RO EN
Košík je prázdný

PSC: Revenirea pietei de constructii va fi mult mai lenta decat declinul

Presedintele Patronatului Societatilor din Constructii - Cristian Erbasu - este de parere ca domeniul specific a fost dezechilibrat de efectele situatiei economice globale din ultimii trei ani, astfel incat revigorarea acestuia ar putea avea o durata mult mai indelungata decat declinul. Astfel, o revenire a bransei este asteptata in mai mult de trei sau patru ani. In calitate de antreprenor - prin compania Constructii Erbasu - presedintele PSC considera ca firmele din acest sector de activitate au nevoie de sprijin din partea reprezentantilor ministerelor de resort in aceasta perioada, astfel incat, in momentul in care vor fi reluate proiectele de investitii la nivel intern, sa mai existe societati care sa aiba capacitatea si resursele pentru a le efectua. „Peste cativa ani este posibil sa avem nevoie de firme care sa execute lucrari de  constructii si acestea sa nu mai fie active pe piata. Daca autoritatile centrale nu ofera sprijin domeniului specific, prin accelerarea procedurilor specifice demararii de proiecte/investitii, situatia din domeniu ar putea fi similara celei pe care o putem observa in sectorul furnizorilor de materiale pentru constructii, unde se observa o majorare artificiala a preturilor, cauzata de lipsa concurentei. Fluctuatia costurilor de achizitie a materialelor specifice, cumulata cu desfasurarea proiectelor de anvergura pe perioade foarte lungi de timp, poate genera decapitalizarea companiilor din bransa. In ceea ce priveste situatia actuala, in pofida faptului ca la nivel global se poate observa un reviriment, in domeniul constructiilor piata va avea o revenire treptata, incepand cu lucrarile de dimensiuni reduse, iar ascensiunea nu va fi la fel de brusca precum declinul”, a declarat Cristian Erbasu. Informatii suplimentare, la www.psc.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter