RO EN
Košík je prázdný

Deloitte: 65% rata minima de colectare a deseurilor electronice, din anul 2021

Producatorii si importatorii care pun pe piata din Romania echipamente electrice si electronice trebuie sa plateasca incepand din 2020 o taxa de 4 lei/kg sau de 20 de lei/kg, in cazul lampilor. Taxa trebuie achitata de companiile care nu indeplinesc obligatia anuala de colectare de asemenea deseuri in scopul reciclarii. Pana acum, taxa se aplica pentru produsele introduse pe piata si nedeclarate la Administratia Fondului de Mediu (AFM).
In prezent, agentii economici care introduc pe piata din Romania echipamente electrice si electronice (EEE) au o serie de obligatii catre autoritatile de mediu. Printre cele mai relevante se numara obligatia de a se inregistra in Registrul national al producatorilor de echipamente electrice si electronice, in cadrul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM), inainte de introducerea pe piata. Raportarea anuala la ANPM a cantitatii estimate si motivate de EEE introduse pe piata si plata contributiei de 4 lei/kg pentru anumite categorii de astfel de produse, respectiv de 20 lei/kg pentru lampi, completeaza lista de obligatii catre autoritatile de mediu. Taxele se aplica pentru diferenta dintre cantitatile de EEE declarate ca introduse pe piata si cantitatile constatate ca introduse de Administratia Fondului pentru Mediu. In plus, societatile implicate sunt obligate sa declare la AFM, pana in data de 25 a lunii urmatoare, cantitatile de EEE introduse pe piata.
Care sunt noutatile din 2020?
Daca in prezent taxa de 4 lei/kg, respectiv de 20 lei/kg este aplicabila pentru diferenta dintre cantitatile de EEE declarate ca fiind introduse pe piata si cantitatile constatate de catre AFM ca fiind efectiv introduse, de la 1 ianuarie 2020, aceasta contributie va fi datorata pentru diferenta dintre cantitatile de deseuri de EEE corespunzatoare obligatiilor anuale de colectare si cantitatile efectiv colectate. Cu alte cuvinte, daca un producator/importator de asemenea produse pune pe piata din Romania 10.000 de kg, este obligat sa colecteze 4.500 de kg de deseuri in 2020. Daca reuseste ca colecteze doar 2.000 de kg, atunci va datora o taxa aferenta diferentei de 2.500 de kg necolectate.
Operatorii economici responsabili in fata AFM trebuie sa acorde o atentie deosebita atingerii ratei anuale minime de colectare, cu atat mai mult cu cat, incepand din 2021, rata anuala minima de colectare va fi de 65%, in crestere de la 45% in prezent.
Practica ne omoara
Teoria suna bine, insa, atunci cand trebuie implementata, cei vizati se lovesc de realitatea crunta. Cum poate un producator/importator sa colecteze deseurile? Daca nu le colecteaza, trebuie sa reflecte taxa in pretul la raft? Cum gestioneaza logistic deseurile colectate? Trebuie sa contracteze si serviciile unui reciclator?
Aparent, legislatia ofera raspunsuri la toate aceste intrebari: semnarea unui contract de transfer de responsabilitate cu o societate autorizata in acest sens (OIREP). Dar aceasta solutie atrage costuri suplimentare pentru producator/importator, deoarece aceste societati autorizate (OIREP) factureaza intreaga cantitate de echipamente electrice si electronice introdusa (nu doar tinta de 45%). Un alt aspect problematic este reprezentat de faptul ca, in acest moment, sunt prea putine societati OIREP care activeaza in acest domeniu si, ca urmare, tarifele acestora vor fi consistente. O alta problema reala este gradul redus de colectare efectiva de la populatie. Cu alte cuvinte, nu sunt suficiente cantitati de deseuri pentru a indeplini obligatiile de colectare ale tuturor producatorilor/importatorilor.
Este important de mentionat faptul ca aceste taxe au impact financiar major pentru firme daca nu sunt tratate cu atentie. Spre exemplu, pentru o centrala termica, taxa depasete 100 de lei, iar pentru o masina de spalat este cu mult peste 200 de lei. Una dintre problemele aparute in practica este dificultatea clasificarii produselor ca EEE sau nu. O alta problema este ca transferul responsabilitatii de colectare catre un organism reglementat in acest sens, desi pare solutia salvatoare, in realitate nu poate atinge in toate cazurile tinta anuala impusa de lege din varii motive.
Asadar, ca orice inceput de an, 2020 nu este o exceptie si aduce noutati fiscale ce vor genera probleme de implementare pentru agentii economici, ca de fiecare data, astfel incat este necesara analizarea cu atentie a reglementarilor legale, solicitarea de clarificari din partea autoritatilor si a specialistilor in domeniu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter