Dinamica recenta a indicatorilor macroeconomici exprima faptul ca Zona Euro (principalul partener economic al Romaniei) traverseaza cea mai buna perioada de dinainte de declansarea Marii Recesiuni. La accelerarea economica (si evolutia la un ritm peste potential) din ultimele trimestre au contribuit o serie de factori: nivelul redus al costurilor de finantare (in contextul politicii monetare relaxate fara precedent implementata de Banca Centrala Europeana); climatul pozitiv din pietele financiare internationale, cu impact pozitiv pentru deciziile investitionale; redinamizarea fluxurilor comerciale internationale.
Spre exemplu, indicatorii economici avansati (increderea in economie, calculata de Comisia Europeana) au crescut in ultimele luni spre cele mai ridicate valori de la inceputul anilor 2000, evolutie care exprima premise de continuare a ciclului investitional in regiune pe termen scurt. Totodata, indicatorii coincidenti au accelerat in ultimele trimestre, notandu-se dinamica investitiilor productive. Astfel, datele Eurostat indica cresterea PIB-ului regiunii cu 2.4% an/an in perioada ianuarie-septembrie 2017, cel mai bun ritm din ultimii 10 ani. Consumul privat (principala componenta a PIB) a urcat cu 1.8% an/an (ritm peste potential), pe fondul ameliorarii venitului real disponibil al populatiei, accelerarii creditarii si efectului de avutie (generat de majorarea preturilor activelor imobiliare si financiare).
De asemenea, investitiile productive au consemnat un avans de 3.9% an/an, cu impact pozitiv pentru piata fortei de munca (rata somajului a continuat tendinta descendenta in ultimele luni, pozitionandu-se la 8.7% in noiembrie, cel mai redus nivel din ianuarie 2009). Totodata, consumul public a urcat cu 1.1% an/an la noua luni din 2017. La nivelul cererii externe exporturile si importurile au crescut cu acelasi ritm: 4.8% an/an. Am incorporat evolutiile recente ale indicatorilor macroeconomici (globali si regionali) si am actualizat scenariul macroeconomic central de previziune pe termen mediu pentru Zona Euro.
Noile prognoze indica accelerarea PIB-ului regiunii de la 1.8% an/an in 2016 la 2.2% an/an in 2017 si 2018, urmata de decelerare la 1.9% an/an in 2019, respectiv 1.7% an/an in 2020. Cu alte cuvinte, ne asteptam ca regiunea sa atinga varful ciclului economic postcriza in prima parte a acestui an si sa initieze un proces de decelerare, in convergenta catre ritmul potential pe termen mediu. Conform acestui scenariu dinamica anuala a investitiilor productive ar putea decelera spre 2.8% in 2018, 2.5% in 2019, respectiv 2% in 2020, intr-o evolutie care reflecta faza de maturitate a ciclului post-criza, influentata si de perspectiva majorarii graduale a costurilor de finantare. Pentru consumul privat si consumul public previzionam un proces de consolidare pe termen mediu: ritmuri medii anuale de 1.6%, respectiv 1.1% in orizontul 2018- 2020.
In sfera cererii externe nete ne asteptam la decelerarea exporturilor si importurilor (spre dinamici medii anuale de 3.7%, respectiv 3.4% in 2018-2020), pe fondul maturitatii ciclului economic global. In ceea ce priveste piata fortei de munca previzionam consolidarea climatului pozitiv in trimestrele urmatoare si un proces de inflexiune catre final de 2019. In acest scenariu rata medie anuala a somajului (componenta structurala) ar putea sa scada la 8.4% in 2018 si 8.1% in 2019. Pentru 2020 prognozam cresterea acestui indicator la 8.5%.
Nu in ultimul rand, ne asteptam la consolidarea tendintei ascendente pentru inflatie pe termen mediu, spre niveluri medii anuale de 1.9% in 2018 si 2019, respectiv 2.2% in 2020 (de la 1.5% in 2017). Perspectivele de evolutie a economiei la un ritm peste potential si de convergenta a inflatiei spre nivelul tintit de banca centrala (cu perspectiva depasirii acestuia din a doua jumatate a anului curent, dupa cum se poate observa in ultimul grafic din partea dreapta) exprima cresterea probabilitatii ca Banca Centrala Europeana sa majoreze rata de dobanda de referinta (de la nivelul minim istoric de 0%) pana la final de 2018.