RO EN
Košík je prázdný

Urban Landscapes: “Pereti Verzi Experimentali”, pentru tranzitia catre orase mai verzi

La evenimentul de lansare au participat studenti si cadre didactice ale Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti (UAUIM), profesionisti din domeniul arhitecturii si al arhitecturii peisagistice alaturi de reprezentanti ai Urban Landscapes Romania, initiativa public-privata care are ca obiectiv realizarea unor proiecte inovatoare de arhitectura peisagistica si promovare a inverzirii urbane, pe baza expertizei olandeze in domeniul oraselor verzi.
Au fost realizati 3 pereti verzi experimentali, doi dintre ei exteriori, situati in porticul de acces al UAUIM si unul interior in zona de acces a Departamentului Proiectare Urbana si Peisagistica. Pregatirea acestui proiect a durat mai bine de o luna. Conceptul proiectului a fost realizat de studenti si cadre didactice ale UAUIM indrumati si inspirati de specialistii Urban Landscapes Romania.
Totodata, Urban Landscapes Romania a oferit si solutia pentru structura de baza a peretelui, sistemul de irigatie precum si plantele perene din soiurile Astilbe Breeders Mix, Bergenia cordifolia, Campanula poscharskyana, Convallaria majalis, Epimedium perralchicum 'Frohnleiten', Geranium macrorrhizum, Heuchera hybrida 'Venus', Liriope muscari 'Moneymaker', Polystichum setiferum, Pulmonaria officinalis 'Sissinghurst White', Viola odorata.
“Urban Landscapes Romania continua seria proiectelor ce sprijina activarea sustenabila a spatiului urban prin constructia de pereti verzi. Acest nou proiect demonstrativ se deruleaza in cadrul parteneriatului nostru strategic cu UAUIM si ca parte a unei initiative a universitatii vizand inovarea proceselor educationale in domeniul arhitecturii si urbanismului,. Ne bucuram ca peretii verzi experimentali, impreuna cu spatiul reabilitat anterior pe Strada Academiei la intrarea in universitate, vor fi folosite activ in sprijinul ideii de a (re)aduce natura in oras. Ambele proiecte vor fi folositeca instrumente practice in procesul de educatie al viitorilor profesionisti, dar si pentru a inspira locuitorii orasului si autoritatile publice pentru abordari noi de extindere a spatiului verde atat de necesar pentru cresterea calitatii vietii in orasele noastre”, a declarat Florentina Nanu, reprezentantul local al initiativei Urban Landscapes Romania.
Peretii au fost realizati in cadrul proiectului INNOMINCU - „INovarea ca Necesitate, Oportunitate si Marca Inregistrata a Cercetarii Universitare” si promoveaza un sistem inovativ de abordare, atat pentru sectorul educational, dar mai ales pentru cel profesional si institutional.
“Acest tip de solutii pot fi extrem de utile pentru atingerea obiectivelor de inverzire pentru multe dintre aglomerarile urbane din Romania. Acest proiect va fi folosit de UAUIM impreuna cu Urban Landscapes Romania atat pentru activitati didactice si de cercetare, cat si pentru a promova acest tip de proiecte in practica curenta sprijinind cresterea capacitatii actorilor locali de a le proiecta, implementa si intretine. Dand proiectului nostru vizibilitate pe o strada centrala a Bucurestiului, vizam totodata sa educam si sa stimulam comunitatea pentru a promova si sustine multiplicarea unor astfel de proiecte in viitor ”, a mai declarat Sorina Rusu, Directorul proiectului INNOMINCU.
In Bucuresti, conform statisticilor, suprafata medie de spatiu verde care-i revine fiecarui locuitor este de sub 10 metri patrati, in contextul in care Uniunea Europeana recomanda un minimum de 26 de metri patrati, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii, 50 de metri patrati/cap locuitor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter