RO EN
Košík je prázdný

CLUJ-NAPOCA: A fost desemnat castigatorul proiectului Rethinking Somes

Un juriu international de arhitecti si experti in urbanism a desemnat castigatorul proiectului „Rethinking Somes” Concursul international de solutii - organizat de Primaria Cluj-Napoca alaturi de Ordinul Arhitectilor din Romania - a avut ca obiectiv elaborarea unui plan integrat de dezvoltare pentru malurile raului Somes pe parcursul Municipiului Cluj-Napoca. Presedintele juriului, arh. Dietmar Steiner - Austria a declarat la finalul procesului: „In experienta mea de aproape 35 de ani de participare in calitate de membru al unui juriu in competitii peste tot in Europa, rar mi-a fost dat sa intalnesc situatii precum cea pe care am gasit-o la acest concurs de idei, care a fost pregatit temeinic, structurat pe criterii obiective si clare si la care au participat membri ai juriului extrem de angajati si motivati exclusiv de dorinta de a gasi cea mai buna solutie pentru Somes, raul Clujului”. As vrea sa multumesc intregii echipe care a lucrat la proiectul legat de Somes. Este o munca minutioasa, serioasa si profesionista.
Municipalitatea clujeana a ales varianta concursului de solutii tocmai pentru a beneficia de cea mai buna expertiza pentru a putea aduce Somesul in Cetate, pentru a ne intoarce fata spre raul care ne traverseaza orasul si de a avea o solutie europeana, moderna, in concordanta cu exigentele urbanistice si de mobilitate existente la nivel european. Chiar daca aceasta solutie este mai lunga si presupune un timp mai indelungat de implementare, are un mare avantaj al calitatii si al durabilitatii. Din aceasta perspectiva am ales concursul de solutii ca fiind de departe cea mai buna modalitate de implementare a politicii urbane, coerente si pe termen lung. A fost intr-adevar un efort de echipa al OAR, al Primariei Cluj-Napoca, al membrilor juriului din tara si din strainatate, care sunt convins ca au luat cea mai buna decizie, inteleapta, pentru viitorul orasului. Administratia va folosi aceasta expertiza uriasa pentru folosul si binele comunitatii clujene. Avem o decizie europeana si sper sa fie pe placul clujenilor si sa-i incante.
Luni, 2 octombrie 2017, incepand cu orele 11.00, la sala de expozitii de pe str. Iuliu Maniu, nr. 4, Cluj-Napoca, a avut loc festivitatea de anuntare a castigatorilor concursului „Rethinking SOMES”, care a avut ca obiectiv elaborarea unui plan integrat de dezvoltare pentru malurile raului Somes pe parcursul Municipiului Cluj-Napoca.
Juriul competitiei a fost format din:
Arh. Dietmar Steiner - Austria (Presedintele juriului)
Arh. Ildiko Mitru - Romania
Arh. Ligia Subtirica - Romania
Arh. Claudiu Salanta - Romania
Peisagist Nicolas Triboi - Romania
Urb. Alexandre Sorrentino - Franta
Arh. Darko Polic - Serbia
Arh. Vlad Rusu - Romania
Stefan Teisanu - Romania
In urma deliberarilor juriului au fost selectate cele 3 proiecte castigatoare. Declaratia oficiala a juriului: „Juriul apreciaza initiativa Primariei Cluj-Napoca si a Ordinului Arhitectilor din Romania, de a pune laolalta specialisti din Romania si din strainatate pentru a crea un juriu independent, capabil sa asigure evaluarea unei competitii cu abordare integrata. Aceasta reprezinta un punct de plecare in organizarea unui nou proces de selectie a proiectelor urbane si arhitecturale, in conexiune cu nevoile publice.
Aceasta abordare globala si integrata isi propune sa inainteze o noua viziune, credibila si transparenta, intr-un proces de selectie bazat pe calitate si abilitate profesionala. Juriul considera ca impartasirea si compararea experientelor si a punctelor de vedere, pornind de la tipuri de pregatire diferite si nationalitati diferite, imbogateste viziunea conform careia Clujul isi pregateste viitorul urban. Atat diversitatea, cat si calitatea diferitelor propuneri demonstreaza necesitatea reala a implementarii concursului ca procedura de achizitie publica, dedicata initiativelor noi in domeniul urban si arhitectural”.
In urma deliberarilor juriului au fost selectate cele 3 proiecte castigatoare:
Premiul 1 - Proiectului cu nr. de concurs 60 (premiul este reprezentat de valoarea estimata a contractului de proiectare, care se cifreaza la 1.577.345 lei)
Autor principal: Jaime Daroca, José Mayoral, José Ramon Sierra (PRACTICA)
Colaboratori arhitectura: Raul Brito, Sofia Valdivia, Gonzalo Cortes
 
Premiul 2 - Proiectului cu nr. de concurs 58 (premiu in valoare de 60.000 lei)
Autor principal: SC PLANWERK ARHITECTURA SI URBANISM SRL
Colaboratori specialitati: SC Adrian Pop BIROU DE ARHITECTURA SRL-D
 
Premiul 3 - Proiectul cu nr. de concurs 52 (premiu in valoare de 30.000 lei)
Autor principal: Moga Marius Catalin
Coautori: Aldea Silviu, Magerusan Adriana, Miclaus Marius, Felvinczi Anamaria, Constantinescu Teodora
Colaboratori arhitectura: Nistor Alexandru, Susan Roxana, Pop Vlad, Knall Arnold, Fülöp Csenge, Apahidean Dragos
Colaboratori specialitati: Horhat Ana - peisagistica, Soflete Marius - structuri

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter