RO EN
Košík je prázdný

TERRATEST GEOTEHNIC SA executa fundatiile speciale pentru Magistrala V

Avand in vedere dinamica activitatii firmei Terratest Geotehnic SA, se poate observa ca obiectivele pentru 2012 au fost atinse prin participarea la o serie de proiecte de anvergura derulate pe plan autohton, in cadrul carora s-au executat atat lucrari de pereti mulati, cat si de piloti. Din lucrarile importante contractate in ultimii doi ani fac parte: Magistrala a V-a a metroului din Capitala (statiile Academia Militara, Brancusi, Romancierilor si Raul Doamnei, unde s-a lucrat cu sase utilaje diferite), World Trade Center Constanta (in cadrul caruia s-au utilizat patru echipamente pentru executia pilotilor) si o serie de parcuri eoliene, unde au fost construite fundatiile pentru 62 de turbine.
Carlos Vazquez, country manager in cadrul Terratest Geotehnic SA: „La noua magistrala de transport subteran am finalizat lucrarile de fundatii speciale pentru primele trei statii, in prezent fiind in curs de finalizare lucrarile la Romancierilor. Proiectele contractate de societatea noastra se desfasoara pe intregul teritoriu, predominante fiind cele de executie a fundatiilor speciale pentru constructiile industriale, energetice, rezidentiale si de infrastructura atat din domeniul public, cat si din cel privat. De asemenea, in precedentele 12 luni am evoluat foarte mult in zona proiectelor din domeniul energiei regenerabile. Anul trecut a constituit apogeul activitatii din cadrul companiei, in acest interval fiind finalizate noua proiecte, insa in 2012 vom depasi realizarile anterioare. Totodata, la nivelul pietei s-a resimtit o usoara crestere a volumului de investitii si, implicit, a numarului proiectelor de fundatii speciale, compania noastra fiind in topul preferintelor pentru astfel de lucrari. Cu toate acestea, dificultatile actuale (recesiunea, criza politica, instabilitatea indusa de campania electorala etc.), cu impact major asupra dezvoltarii, ne determina sa credem ca antreprenorii generali vor dispune de fonduri pentru demararea lucrarilor incepand cu primavara anului 2013, cand ne asteptam si la deblocarea finantarilor nerambursabile pentru proiectele de infrastructura aflate in lucru, precum si pentru initierea unora noi. In ceea ce ne priveste, putem afirma ca ne-am depasit obiectivele fata de estimarile initiale, cresterea pietei in ansamblu resimtindu-se inclusiv in dinamica activitatii proprii. In 2013, strategia firmei prevede majorarea volumului de echipamente, in baza sporirii cererii pietei, precum si diversificarea portofoliului de servicii. De asemenea, ne vom consolida traiectoria pe partea de proiecte din domeniul energiei regenerabile si fundatii speciale - in special la lucrarea pentru metroul din Capitala -, incercand sa structuram corect activitatea interna, in asa fel incat sa ne adaptam schimbarilor survenite in mediul de afaceri. Din punct de vedere al tehnologiei de executie, selectia subantreprenorilor de specialitate se efectueaza pe baza utilizarii tehnologiilor ce implica un control si o calitate superioare, iar compania noastra utilizeaza materiale agrementate tehnic si certificate la nivel international. Piata de profil este deschisa spre folosirea noutatilor tehnologice, firmele din domeniu incercand sa sustina dezvoltarea acesteia prin executie si proiectare”. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter