RO EN
Košík je prázdný

SKANSKA: Digitalizarea poate rezolva unele probleme de personal din constructii

Anul 2020 a fost diferit, marcat de pandemia de Covid-19, inclusiv pe piata de constructii, determinand companiile sa-si regandeasca strategiile, sa se adapteze si sa accelereze unele procese de transformare, potrivit lui Tankut Alpaslan, Projects Director Skanska Construction Romania. In ciuda provocarilor actuale, piata constructiilor ramane destul de stabila si, desi nu mai sunt asteptate cresteri importante in 2020, trendul se va mentine ascendent. Potrivit datelor INS disponibile, in primele 8 luni ale anului au fost cresteri ale volumului lucrarilor de constructii, ca serie bruta, de peste 15% pe sectorul cladirilor nerezidentiale.
 
"Dezvoltarea business-ului pe toate pietele noastre se desfasoara tinand cont de conditiile actuale, iar masurile pe care le-am luat ne-au ajutat sa asiguram continuitatea operatiunilor. Spre exemplu, prin astfel de masuri, am reusit sa continuam activitatea pe santierul din complexul Campus 6, acolo unde ne pregatim sa livram noi faze ale acestui proiect. In toate unitatile noastre de business, atat in birouri, cat si pe santiere, au fost luate masuri suplimentare, precum reducerea numarului de persoane aflate in acelasi timp in locatii, amenajarea unor spatii speciale pentru intalnirile cu vizitatorii din afara santierelor si instalarea camerelor cu termoviziune in punctele de acces, regandirea schimburilor, suplimentarea produselor dezinfectante la care au acces angajatii, implementarea masurilor de distantare", a precizat reprezentantul Skanska.
 
In aceasta perioada, compania de constructii are deschis un singur santier, respectiv faza a doua a complexului de birouri Campus 6, dar se pregateste si pentru demararea lucrarilor la etapa a doua a Equilibrium, pentru care toate pregatirile decurg conform planului. 
"Continuam sa dezvoltam intr-un mod sustenabil divizia noastra de Constructii si sa urmarim evolutia pietei constructiilor, atat la nivel local, cat si international. Momentan, ne concentram atentia pe proiectele B2B din zona privata. Ramanem principalul contractor al Skanska Property Romania, iar in plus vom continua sa participam si la licitatiile pentru alte proiecte pe care le consideram potrivite pentru valorile si modul nostru de lucru", a precizat Tankut Alpaslan.
 
In ceea ce priveste provocarea legata de forta de munca, cu care se confrunta intregul sector de constructii, pe santierele Skanska aceasta este rezolvata prin subcontractori. "Avem o relatie foarte buna cu subcontractorii nostri, consolidata in timp, si astfel reusim sa acoperim necesarul de muncitori calificati pentru proiectele Skanska. Acolo unde este nevoie, deficitul fortei de munca din Romania este acoperit de colaboratorii nostri cu muncitori din alte tari, tinand insa cont de restrictiile actuale. Credem ca, mai ales in contextul actual, digitalizarea va face acest sector al constructiilor mai atractiv pentru tineri si, in acelasi timp, va rezolva o parte din probleme cu forta de munca", a subliniat reprezentantul Skanska.
 
Skanska Construction Romania, divizia de constructii a grupului suedez Skanska in Romania, a incheiat anul 2019 cu o cifra de afaceri neta de 191,11 milioane de lei, potrivit datelor publice. La nivel de grup, conform celor mai recente rezultate publicate, in primele noua luni din 2020 Skanska a inregistrat o scadere de 9% a activitatilor desfasurate pe segmentul de constructii, pana la 106,3 miliarde SEK, pe fondul contextului actual, in care dezvoltarea proiectelor depinde de evolutia pandemiei, iar operatiunile grupului se deruleaza cu respectarea stricta a masurilor in vigoare. Pentru anii urmatori, odata ce efectele crizei sanitare vor fi mai reduse, reprezentantii Skanska estimeaza revenirea pe un trend de crestere a veniturilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter