RO EN
Košík je prázdný

ESOP: 54% dintre cladirile de birouri au o vechime mai mare de 10 ani

In Bucuresti, peste 200.000 de angajati lucreaza in cladiri de birouri construite de firme private, care au o vechime mai mare de 10 ani si peste 250.000 de angajati sunt in cladiri de birouri inaugurate in ultimii 10 ani, potrivit unei analize realizate de compania imobiliara ESOP Consulting l CORFAC International.
Chiriasii cauta cladiri noi cu sisteme de climatizare moderne, eficiente energetic si din punct de vedere al costurilor de intretinere, cu spatii verzi si facilitati care sporesc confortul angajatilor. Cladirile mai vechi de 10-15 ani, care au parcurs cateva cicluri de inchiriere, au nevoie de investitii pentru a tine pasul cu noile cladiri de birouri care se livreaza acum si de aceea lucrarile de modernizare sunt necesare si se realizeaza cu materiale noi, atat in zonele de receptie, cat si in spatiile destinate inchirierii. Deocamdata aceste exemple sunt putine.
„Marii proprietari de cladiri de birouri au deschis directia de renovare, dupa 10-15 ani de existenta a unei cladiri si este recomandat ca si proprietarii cladirilor de talie medie sa aiba in vedere astfel de investitii, intr-o piata cu o concurenta in crestere.
54% dintre cladirile de birouri cu o vechime mai mare de 10 ani si care au spatii libere sau se vor elibera au acces la metrou si ar avea sanse mai mari in competitie cu cladirile noi daca ar beneficia de lucrari de modernizare, daca zonele de receptie ar avea un upgrade din punct de vedere estetic iar spatiile interioare ar fi remodelate si li s-ar adauga facilitati care sa stimuleze productivitatea angajatilor, cum ar fi spatii de relaxare, de fitness, restaurante sau mini-lounge-uri cu cofee-point-uri si gustari”, afirma Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.
Daca intri in cladirea de birouri Floreasca Tower, situata chiar langa statia de metrou Aviatiei, poti observa ca investitia in renovarea ei a fost o decizie buna, in acest moment fiind inchiriata 100%. Angajatii care lucreaza in Floreasca Tower se bucura de multe dintre facilitatile cladirilor de birouri invecinate, aflate in cel mai populat district de business din Bucuresti, au receptie si spatii comune cu design si materiale de ultima generatie, restaurant City Grill si cafenea la parter. Alte cladiri care au urmat exemplu Floreasca Tower sunt Riverside Tower si Biharia Offices, care au trecut recent prin procese de modernizare.
Printre imbunatatirile care se aduc in prezent cladirilor de birouri din Bucuresti se numara remodelarea zonelor de receptie si a celorlalte spatii comune, reamenajarea grupurilor sanitare, zone de networking (integrate inclusiv in exteriorul cladirii, in spatiile verzi) si de asemenea aducerea diverselor functiuni complementare (spatii de luat masa sau sali de sport), toate gandite pentru a energiza si consolida spiritul de comunicare din imobil.
Unul din cele mai interesante procese de upgrade calitativ l-a realizat grupul IMMOFINANZ, care a integrat in doua dintre cladirile sale construite in trecut noul sau concept asupra imobilelor de birouri, myhive. Conceptul integreaza zone de receptie primitoare si pline de viata si au in vedere crearea unei comunitati in cladire, inclusiv prin organizarea unor evenimente.
In Germania, un studiu similar arata ca 73% dintre angajati cred ca biroul ar avea nevoie reala de transformare si majoritatea si-ar dori sa aiba spatii deschise, dar cu mai multe functiuni, astfel incat sa poata permite lucrul in echipa, dar si lucrul individual cand este cazul, potrivit studiului realizat de firma de arhitectura, proiectare si planificare Gensler.
Printre recomandarile acestora se numara investitiile in metode specifice care fac ca birourile deschise sa functioneze, cum ar fi reducerea zgomotului, crearea unui ecosistem dinamic si cu mai multe module pentru locurile de munca care promoveaza conexiunea si colaborarea, precum si investitii in tehnologie de colaborare virtuala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter