RO EN
Košík je prázdný

TRANSILVANIA CONSTRUCTII a contractat noi imprumuturi pentru investitii

Rezultatele financiare din primul semestru din 2013 ale companiei Transilvania Constructii SA releva o scadere de 16% a cifrei de afaceri fata de intervalul de referinta al anului precedent, in perioada respectiva fiind contractate o serie de imprumuturi pentru diverse investitii. In primele sase luni din 2013 firma a contractat trei credite bancare, unul pentru finantarea achizitiei unui utilaj multifunctional, altul pentru extinderea si modernizarea Parcului Logistic Transilvania si un imprumut pentru asigurarea fondurilor necesare reabilitarii infrastructurii din cadrul aceluiasi obiectiv industrial, aflat in proprietatea firmei. „Cifra de afaceri a societatii, ce a insumat 14,8 milioane de lei in intervalul ianuarie-iunie 2013, a fost realizata din vanzarile de apartamente din cadrul ansamblului Dorobantilor Residence (ce au generat incasari 5,36 milioane de lei), inchirierea spatiilor din Parcul Logistic Transilvania (6,54 milioane de lei), constructii-montaj (2,52 milioane de lei) si din diverse alte operatiuni. In pofida faptului ca principalele obiecte ale activitatii firmei au fost cele de dezvoltare imobiliara si inchiriere a spatiilor, calitatea de antreprenor general detine, in continuare, o pondere importanta in structura afacerii, veniturile generate de aceasta constituind circa 15% din incasarile totale”, a declarat Mircea Timofte, director general al Transilvania Constructii SA.
Posibile dificultati viitoare in recuperarea creantelor si accesarea creditelor
In ceea ce priveste inchirierea spatiilor din Parcul Logistic Transilvania, extins in acest an cu inca 3.000 mp, veniturile generate au inregistrat o usoara crestere fata de cele din primul semestru al anului anterior, gradul de ocupare osciland intre 80% si 85%, iar tendinta in acest sector fiind de majorare a cererilor de spatii logistice. Totodata, compania a obtinut rezultatea foarte bune in ceea ce priveste valorificarea apartamentelor din cadrul ansamblului Dorobantilor Residence, vanzarile situandu-se la nivelului propus la inceputul anului. „Nici in anul 2013 sectorul de constructii nu a inregistrat o revigorare, mai mult, s-a mentinut tendinta de scadere din perioadele anterioare. Astfel, din cauza contextului nefavorabil, in viitor ne putem confrunta cu intarzieri la incasarea creantelor comerciale, precum si cu dificultati la accesarea creditelor bancare. Cu toate acestea, in primul semestru a.c. nu au existat intarzieri mari in ceea ce priveste incasarea si nici in asigurarea sumelor necesare pentru plata datoriilor. Totodata, in luna aprilie 2013, ne-am prelungit liniile de credit si am contractat noi imprumuturi pentru investitii pe care intentionam sa le concretizam in intervalul urmator”, a incheiat Mircea Timofte. Informatii suplimentare, la www.transilvaniaconstructii.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter