RO EN
Košík je prázdný

STRABAG: Crestere de 20% a veniturilor obtinute in Romania, la noua luni

Grupul de constructii Strabag, liderul pietei locale de constructii, a inregistrat o crestere de 20% a veniturilor din primele noua luni ale anului in curs fata de perioada corespunzatoare din 2015, pana la 190,58 milioane de euro. Totusi, conform celui mai recent raport financiar al companiei, comenzile inregistrate de subsidiara din Romania s-au redus, in intervalul analizat, cu aproape 30%, de la 480 milioane de euro in septembrie 2015 la 338,2 milioane de euro in septembrie 2016, in timp ce numarul total al angajatilor din tara noastra ai grupului a crescut cu 3%, la 1.312 persoane. In prezent, Strabag Romania este implicata in mai multe proiecte de infrastructura (regionale si locale), precum si in executia unor investitii private, precum suprastructura Catedralei Mantuirii Neamului sau complexul de birouri Oregon Park.
"In pofida oportunitatilor izolate de crestere din sud-estul Europei, activitatea din regiune a fost afectata de activitatea scazuta din domeniul licitatiilor publice, ceea ce a rezultat in acutizarea competitiei. In Romania, de exemplu, cautam sa ne extindem in domeniul proiectelor de anvergura din domeniul infrastructurii, dar ritmul de lansare a procedurilor de licitatii este foarte lent, in timp ce numarul companiilor ofertante este in crestere", se arata in raportul trimestrial al grupului austriac.
In ansamblu, cifra de afaceri inregistrata de Strabag in Europa de Sud-Est in perioada ianuarie-septembrie 2016 a scazut cu 11% fata de aceeasi perioada din 2015, ajungand la 2,77 miliarde euro, in timp ce valoarea cumulata a portofoliului de contracte din regiune s-a redus cu o pondere similara (-11%), pana la 2,88 miliarde euro, in special din cauza declinului din Romania si Rusia.
La nivel de grup, Strabag a raportat venituri totale de 9,6 miliarde euro in perioada ianuarie-septembrie 2016, cu 7% sub nivelul din primele noua luni ale anului trecut, in timp ce valoarea cumulata a portofoliul de contracte a ajuns la 15 miliarde euro, in crestere cu 9%. Cele mai semnificative contractii ale veniturilor din intervalul analizat au fost consemnate de subsidiarele din Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia si Rusia.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter