RO EN
Košík je prázdný

C&W ECHINOX: Scadere de 27% a volumul investitional din primul semestru 2018

Volumul investitional din primul semestru al anului 2018 s-a ridicat la aproximativ 386 de milioane de euro, ȋn scadere cu 27% fata de perioada similara a anului precedent, cȃnd pe piata locala s-au realizat tranzactii ȋn scop investitional cu o valoare de 530 de milioane de euro, potrivit calculelor si estimarilor Cushman & Wakefield Echinox. Aceasta scadere vine pe fondul unui numar substantial de tranzactii care nu au fost semnate pȃna la 30 iunie, eventuala concretizare a acestora ȋn cea de-a doua jumatate a anului urmȃnd sa impulsioneze piata spre un nivel al tranzactiilor comparabil cu cel atins ȋn 2017, de circa 1 miliard de euro.
La nivelul Europei Centrale si de Est (CEE), piata locala a atras 7,6% din volumul total de investitii de 5,1 miliarde de euro consemnat ȋn Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria si Romȃnia. Primul loc a fost ocupat de Polonia (3,2 miliarde de euro, avȃnd o cota de 64,1%), pe pozitia a doua situȃndu-se Cehia cu 910 milioane de euro (18%). Romȃnia s-a pozitionat pe locul 3 ȋn zona CEE, cu o cota de piata peste Ungaria (7%) si Slovacia (3,3%).
La nivel local, cel mai activ sector a fost cel de office, cu o pondere de 66% din volumul total, urmat de cel de retail (29%), ȋn vreme ce aportul sectoarelor de hospitality si industrial a fost unul redus (3%, respectiv 1%). Din punct de vedere al locatiei, 93% din volumul de investitii a fost generat de tranzactiile cu proprietati din Bucuresti, o serie de tranzactii fiind ȋnregistrate si ȋn orase regionale, precum Cluj-Napoca si Brasov.
Tim Wilkinson, Partner, Capital Markets, C&W Echinox: „Dupa o lunga perioada ȋn care o serie de noi investitori au monitorizat piata imobiliara din Romȃnia, analizȃnd posibile investitii, ultimele luni ale anului 2017 si prima jumatate a lui 2018 au consfiintit aparitia unui nou capital tranzactional. Aceasta tendinta investitionala va continua si ȋn a doua jumatate a anului, astfel ca vom mai vedea stiri cu privire la intrarea unor noi investitori pe piata locala. Pe masura ce randamentele imobiliare continua sa scada ȋn pietele mai dezvoltate din Europa Centrala si de Est, Romania va beneficia de o tendinta naturala a investitorilor de a se orienta mai spre Est pentru o rentabilitate mai ridicata, ȋn conditiile unei piete cu un grad de risc acceptabil. In acest context, Romȃnia reprezinta o varianta atractiva. Volumul investitional este important, dar consideram ca pe termen lung numarul si diversitatea investitorilor care intra pe piata vor fi si mai importante.”
Cea mai mare tranzactie din punct de vedere valoric a fost ȋncheiata de Lion’s Head Investments, un joint-venture ȋntre Old Mutual si AG Capital din Africa de Sud, care a achizitionat Oregon Park, cu o suprafata de 70.000 de metri patrati ȋnchiriabili din zona Barbu Vacarescu - Floreasca. Aceasta tranzactie reprezinta un nou record pentru piata locala, fiind cea mai mare din segmentul de office, precum si prima ȋncheiata de Old Mutual ȋn Romȃnia, consolidȃnd pozitia investitorilor sud-africani din piata imobiliara locala. De altfel, recent a fost anuntata si vanzarea proiectului The Bridge din zona Orhideea, tranzactie care odata finalizata va seta un nou prag de pret.
De asemenea, CA Immo a achizitionat cladirea de birouri Campus 6.1 de la Skanska pentru 53 de milioane de euro, prima tranzactie realizata de CA Immo ȋn Romȃnia dupa aproape 10 ani. In ceea ce priveste retailul, cea mai relevanta tranzactie a fost achizitionarea parcului de retail Militari Shopping din Bucuresti pentru 95 milioane de euro de catre un alt grup de investitori sud-africani - Prime Kapital si MAS Real Estate.
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanta imobiliara de top pe piata locala, activȃnd ȋn toate segmentele pietei imobiliare. Departamentul de Capital Markets al companiei a fost implicat ȋn 2017 ȋn tranzactii cu active imobiliare din Romȃnia de peste 300 de milioane de euro.
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield ȋn Romȃnia, detinut si operat independent. Echipa de peste 50 de profesionisti si colaboratori ofera o gama completa de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor si chiriasilor pe toate segmentele pietei imobiliare, inclusiv pe piata rezidentiala.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali ȋn domeniul serviciilor imobiliare comerciale, ajutȃndu-si clientii sa transforme modul ȋn care oamenii lucreaza, cumpara si traiesc. Cei 43.000 de angajati ai companiei din mai mult de 60 de tari furnizeaza perspective locale si globale, reusind sa creeze o valoare semnificativa pentru proprietarii si investitorii din ȋntreaga lume. Cushman & Wakefield se pozitioneaza printre cele mai mari firme care ofera servicii imobiliare, avȃnd venituri de 5 miliarde de dolari ȋn cadrul serviciilor principale ale companiei: ȋnchirieri, gestionarea activelor, piete de capital, administrarea proprietatilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investitiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect si de dezvoltare, reprezentarea chiriasilor, evaluare si consultanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter