RO EN
Košík je prázdný

C&W ECHINOX: 90% din spatiile logistice sunt situate in capitala si alte cinci orase

Piata locala a spatiilor industriale si logistice a depasit pragul de 3 milioane de metri patrati, ajungand la jumatatea anului 2018 la 3,12 milioane, potrivit raportului Romania Industrial & Logistics Market S1 2018, realizat de Cushman & Wakefield Echinox. Aproape 90% din stocul actual este concentrat in Bucuresti si alte cinci orase - Timisoara, Cluj, Ploiesti, Brasov si Pitesti.
Piata industriala si logistica din Romania a avut un inceput de an destul de precaut, avand in vedere ca doar putin peste 100,000 de metri patrati au fost livrati. Pentru a doua jumatate a anului, aproximativ 450,000 de metri patrati sunt asteptati a fi finalizati, mai mult de jumatate din proiectele planificate sau aflate in constructie fiind localizate in Bucuresti (54%). In afara capitalei, Timisoara, Cluj si Ploiesti vor atrage cel mai mare volum de livrari.
Rodica Tarcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Observam o evolutie temperata a pietei, atat din perspectiva constructiilor cat si a tranzactiilor semnate. Probabil ca vom asista la niste consolidari ale unor mari retaileri, in paralel cu transferul unor chiriasi catre propriile dezvoltari, toate aceste operatiuni fiind analizate cu atentie, planificate din timp si corelate cu indicatorii de consum si estimarile viitoare de crestere ale business-urilor respective. Cererea are ritmul echilibrat si sanatos, sectorul industrial avand un potential atragator si in urmatorii 2-3 ani.”
Cererea de spatii logistice si industriale in Romania a fost de aproximativ 120,000 de metri patrati in prima jumatate a anului si a fost reprezentata in mare parte de tranzactii noi. Capitala a ramas cea mai cautata destinatie, avand in vedere faptul ca aproximativ 53% din volumul inchirierilor au fost inregistrate aici.
In prima jumatate a acestui an, cererea a venit in special din partea companiilor din sectoarele logistica, e-commerce si distributie - reprezentand aproximativ 73% din total. Rata de neocupare a spatiilor industriale s-a mentinut la un nivel scazut, aproximativ 4%. Chiriile de referinta pentru unitati de clasa A variaza intre 3,75 si 4,25 euro/mp/luna. Pentru unitati mai mari de 5,000 mp, nivelul chiriilor sunt mai scazute si pot ajunge pana la 3,5 - 3,6 euro/mp/luna. Taxa cu serviciile administrative (service charge), care acopera impozitul pe proprietate, polita de asigurare, paza, mentenanta tehnica si peisagistica spatiilor exterioare, variaza intre 0,6 si 0,9 euro/mp/luna.
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield in Romania, detinut si operat independent. Echipa de peste 50 de profesionisti si colaboratori ofera o gama completa de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor si chiriasilor pe toate segmentele pietei imobiliare, inclusiv pe piata rezidentiala.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali in domeniul serviciilor imobiliare comerciale, ajutandu-si clientii sa transforme modul in care oamenii lucreaza, cumpara si traiesc. Cei 43.000 de angajati ai companiei din mai mult de 60 de tari furnizeaza perspective locale si globale, reusind sa creeze o valoare semnificativa pentru proprietarii si investitorii din intreaga lume. Cushman & Wakefield se pozitioneaza printre cele mai mari firme care ofera servicii imobiliare, avand venituri de 5 miliarde de dolari in cadrul serviciilor principale ale companiei: inchirieri, gestionarea activelor, piete de capital, administrarea proprietatilor (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investitiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect si de dezvoltare, reprezentarea chiriasilor, evaluare si consultanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter