RO EN
Košík je prázdný

WDP si-a planificat investitii de 116 milioane de euro in Romania, pana in 2023

Dezvoltatorul belgian de spatii logistice si industriale WDP are in dezvoltare proiecte cu o valoare totala de 116 milioane de euro pe care urmeaza sa le implementeze in Romania pana in anul 2023. Acestea vor creste portofoliul WDP in Romania cu 187.838 mp. Printre beneficiarii noilor investitii se afla Profi - la Craiova, Roman si Timisoara, LPP, Decathlon si Eobuwie la Stefanestii de Jos, Rosti, furnizor pentru industria de ambalaje, la Paulesti si Fedex - la Cluj.
Potrivit datelor grupului, cele mai noi proiecte anuntate vizeaza dezvoltarea unui centru de distributie pentru retailerul polonez de incaltaminte Eobuwie. Unitatea va avea o suprafata de 15.600 mp si va fi ridicata in parcul logistic din Stefanestii de Jos, in urma unei investitii de circa 8 milioane de euro. Termenul de finalizare a proiectului este prevazut in trimestrul al treilea al acestui an, iar Eobuwie a semnat cu WDP un contract de inchiriere pentru o perioada initiala de 5 ani.
Un alt proiect nou-anuntat de grupul belgian vizeaza constructia unei hale logistice pentru Fedex, companie specializata in servicii de curierat. Unitatea va avea o suprafata de 2.200 mp si va fi dezvoltata in Cluj, in urma unei investitii de aproximativ doua milioane de euro. Livrarea este planificata tot in trimestrul al treilea al acestui an, iar Fedex o va ocupa pentru o perioada de 10 ani.
Printre proiectele aflate in executie si ce vor fi finalizate in 2021 se mai afla centrul logistic Decathlon din Stefanestii de Jos (10.000 mp, 5 milioane de euro), centrul de distributie de articole vestimentare LPP, tot in Stefanestii de Jos (22.000 mp, 10 milioane de euro), fabrica Rosti de la Paulesti (11.000 mp, 7 milioane de euro), dar si centrele logistice Profi din Craiova (58.000 mp, 33 milioane de euro) si Roman (12.000 mp, 14 milioane de euro).
Pentru trimestrul al doilea al anului 2022 este planificata si livrarea centrului logistic Profi din Timisoara, ce va avea o suprafata de 57.000 mp si va fi ridicat in urma unei investitii de 38 milioane de euro.
In 2020, WDP a finalizat in Romania proiecte cu o valoare totala de 134 milioane de euro, insumand spatii logistice cu o suprafata cumulata de 223.600 mp, la Stefanestii de Jos, Slatina, Buzau, Deva si Sibiu, printre beneficiari aflandu-se Pirelli, Alcar, Lecom, Ursus Breweries, Auchan, Carrefour, Aggreko sau Aeronamic Eastern Europe.
Portofoliul de proprietati dezvoltate de WDP la nivel national a depasit 1,09 milioane de metri patrati, conform datelor disponibile la finele lunii decembrie 2020, cu o valoare de piata evaluata la 742 milioane de euro. Totodata, compania detine, in Romania, terenuri cu o suprafata totala de 4,68 milioane de metri patrati.
In 2020, WDP a obtinut venituri de 37,7 milioane de euro la nivel national.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter