RO EN
Košík je prázdný

CNAIR: Sute de km de drumuri reabilitate si zeci de proiecte deblocate in anul 2017

In luna martie 2017 CNAIR SA a receptionat primii 15,4 km de autostrada din acest an, pe lotul 2 al autostrazii Lugoj-Deva. Pe trei dintre sectiuni (A, B, C) si la Nodul Margina, a fost deschisa circulatia, doar dupa ce CNAIR SA a efectuat expertize tehnice privind calitatea lucrarilor executate, iar constructorului (Asocierea Salini Impregilo SpA - S.E.C.O.L. SpA), i s-a cerut sa ofere o garantie suplimentara de patru ani, pentru anumite lucrari. Din decembrie 2015, aceasta a fost practic prima inaugurare a unui nou segment de autostrada si a facut ca numarul de km de sosea de mare viteza pe care se circula acum in Romania sa ajunga la 748.
In luna noiembrie a acestui an au fost receptionati inca 8,7 km de autostrada, pentru sectorul Gilau - Nadaselu. Acest sector va fi insa deschis circulatiei doar anul viitor, dupa finalizarea lucrarilor incepute tot in 2017 la podul care va traversa Somesul Mic, in continuarea A3, spre Campia Turzii.
Lucrarile la acest pod stagnau inca de la rezilierea contractului cu Compania americana Bechtel, pe Autostrada Transilvania. Prin noua strategie de abordare a proiectelor, adoptata in 2017, CNAIR SA a reusit sa deblocheze documentatia si sa semneze in luna octombrie anul acesta contractul, cu un antreprenor care a reluat lucrarile. Se estimeaza astfel ca acest obiectiv va fi deschis circulatiei in luna august a anului viitor.
In ceea ce priveste lucrarile la proiectele de autostrazi aflate in executie, s-a obtinut anul acesta un important progres pe majoritatea santierelor. Aceasta si datorita strategiei CNAIR SA, care incepand din acest an a decis sa urmareasca atent si permanent evolutia lucrarilor pe santiere. Desi este mai putin vizibila pentru opinia publica, evolutia lucrarilor se transpune practic tot in km de autostrada construiti. O mare parte din lucrarile incepute cu ani in urma au avut in 2017 cel mai mare progres. Astfel, o analiza comparativa intre stadiul fizic al lucrarilor la inceputul anului si cel inregistrat la ora actuala arata o evolutie semnificativa.
Dintre toate proiectele de autostrazi aflate in constructie in acest moment, cel mai avansat este lotul 3 al autostrazii Sebes-Turda, care la ora actuala este aproape finalizat. Pornite de la un stadiu de 65%, la inceputul anului, lucrarile au evoluat anul acesta cu 35%. Circulatia pe acest lot ar fi putut fi deja deschisa daca Antreprenorul ar fi executat toate lucrarile asa cum prevedea proiectul. Insa CNAIR SA a fost nevoita sa amane pentru luna ianuarie 2018 receptia la finalizarea lucrarilor pe acest lot, dupa ce comisia de pre-receptie a constatat la fata locului ca exista o serie de lucrari nefinalizate sau care nu au respectat proiectul tehnic. Din pacate, aceste probleme au facut practic imposibila receptia finala a lotului de 12,45 km, potrivit actualei legislatii in domeniu.
Lotul 4 al aceleiasi autostrazi a pornit de la un stadiu fizic al lucrarilor de 60% in luna ianuarie si a ajuns acum la 95%, inregistrand anul acesta un progres de 35%. Inclusiv acest sector de autostrada urmeaza sa fie receptionat anul viitor, dupa finalizarea tuturor lucrarilor. O evolutie semnificativa (32%) s-a inregistrat anul acesta si pe lotul 2 al autostrazii Sebes-Turda, unde stadiul lucrarilor a ajuns la 48%, fata de 16%, in ianuarie 2017. Se preconizeaza ca si acest lot va putea fi deschis circulatiei anul viitor. Pe aceste loturi de autostrada contractele au fost semnate in anul 2014, iar evolutia medie anuala a lucrarilor a fost cuprinsa, pana la inceputul anului 2017, intre 16% si 22%.
Lucrarile la lotul 4 al autostrazii Lugoj-Deva au evoluat cu 25% anul acesta, pornind de la 48% in luna ianuarie si ajungand la un progres fizic de 73% la ora actuala. Acest lot ar fi putut fi mult mai avansat, daca in anii anteriori ar fi fost solutionata problema pesterii cu lilieci de la Soimus, care a tinut practic in loc antreprenorul o lunga perioada de timp. Tot prin schimbarea modului de abordare a problemelor, CNAIR SA a reusit in 2017 sa obtina relocarea liliecilor din pestera respectiva si astfel in luna septembrie sa poata acorda constructorului permisiunea legala de a relua lucrarile in zona. Contractul pentru acest proiect a fost semnat in anul 2013, iar evolutia medie anuala a lucrarilor, pana in luna ianuarie 2017, a fost de 12%.
In ceea ce priveste autostrada Brasov-Targu Mures-Cluj-Oradea, lucrarile pe sectorul Ogra-Iernut au evoluat de la 0% la inceputul anului, pana la 36% in acest moment. Contractul a fost semnat in anul 2016. Sectorul Iernut-Chetani, al aceleiasi autostrazi, a evoluat de la 0% la 20% anul acesta, iar sectorul Chetani - Campia Turzii, a inregistrat un progres de la 0% la 5%. Aceasta in conditiile in care autorizatiile de constructie au putut fi eliberate pentru cele doua sectoare de abia in luna mai, respectiv luna noiembrie a acestui an, dupa eliminarea unor blocaje create in anii anteriori. Lungimea insumata a acestor trei sectoare ale autostrazii Brasov-Targu Mures-Cluj-Oradea, depaseste 37 km.
Tot pe autostrada Brasov-Targu Mures-Cluj-Oradea, lucrarile pe sectorul Ungheni - Ogra, cu o lungime de aproape 10 km, au progresat anul acesta de la 17% la 60%, inregistrandu-se de la inceputul anului 2017 o evolutie de 43 de procente. Contractul pentru acest proiect a fost semnat in ianuarie 2016, iar pana in ianuarie 2017 progresase cu doar 17 procente. Pe sectorul Gilau-Nadaselu, care la inceputul anului inregistra un progres fizic de 87%, lucrarile au fost deja finalizate si receptionate. Contractul pentru sectorul Gilau-Nadaselu a fost semnat in anul 2014, iar media anuala a lucrarilor, pana la 1 ianuarie 2017 a fost de 29%.
Pe sectiunea Bucuresti-Ploiesti a autostrazii Bucuresti-Brasov, lucrarile dintre Nodurile rutiere de pe Centura Bucuresti si de la Moara Vlasiei au progresat de la 21% la 65%, dupa ce problemele care blocau proiectul au fost solutionate definitiv in luna iulie, astfel incat lucrarile sa poata continua la pasajul peste calea ferata Bucuresti-Constanta. Rata de progres a lucrarilor a fost de 44%, fata de evolutia de doar 21 de procente, calculate de la semnarea contractului, in luna februarie a anului 2016. In acest an s-a acordat o atentie importanta inclusiv reabilitarii, consolidarii si modernizarii drumurilor nationale, variantelor ocolitoare si podurilor.
Ca urmare a acestor investitii, pe 212 km de drum national se circula incepand din acest an in conditii sporite de siguranta si de confort. Printre cei 190 de km de drum national reabilitati se numara DN 66 (intre Rovinari si Petrosani), care de anul acesta ofera o legatura rutiera mult mai sigura intre Oltenia si Transilvania, prin Defileul Jiului. Dupa o lunga perioada de stagnare, care a starnit nemultumiri justificate cetatenilor, a fost urgentata si incheiata anul acesta reabilitarea DN76 (intre Soimus si Brad).
De asemenea, reabilitarea DN56 (intre Craiova si Galicia Mare) si DN18 (intre Baia Mare si Sighetu Marmatiei), ofera evident mai multa siguranta si confort participantilor la traficul rutier, incepand din acest an. La acesti km de drum national reabilitati se adauga consolidarile de pe DN16 si DN7, precum si constructia tronsonului 2 al Centurii Brasov.
Conditiile de siguranta si confort au crescut anul acesta si pe sectorul cuprins intre A1si DN7 al Centurii Bucuresti, dupa ce s-au incheiat inclusiv lucrarile la pasajul care tranziteaza apeductele Apa Nova, intre km 57 si km 58. Practic, prin finalizarea acestor lucrari, intreaga Centura de Nord-Vest a Capitalei, este configurata acum la 4 benzi.
Tot in acest an a fost finalizata consolidarea podului de la Aninoasa, pe DN66 A, a podului de la Nicolint, pe DN57 si a viaductului peste malul lacului Cozia, pe DN7. Sunt de asemenea in derulare o serie de proiecte de drumuri nationale, cu o lungime insumata de peste 480 km, a caror reabilitare a cunoscut un progres important in anul 2017. Astfel, anul acesta au inregistrat stadii de executie a lucrarilor de reabilitare de peste 92%, respectiv 98%, cele doua sectiuni ale DN 56 Craiova - Calafat, cu o lungime de aproximativ 84 de km.
Si lucrarile de reabilitare a trei sectiuni din DN 76, Deva- Oradea, cu o lungime de peste 184 de km, au ajuns anul acesta la progrese cuprinse intre 81% si 98%, ceea ce face posibil ca pe aceste sectoare sa se poata circula in conditii net superioare, incepand de anul viitor. Un progres notabil a fost inregistrat pe DN18, unde reabilitarea sectiunilor Moisei - Borsa, Borsa - Sesuri si Sesuri - Carlibaba, a ajuns acum la stadii fizice ale lucrarilor cuprinse intre 50% si 70%, desi la inceputul anului erau la stadii infime, cuprinse intre 2% si 5%. Importanta este si evolutia de la 0% la 10% a lucrarilor de reabilitare pe sectorul Carlibaba-Iacobeni, a DN18. Insumate, cele 4 sectoare ale acestui drum national, cuprinse intre Moisei si Iacobeni, au o lungime de peste 88 de km.
A fost reluata sau continuata inclusiv constructia celor 9 variante ocolitoare noi, dupa ce au fost solutionate o serie de probleme care blocau proiectele. Cu o lungime insumata de peste 100 de km, sunt in faza de executie a lucrarilor variantele ocolitoare ale localitatilor Caracal, Carei, Brasov, Sacuieni, Tecuci, Targu Jiu, Bacau, Mihailesti si Targu Mures. Progresul fizic al lucrarilor la aceste proiecte este cuprins la ora actuala intre 19% (Varianta de Ocolire a localitatii Mihailesti) si 99% (Varianta de Ocolire a Municipiului Brasov, tronsonul 2). Tot in 2017 a fost reluata licitatia publica pentru contractul Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacau, care fusese reziliat in primavara acestui an. In acest an a fost predat si amplasamentul pentru inceperea constructiei Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare, cu o lungime de aproximativ 20 de km, obiectiv care acum se afla in perioada de proiectare.
CNAIR SA a demarat in 2017 si o serie de actiuni privind intretinerea autostrazilor si a drumurilor nationale precum si imbunatatirea conditiilor de siguranta si confort. In acest context s-au executat anul acesta peste 4.827 km de marcaje rutiere, s-au montat 22.390 indicatoate rutiere, au fost achizitionati si montati 30.208 ml de parapeti New Jersey si 99.207 ml de parapeti metalici. De asemenea au fost montati experimental parapeti pe cablu, in localitatea Afumati. Printre activitatile desfasurate pe autostrazi si pe drumurile nationale se mai numara aplicarea plombelor pe o suprafata de 2.888.065 mp, tratarea burdusirilor pe o suprafata de 50.355 mp si aducerea la profil a 108.751 ml de acostament.
Trebuie reamintita si pregatirea pentru actiunile de deszapezire din aceasta iarna, care a constat in achizitionarea a 300 de mii de tone de sare, semnarea tuturor acordurilor cadru si subsecvente, inventarierea si verificarea utilajelor destinate acestor actiuni. La acestea se adauga proiectele de circa 4 miliarde de euro lansate anul acesta in licitatie publica de CNAIR SA si care reprezinta o premiera in domeniu, in ultimii 27 de ani. Prin lansarea unor licitatii anul acesta, se deschide practic front de lucru pentru sute de km de infrastructura moderna, care va fi construita in urmatorii ani.
De altfel, in anul 2017 nu au putut incepe lucrari la proiecte de anvergura, in principal din cauza ca in anii anteriori nu au fost promovate in licitatie publica astfel de obiective, atat din cauza absentei unei strategii coerente cat si ca urmare a lipsei de asumare a unor decizii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter