RO EN
Košík je prázdný

CNAIR: Contract de constructie pentru lotul 2 al Autostrazii de Centura Bucuresti Sud

Contractul pentru proiectarea si executia lotului 2 (Km 69+000 - Km 85+300) aferent Centurii Sud a Municipiului Bucuresti la standard de autostrada, a fost semnat in prezenta ministrului transporturilor, Razvan Cuc, de reprezentantii CNAIR si cei ai Companiei turce Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS.
Proiectul in valoare de 750.849.942 lei fara TVA, (echivalentul a 158 milioane euro fara TVA), are alocata o perioada de proiectare de 12 luni si o perioada de executie a lucrarilor de 30 de luni. Potrivit contractului semnat, perioada de garantie a lucrarilor pentru acest lot in lungime de aproximativ 16 km, construit la profil de autostrada, este de 60 de luni. Proiectul a fost scos la licitatie in data 08.07.2017, iar castigatorul, Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, a fost desemnat initial in data de 08.05.2018, dupa evaluarea celor 8 oferte depuse.
Imediat dupa prezentarea ofertantului castigator au fost depuse 5 contestatii, care au fost insa respinse de instanta, ceea ce a demonstrat corectitudinea evaluarii ofertelor de catre CNAIR SA si a permis declansarea procedurilor pentru semnarea contractului.
Acest sector face parte din centura Bucuresti Sud la standard de autostrada, proiect ce va asigura conexiunea cu reteaua TEN-T, respectiv coridorul IV Pan European, intre autostrazile Bucuresti - Pitesti (A1) si Bucuresti - Constanta (A2). Traseul lotului 2 al autostrazii incepe din apropierea liniei CF 902 Bucuresti-Giurgiu (km 70+600), continua intre localitatile Sinesti si Jilava unde intersecteaza DJ 401A (km 72+100), traverseaza raul Sabar (km 73+500), dupa care intersecteaza DN5 (km 74+900), unde a fost prevazut un nod rutier.
Dupa intersectia cu DN5, traseul autostrazii continua pe directia nord - est, ocolind padurea Jilava, traverseaza CF Bucuresti- Port 1 Decembrie si trece la nord de Darasti, unde intersecteaza DC101 (km 78+350). In continuare, traseul autostrazii se desfasoara aproape paralel cu raul Sabar, pe cca. 2 km, trece la sud de Magurele si Bragadiru, unde intersecteaza printr-un nod rutier DN6 (km 84+650). Pe acest lot vor fi construite 2 noduri rutiere, 15 pasaje si 2 poduri, iar elementele geometrice in plan ale traseului au fost proiectate pentru o viteza de 140 km/h.
Noduri Rutiere
- DN 5 Bucuresti - Giurgiu, la Km 74+900.
- DN 6 Bucuresti - Alexandria, la km 84+100.
Poduri
- Pod pe autostrada peste canal (Km 72+446.78), zona Fabrica de Caramida, va avea o lungime totala de 40,70.
- Pod pe autostrada peste raul Sabar (Km 73+518), va avea o lungime totala de 85,20 m.
Pasaje
- Pasaj pe autostrada peste CF Bucuresti - Giurgiu (Km 70+500), va avea o lungime totala de 163,50 m.
- Pasaj pe DJ 401A peste autostrada Km (72+073.63), va fi construit in zona Jilava-Sinesti si va avea o lungime totala de 78,25 m.
- Pasaj pe DE peste autostrada, peste canal (Km 73+446.91), va avea o lungime totala de 78,25 m.
- Pasaj pe bretea peste DN 5 (Km 0+401.85), pe relatia Bucuresti-Giurgiu si va avea o lungime totala de 60,20 m.
- Pasaj pe autostrada peste DN 5 Km (74+876.35), pe relatia Bucuresti-Giurgiu.
- Traversarea DN 5 pe partea stanga, sensul spre autostrada A2 Bucuresti - Constanta se va face prin intermediul unui pasaj superior cu lungimea totala de 280.00 m.
- Traversarea DN5 pe partea dreapta, sensul spre autostrada A1 Bucuresti - Pitesti se va face prin intermediul unui pasaj superior cu lungimea totala de 247 m.
- Pasaj pe autostrada peste CF Bucuresti - Port 1 Decembrie (Km 76+861.43), va avea o lungime totala de 163,50 m.
- Pasaj pe DC 101 peste autostrada (Km 78+340.16) in zona localitatilor Alunisu-Darasti Ilfov, va avea o lungime totala de 78,25 m.
- Pasaj pe DE peste autostrada Km (79+240.66), care va avea o lungime totala de 78,25 m.
- Pasaj pe DC 19 peste autostrada Km (80+275.36), pe relatia Magurele-Dumitrana, va avea o lungime totala de 78,25 m.
- Pasaj pe DC 20 peste autostrada Km (83+002.50), relatia Varteju-Cornetu, va avea lungimea totala de 78,25 m.
- Pasaj pe bretea peste DN 6 Km (0+508.45), pe relatia Bucuresti-AIexandria are lungimea totala de 80,30 m.
- Pasaj pe bretea peste autostrada (Km 84+096.49), va avea lungimea totala de 78,25 m.
- Pasaj pe autostrada peste DN 6 (Km 84+535.27), pe realtia Bucuresti-Alexandria, va avea o lungime totala de 202,30 m.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter