RO EN
Košík je prázdný

CFR: Doua tuneluri feroviare de langa Sighisoara vor fi gata in luna iulie

Directorul General al CFR SA, Ion Gavrila i-a convocat pe teren pe toti reprezentantii firmelor de constructii si de consultanta pentru a verifica impreuna evolutia lucrarilor pe santierele operationale de pe traseul Sighisoara - Simeria (173,47 km). Ion Gavrila le-a solicitat constructorilor care lucreaza pe tronsonul Sighisoara - Coslariu o mobilizare mai buna pe santiere pentru a se incadra in graficele asumate, iar reprezentantului FCC Azvi i-a solicitat ca in luna iulie sa finalizeze lucrarile la podul feroviar in forma de arc, peste raul Tarnava Mare, termen pe care reprezentantul FCC Azvi a anuntat ca-l va respecta.
Podul feroviar in forma de arc cu o deschidere de 125 m, situat intre Sighisoara si Atel, asigura legatura cu cele doua tuneluri de cale ferata dubla nou-construite, tunelul Sighisoara (401 m) si tunelul Danes (969 m). Tunelul Sighisoara, finalizat in proportie de 95% si Tunelul Danes, cel mai lung tunel de cale ferata nou-construit in Romania dupa 1989, finalizat in proportie de 92%, permit atingerea vitezei maxime de circulatie de 160 km/h pe o lungime cat mai mare a traseului Sighisoara - Atel.
Detalii tehnice
Pod in forma de arc, km 299+720 - pod de cale ferata dubla peste raul Tarnava Mare
- deschidere - 125 m;
- lungime - 134,6 m;
- constructie noua inaintea tunelului Sighisoara, intre gara Sighisoara si tunelul Sighisoara
Tunelul Sighisoara - amplasat intre statiile CF Sighisoara si Danes, subtraverseaza DN 13 la adancimi cuprinse intre 5-14 m. Tunelul are trei parti distincte, particularizate prin metoda de executie:
- tunel artificial (intrare Sighisoara), cu lungimea de 20 m (km 299+910 - 299+930);
- tunel natural, cu lungimea de 325 m (km 299+930 - 300+255);
- tunel artificial (intrare Danes), cu lungimea de 56 m (km 300+255 - 300+311).
Tunelul Danes - amplasat intre km 301+543 si km 302+512. Tunelul este construit printr-o tehnologie moderna implemetanta in trei parti distincte, particularizate prin metodele de executie:
- tunel artificial (intrare Sighisoara), cu lungimea de 20 m, intre km 301+543 - 301+563;
- tunel natural, cu lungimea de 862 m, intre km 301+563 - 302+425;
- tunel artificial (intrare Danes), cu lungimea de 87 m, intre km 302+425 - 302+512.
Mentionam faptul ca, tunelurile artificiale s-au realizat la adapostul unor incinte de piloti de diametru mare, care au asigurat conditii pentru realizarea portalelor de acces si a structurii tunelului, pana la racordarea cu tunelul natural, iar tunelurile naturale s-au executat prin excavare in subteran pe toata sectiunea tunelului, partial sub protectie de umbrele de micropiloti si/sau consolidarea frontului cu ancore de fibra de sticla.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter