RO EN
Košík je prázdný

BT: Redinamizarea investitiilor productive creste volumul de creditare a companiilor

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat astazi statisticile privind dinamica indicatorilor monetari in mai si primele cinci luni din 2019. Se observa consolidarea climatului pozitiv din piata creditului, evolutie influentata de nivelul accesibil al costurilor reale de finantare, precum si accelerarea dinamicii anuale a creditului acordat companiilor, pe fondul redinamizarii investitiilor productive. Astfel, datele BNR indica ajustarea ofertei de moneda (masa monetara M3) cu un ritm lunar de 0.2% la 389.3 miliarde RON in mai, evolutie determinata de declinul activelor externe nete cu 4.9% luna/luna la 173.2 miliarde RON. Activele internele nete au consemnat o crestere lunara de 3.9% la 216.1 miliarde RON.
Dinamica an/an a M3 a decelerat de la 9.9% in aprilie la 9.1% in mai: activele externe nete si activele interne nete s-au majorat cu 6.8%, respectiv 11.1%. In contrapartida, soldul creditului neguvernamental a crescut pentru a treia luna la rand in mai, cu un ritm lunar de 0.4% la 257.5 miliarde RON (nivel record). Se evidentiaza cresterea soldului creditului neguvernamental denominat in RON pentru a patra luna la rand in mai, cu un ritm lunar de 0.7% la 170.6 miliarde RON, pe fondul majorarii componentei populatie cu 1.3% luna/luna la 99.9 miliarde RON (date fiind climatul pozitiv din piata fortei de munca, nivelul redus al costurilor reale de finantare si Programul Prima Casa). Pe segmentul companii s-a inregistrat o consolidare lunara la 70.7 miliarde RON in mai.
Pe de alta parte, soldul creditului denominat in valuta s-a ajustat pentru a doua luna consecutiv in mai, cu 0.3% fata de aprilie la 86.9 miliarde RON. Evolutia a fost determinata de declinul inregistrat pe segmentul populatie cu un ritm lunar de 1.1% la 36.4 miliarde RON. Componenta companii a consemnat un avans lunar de 0.3% la 50.5 miliarde RON, pe fondul perspectivelor de consolidare a EURIBOR in zona minimelor istorice in trimestrele urmatoare.
In dinamica an/an soldul creditului neguvernamental total a accelerat de la 7.6% in aprilie la 7.7% in mai, evolutie determinata de majorarea inregistrata pe segmentul valutar cu 3% (cel mai bun ritm din octombrie 2012) (accelerarea componentei companii la 13.3% a contrabalansat declinul consemnat pe segmentul populatie cu 8.6%). Pe de alta parte, dinamica anuala a creditului neguvernamental in RON s-a temperat de la 11% in aprilie la 10.3% in mai: componentele populatie si companii au crescut cu 14.5%, respectiv 4.8%.
In abordarea alternativa, soldul creditului acordat populatiei a crescut cu 2.5% ytd la 136.3 miliarde RON in primele cinci luni din 2019, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finantare, climatului pozitiv din piata fortei de munca, Programului Prima Casa si modificarii taxei speciale pe activele bancare. Se evidentiaza majorarea creditului pentru achizitia de locuinte cu 3.4% ytd la 76 miliarde RON. De asemenea, creditul de consum a urcat cu 1.3% ytd la 58.7 miliarde RON.
Creditul acordat companiilor a crescut cu 2.7% ytd la 121.2 miliarde RON in mai, evolutie determinata de majorarea componentei valutare, cu 5.1% ytd, in contextul semnalelor de politica monetara din Zona Euro. La sfarsitul lunii mai creditul in RON avea o pondere de 66.2% din totalul creditului neguvernamental (cel mai ridicat nivel din anii 1990). Pe de alta parte, datele BNR indica ajustarea soldului depozitelor neguvernamentale cu un ritm lunar de 0.2% la 336.6 miliarde RON in mai. Depozitele in RON au scazut cu 0.3% luna/luna la 221.5 miliarde RON, iar depozitele in valuta s-au diminuat cu un ritm lunar de 0.2% la 115.2 miliarde RON.
In dinamica an/an soldul depozitelor neguvernamentale s-a temperat de la 9.9% in aprilie la 9.1% in mai: componentele RON si valuta au crescut cu 6.6%, respectiv 14.1%. Alternativ, depozitele populatiei au crescut cu 4.2% ytd la 207.1 miliarde RON, pe fondul majorarii veniturilor si tendintei de crestere a ratelor de dobanda. La polul opus, depozitele companiilor au scazut cu 1.1% ytd la 129.6 miliarde RON in mai. Raportul credite-depozite a urcat de la 76% in aprilie la 76.5% in mai, cu urmatoarea distributie: 77% la RON si 75.5% la valuta.
In scenariul actualizat, prin incorporarea datelor publicate de BNR astazi, previzionam decelerarea dinamicii anuale a creditului neguvernamental de la 6.6% in 2018 (maximul din 2009) la 5.8% in 2019, 3.9% in 2020 si 3.3% in 2021, pe fondul semnalelor de final de ciclu post-criza in plan extern si perspectivelor de rebalansare a politicii economice interne.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter