RO EN
Košík je prázdný

CLUJ: Finantare de 10 milioane euro pentru reabilitarea infrastructurii de sanatate

Consiliul Judetean Cluj a fost notificat oficial in legatura cu faptul ca a castigat inca patru noi proiecte cu finantare europeana nerambursabila care vizeaza extinderea, modernizarea, reabilitarea si dotarea Ambulatoriilor a doua institutii medicale subordonate forului administrativ judetean, si anume Spitalul Clinic de Recuperare si Spitalul Clinic de Boli Infectioase.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, considera ca banii europeni recent castigati prin intermediul celor patru proiecte depuse reprezinta o reconfirmare a faptului ca anul 2019 este Anul Sanatatii la nivelul Consiliului Judetean Cluj. Lucrarile de modernizare propuse, alaturi de echipamentele si aparatele de ultima generatie ce vor fi achizitionate vor contribui la cresterea calitatii actului medical si asigurarea unui diagnostic si tratament de inalta calitate, salvand astfel mii de vieti. Mai mult decat atat, din totalul celor 36 de proiecte depuse spre finantare in ultimii doi ani, reusita este de 100%, toate proiectele fiind declarate castigatoare.
Depuse spre finantare in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, cele patru proiecte nou castigate au o valoare totala insumata de 46.063.311,76 lei, din care asistenta financiara nerambursabila solicitata este in cuantum de 41.835.181,77 lei, iar 4.228.129,99 lei reprezinta contributia proprie a forului administrativ judetean.
Pentru Spitalul Clinic de Recuperare vor fi achizitionate urmatoarele tipuri de echipamente: Camera hiperbara cu echipamentele aferente, EKG 12 canale, Holter TA, Holter EKG, Bicicleta cu incarcatura si monitor EKG, Bicicleta fitness pentru copii, Bicicleta ergo, Aparat pentru masaj limfatic, Aparat de terapie radiofrecventa, Aparat de diatermie contact si Aparat de terapie nanopuls (SIS). De asemenea, unitatea spitaliceasca va fi dotata cu Aparat ultrasunete maini libere, Aparat de terapie joasa/medie frecventa, Aparat laser robotizat, Aparat robotizat pentru mers, Sistem robotic pentru reeducarea mainii, cotului si umarului, Sistem robotizat mobil pentru recuperarea mersului, Aparat pentru tratamentul disfagiei, Ecograf 4D, precum si un Sistem robotizat pentru sustinerea pacientilor in mers si redobandirea echilibrului.
Totodata, la nivelul Spitalului de Recuperare se vor efectua lucrari ce vizeaza supraetajarea, extinderea, reamenajarea si modernizarea Corpului C13 M - Laboratoare, schimbarea destinatiei in Ambulatoriu adulti, Ambulatoriu copii, un compartiment de Medicina Hiperbara si spatii pentru Arhiva. Se vor crea noi spatii atat pentru decongestionarea functiunilor existente la parter si etajul 1 din cladirea principala a spitalului, pentru asigurarea functionarii in bune conditii, cat si pentru o mai buna distribuire a fluxurilor de la nivelul spitalului. In consecinta, noile spatii vor asigura o functionare corespunzatoare a ambulatoriului integrat, intr-un spatiu modern, orientat catre confortul pacientilor si calitatea actului medical.
In ceea ce priveste Spitalul Clinic de Boli Infectioase, acesta va beneficia de echipamente de inalta performanta pentru dezvoltarea si diversificarea activitatii serviciilor de radiologie si imagistica medicala, precum si de echipamentele chirurgicale necesare pentru dotarea Centrului Integrat de Chirurgie Avansata Minim Invaziva (CICAMI). Tot pentru aceasta unitate sanitara urmeaza a fi achizitionata o Trusa de endoscopie cu rezolutie inalta si tehnici de evaluare cromoendoscopica, Laboratorul de endoscopie va fi dotat cu o masina automata de spalat si dezinfectat endoscoape, iar pentru Laboratorul de recuperare medicala fizica si balneologie se vor achizitiona echipamente de electroterapie si laserterapie de ultima generatie.
Lucrarile de investitii care se vor derula in cadrul Spitalului de Boli Infectioase vor urmari sporirea configuratiei si a suprafetei spatiilor medicale utile. Concret, va avea loc extinderea, reabilitarea si modernizarea Laboratorului de recuperare, medicina fizica si balneologie; reabilitarea structurii „Spitalizare de zi copii”, precum si reabilitarea si modernizarea structurii „Spitalizare de zi adulti”. De asemenea, se va asigura reabilitarea si modernizarea cabinetelor si a structurii Spital de zi - chirurgie generala si chirurgie vasculara, crearea Centrului Integrat de Chirurgie Avansata Minim Invaziva (CICAMI), dar si reabilitarea termica a anvelopei cladirii situate pe Calea Motilor nr. 19.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter