RO EN
Košík je prázdný

CRAIOVA: Municipalitatea contracteaza 15 milioane de euro pentru investitii

Reuniti in Sala Mare a Primariei municipiului Craiova, consilierii locali au votat, in sedinta ordinara din data de 31 mai 2018, contractarea de catre municipalitate a unei finantari rambursabile externe in valoare de 15 milioane de euro, pentru o perioada de 15 ani, in vederea finantarii unor lucrari de investitii publice de interes local, se arata intr-un comunicat al autoritatilor locale. Banii vor fi imprumutati de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), din creditul respectiv urmand a se finanta o parte din obiectivele cuprinse in programul de eficienta energetica „Green City”. Mai precis, creditul se va utiliza pentru reabilitarea celor doua cladiri ale primariei, pentru anveloparea unor scoli, pentru unele achizitii din sfera transportului public etc.
Potrivit raportului pe baza caruia s-a elaborat proiectul de hotarare, votat de consilierii municipali, pentru amenajarea cladirii administrate de primarie, din str. A. I. Cuza nr. 1, ar fi necesari 6.237.850 de euro, iar pentru reabilitarea sediului central al primariei (din str. A.I. Cuza nr. 7) investitia a fost evaluata la 7.608.545 de euro.  Conform unei HCL emise anterior (in 2014) si actualizate, privind aprobarea valorii estimate a Contractului de Performanta Energetica in cladirile publice ocupate de scoli si spitale si
a contributiei proprii a municipiului Craiova la finantarea acestui contract, la rubrica masurilor de performanta energetica privind cladiri apartinand de sase unitati de invatamant este necesara o finantare de 1.663.334 euro. Alte 7 milioane de euro ar fi necesari regiei de transport public local, ce intentioneaza sa achizitioneze 30 de autobuze care sa se incadreze in normele actuale de poluare. In total, investitia depaseste 22,5 milioane de de euro, municipalitatea urmand sa acopere din bugetul local diferenta de 7,5 milioane de euro.
Gradul redus de indatorare permite accesarea imprumutului
Edilii din Craiova achita anual suma de 19,2 milioane de lei pentru imprumuturi contractate in trecut si care nu au ajuns inca la maturitate, dar considera ca mai pot accesa si creditul de la BERD, pentru ca municipalitatea are un grad mic de indatorare. „Gradul de indatorare aferent executiei bugetare de la data de 31 martie 2018 a fost de 4,82%, astfel ca investitiile propuse a se achita din imprumutul in suma de 15 milioane de euro se incadreaza in prevederile art. 63, alin. 4, din Legea nr. 273/2006”, se precizeaza in raportul prezentat in sedinta de Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova. „Este un credit care se poate duce mai departe si care poate fi stins imediat ce se obtin fonduri europene“, a mai explicat edilul-sef, referindu-se la achizitia autobuzelor, pentru care se deruleaza, in paralel, si un proiect cu fonduri europene.
***
Aceasta hotarare, care a reprezentat punctul 1 peste ordinea de zi a sedintei, a fost urmat de altele, pentru stabilirea unor redevente, pentru numirea unui nou administrator special la Termo Craiova etc. De asemenea, printre multe altele, s-a procedat la rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Craiova, pentru anul 2018. Pentru a descarca proiectul de hotarare privind imprumutul de la BERD si rectificarea bugetului local, click aici si aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter