RO EN
Košík je prázdný

IGSU: Crestere de 84% a solicitarilor de emitere a avizelor de securitate la incendiu

In ultimii doi ani, numarul solicitarilor privind emiterea avizelor si autorizatiilor de securitate la incendiu a inregistrat o crestere de 84%, conform unor date recente ale Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU). Peste 100 de obiective au fost inchise de pompieri si alte 353 si-au suspendat activitatea.
Actiunile preventive derulate la nivel national in perioada noiembrie 2015 - octombrie 2017 au fost orientate cu precadere asupra obiectivelor care inregistreaza un aflux de persoane si pentru care sunt necesare masuri sporite de securitate la incendiu.
Astfel, inspectorii de prevenire au derulat 23.618 controale la cluburi, baruri, discoteci, sali aglomerate, mall-uri, unitati turistice de cazare, precum si la cele de comert si alimentatie publica. In urma actiunilor derulate in teren, au fost aplicate 16.871 amenzi, in cuantum de 58.093.176 lei. O mare parte dintre controalele in cluburi si alte localuri publice s-au realizat inopinat, preponderent in timpul noptii, pentru a fi constatate si inlaturate neregulile care ar fi putut pune in pericol viata ocupantilor.
Principalele nereguli identificate de specialistii in domeniul apararii impotriva incendiilor au constat in: improvizatii la instalatiile electrice, nemarcarea cu iluminat de siguranta a cailor de evacuare si a hidrantilor interiori, deficiente privind existenta si functionalitatea mijloacelor tehnice de aparare impotriva incendiilor, lipsa autorizatiei de securitate la incendiu, neefectuarea lucrarilor de intretinere si de reparare a mijloacelor tehnice de aparare impotriva incendiilor.
Ulterior aprobarii actului normativ care reglementeaza criteriile pentru aplicarea masurii complementare de oprire a functionarii, 113 dintre obiectivele verificate au fost inchise pentru incalcari grave privind securitatea la incendiu. Cele mai multe obiective inchise au fost din categoriile cluburi, discoteci, comert si alimentatie publica. Alte aproximativ 353 de obiective au luat decizia proprie de a-si suspenda activitatea, intrucat nu erau indeplinite cerintele de conformare la foc. Dintre obiectivele inchise de catre pompieri, doar 65 au fost redeschise, dupa ce au fost indeplinite masurile de siguranta pentru utilizatori si astfel a fost obtinuta autorizatia de securitate la incendiu.
Specialistii in prevenire recurg la implementarea acestei masuri atunci cand, pe timpul verificarilor, constata depasirea numarul de utilizatori cu peste 10%, desfiintarea sau reducerea cailor de evacuare ori desfiintarea instalatiile speciale de stingere, detectare, semnalizare si avertizare, precum si alte incalcari grave care ameninta viata ocupantilor.
 
Eforturi pentru revizuirea cadrului legislativ, in ultimii doi ani
In ultimii doi ani, specialistii IGSU au depus eforturi pentru revizuirea cadrului legislativ, fiind reglementate multe dintre aspectele care ingreunau procesul de avizare si autorizare a constructiilor, cu costuri mari din partea beneficiarilor, fara a afecta, totusi, nivelul de securitate a cetatenilor.
Legea nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor reglementeaza activitatea de prevenire a incendiilor si stabileste atat masurile necesare, cat si atributiile ce revin unitatilor administrativ teritoriale, operatorilor economici si institutiilor statului, proiectantilor, utilizatorilor constructiilor, cat si raspunderea juridica in acest domeniu.
Inca din luna iulie a anului 2015, IGSU a manifestat preocupare pentru implementarea mai multor modificari asupra actului normativ, prin cresterea cuantumului amenzilor pentru incalcarile privind securitatea la incendiu. Spre exemplificare, inainte de actualizarea legii, cuantumul amenzii pentru lipsa autorizatiei de securitate la incendiu era cuprins intre 2.500 de lei si 5.000 de lei, iar o mare parte dintre persoanele fizice si juridice care finanteaza si realizeaza investitii noi sau interventii la constructiile existente si care prezentau aceasta incalcare ajungeau sa plateasca, in termen de 48 de ore, suma de 1.250 de lei. In acest moment, punerea in functiune fara obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 20.000 de lei si 50.000 de lei.
Ulterior tragicului incident de la Colectiv, IGSU a continuat seria modificarilor legislative care sa consolideze siguranta cetatenilor si sa intareasca rolul de autoritate in domeniu. Astfel, la data de 3 noiembrie 2015 a fost aprobata Hotararea Guvernului nr. 915 care stabilea criteriile in baza carora putea fi pusa in aplicare masura complementara de oprire a functionarii la spatiile cu destinatia de comert, cultura sau turism cu suprafete desfasurate mai mari de 200 mp si care prezinta incalcari grave la cerinta fundamentala de securitate la incendiu.
Potrivit legislatiei europene si nationale, pentru indeplinirea cerintei fundamentale de securitate la incendiu, constructiile trebuie sa fie proiectate si executate, astfel incat pe timpul unui incendiu sa limiteze propagarea focului si a fumului in interiorul edificiului si la vecinatati, dar mai ales sa garanteze securitatea persoanelor si parasirea constructiei de catre acestia in conditii de siguranta.
Pentru revizuirea cadrului legislativ de reglementare a activitatii de avizare-autorizare, IGSU a depus eforturi pentru actualizarea unei alte Hotarari de Guvern, care stabileste categoriile de constructii si amenajari care se supun avizarii si autorizarii. Actul normativ modificat (HG 571/2016) a urmarit directionarea acestei activitati doar catre obiective care necesita masuri suplimentare din punct de vedere al securitatii la incendiu si echiparea corespunzatoare cu instalatii de protectie la incendiu.
Pentru unele destinatii, valoarea de referinta (reprezentanta de suprafata) s-a marit, in corelare cu prevederile tehnice specifice, iar pentru cele care au impus o atentie sporita, din punct de vedere al riscului la incendiu, actul normativ stipuleaza arii cum ar fi 100 mp pentru spatiile publice amenajate la subsol, demisol sau la mansarda, 150 mp pentru cele de invatamant, supraveghere, ingrijire sau cazare/adapostire copii prescolari, elevi, studenti, batrani, persoane cu dizabilitati sau lipsite de adapost, ori 200 mp pentru spatii cu destinatia comert, productie si depozitare, dispuse in cladiri de locuit colective.
Masurile adoptate de IGSU pentru eficientizarea procesului de avizare-autorizare a constructiilor privind securitatea la incendiu au avut drept scop scaderea costurilor administrative, dar si scaderea numarului solicitarilor si a perioadei pentru eliberarea avizului/autorizatiei, fara ca toate aceste aspecte sa diminueze nivelul de securitate.
Totodata, au fost reglementate situatiile care vizau obtinerea actului administrativ, atunci cand se operau recompartimentari sau alte modificari asupra unei cladiri pentru care s-a obtinut autorizatia de securitate la incendiu. Prin intermediul modificarilor legislative, la acest moment, se conformeaza la foc doar spatiile asupra carora s-a intervenit, fara a fi necesara reautorizarea intregii constructii.
De asemenea, la nivelul institutiei a fost elaborat Ghidul de avizare-autorizare, aplicatie online care vine in sprijinul tuturor factorilor cu atributii in solicitarea si obtinerea acestui act administrativ. Prin intermediul acesteia, cei interesati pot determina necesitatea de a obtine autorizatia de securitate la incendiu pentru constructiile noi sau pentru cele existente la care se executa lucrari de modificare si/sau schimbare a destinatiei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter