RO EN
Košík je prázdný

STRABAG preia Raiffeisen Evolution si acceseaza piata dezvoltarilor imobiliare

Grupul austriac Strabag, liderul pietei de constructii din Romania, acceseaza piata dezvoltarilor imobiliare prin preluarea companiei Raiffeisen Evolution, care a dezvoltat cea mai mare cladire din Bucuresti - Sky Tower si centrul comercial Promenada Mall. Potrivit datelor Strabag, noii angajati vor fi integrati in cadrul filialei locale Strabag SRL si vor constitui o divizie separata, coordonata de Strabag Real Estate (SRE). "Am intrat pe piata din Romania cu aceasta echipa experimentata, care a dezvoltat deja Sky Tower si Promenada Mall, in Bucuresti. Sunt sigur ca vom continua sa dezvoltam proiecte de succes in Romania, cum o facem deja in Germania si Austria", a declarat Thomas Birtel, CEO al grupului Strabag SE. In completare, Thomas Hohwieler, seful diviziei de proprietati imobiliare din cadrul grupului austriac, a precizat: "Obiectivul nostru este ca Strabag sa devina o companie de referinta din punct de vedere al calitatii in toate sectoarele pietei imobiliare din Romania. Aceasta este una dintre tarile cu cele mai bune perspective de crestere economica din regiune, cu un potential urias de dezvoltare".
Anterior anuntului de preluare, grupul Strabag detinea 20% din titlurile Raiffeisen Evolution, alaturi de Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (40%), Raiffeisen-Holding Niederösterreich-Wien Reg. Gen (20%), respectiv UNIQA Versicherungen AG (20%).
Prin aceasta achizitie, grupul austriac de constructii si-a consolidat pozitia pe piata europeana a dezvoltarilor imobiliare, in cadrul careia activeaza din 1965, fiind unul dintre liderii pietei de profil din Germania. In cei 50 de ani de experienta, divizia Strabag Real Estate a finalizat peste 450 de proiecte, in urma unor investitii totale ce depasesc 6 miliarde euro. Printre cele mai reprezentative cladiri dezvoltate, se afla ansamblul de birouri Dancing Towers din Hamburg, centrul comercial Milaneo din Stuttgart sau cladirea de birouri Astoria, din Varsovia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter