RO EN
Košík je prázdný

DGPMB: Politia si ISC au oprit lucrarile pe 8 santiere din Capitala, conform Legii 50

La data de 22 octombrie 2019, politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, cu sprijinul Inspectoratului Regional in Constructii Bucuresti si al Inspectoratului Teritorial de Munca, au efectuat controale in sase zone in care se afla in constructie imobile cu destinatia de locuinte, informeaza un comunicat al Politiei Capitalei.
Actiunea vizeaza respectarea legislatiei in vigoare in domeniul constructiilor, fiind verificata legalitatea functionarii acestor santiere, daca persoanele care desfasoara activitati au incheiate contracte de munca, daca exista autorizatiile necesare pentru functionarea societatilor care-si desfasoara activitatea in cadrul santierelor, precum si alte aspecte operative.
Actiunea se circumscrie activitatilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne si de Politia Romana pentru asigurarea unui climat de liniste publica, protectia cetateanului fata de practicile comerciale ilicite si insanatosirea mediului de afaceri.
Ofiterii DGPMB mai informeaza, in acest context, ca, in domeniul dezvoltarii imobiliare, controalele Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, in colaborare cu Inspectoratul Regional in Constructii Bucuresti, Inspectoratul Teritorial de Munca si Directia Generala Antifrauda Fiscala, sunt in desfasurare de peste un an.
Pana la aceasta data, s-au efectuat verificari la un numar de 82 de santiere de construire a unor ansambluri imobiliare aflate pe raza Municipiului Bucuresti, apartinand unor societati sau persoane fizice, in vederea verificarii respectarii legislatiei in vigoare in domeniul constructiilor, al prevenirii si combaterii muncii la negru/ gri si al prevenirii si combaterii infractiunilor de evaziune fiscala si spalare a banilor.
In urma verificarilor, au fost aplicate urmatoarele masuri:
- de catre politisti din cadrul Serviciului de Ordine Publica – Sisteme de Paza si Sectiile 1-26 Politie - 25 de sanctiuni contraventionale in valoare de 90.600 lei, pentru incalcarea prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor si HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor;
- de catre inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii Bucuresti - pentru un numar de 8 santiere a fost dispusa masura de oprire a lucrarilor de construire, in conformitate cu prevederile din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, HGR nr. 492/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul de stat al calitatii in constructii si din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii; tot inspectorii ISC au aplicat 18 sanctiuni contraventionale in suma totala de 222.100 lei si au dispus 38 de masuri de remediere a neconformitatilor constatate;
- de catre inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti - pentru un numar de 7 santiere a fost dispusa masura sistarii lucrarilor, conform prevederilor din Legea nr. 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii si HG nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile; in plus, au fost aplicate 21 de sanctiuni contraventionale in suma totala de 317.000 lei si au fost dispuse 9 masuri de remediere a neconformitatilor constatate;
- de catre inspectorii din cadrul Directiei Generale Antifrauda Fiscala - 4 sanctiuni contraventionale, in valoare de 36.000 lei, pentru incalcarea prevederilor din Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, precum si din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite.
Campania de control al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, in colaborare cu celelalte institutii (inclusiv ISU), pentru respectarea legislatiei in vigoare in domeniul constructiilor, se va derula si in continuare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter