RO EN
Košík je prázdný

ONE United Properties a achizitionat cu 39 milioane euro cladirea First Bank

One United Properties, principalul investitor si dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, anunta finalizarea achizitionarii unei noi cladiri de birouri, One Victoriei Plaza. Aceasta este situata in Bucuresti, pe Bulevardul Nicolae Titulescu nr. 29-31, iar in prezent gazduieste sediul First Bank. Valoarea tranzactiei este de aproximativ 28 de milioane de euro.
„2022 este deja un an determinant pentru One United Properties, care marcheaza tranzitia noastra de la dezvoltator la investitor de top in domeniul imobiliarelor sustenabile pe piata din Romania. Tranzactia de astazi este in concordanta cu strategia noastra de crestere a veniturilor recurente din segmentul comercial, mai ales in contextul in care cererea pentru spatii de birouri de calitate continua sa creasca in Bucuresti. Exista o multime de oportunitati pe piata pentru achizitii cheie, precum One Victoriei Plaza. In acest context, demaram operatiunea de majorare a capitalului social care ne va permite sa continuam investitiile strategice, fie ca vorbim de achizitii de terenuri pentru dezvoltari rezidentiale, ori de active comerciale deja dezvoltate, care vor genera profituri solide pentru actionarii nostri in urmatorii ani”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO One United Properties.
One Victoriei Plaza are o suprafata inchiriabila totala de aproximativ 12.000 mp si patru niveluri subterane cu 93 de locuri de parcare. Cladirea este inchiriata in totalitate catre First Bank pentru o perioada ramasa de 12 ani, cu optiune de intrerupere dupa sapte ani. Venitul anual din chirie generat de One Victoriei Plaza este de aproximativ 1,9 milioane de euro si este indexat cu inflatia anuala.
Achizitia One Victoriei Plaza se inscrie in strategia One United Properties de a creste veniturile recurente din chirii in cifra de afaceri totala generata de companie. In urma acestei achizitii, portofoliul de birouri al companiei numara 113.000 mp de suprafata inchiriabila totala de spatii de birouri si include One Tower, One Cotroceni Park Office Faza 1, One Victoriei Plaza, One Herastrau Office si One North Gate. Portofoliul de birouri One United Properties va ajunge la o suprafata inchiriabila totala de 148.000 mp dupa livrarea One Cotroceni Park Office Faza 2 pana la sfarsitul anului 2022. Impreuna cu portofoliul de retail, care este format in principal din Bucur Obor si One Gallery, fosta fabrica Ford, portofoliul total al companiei destinat inchirierilor comerciale va ajunge la o suprafata inchiriabila de aproape 190.000 mp.
Valoarea totala a achizitiei One Victoriei Plaza este de aproximativ 28 de milioane de euro, din care o componenta de capital propriu se ridica la aproximativ 9 milioane de euro si un imprumut bancar la aproximativ 19 milioane de euro, acordat de Garanti Bank pentru 15 ani. Imprumutul va fi utilizat pentru rambursarea imprumuturilor scadente, datorate fostilor actionari ai cladirii achizitionate.
„Garanti BBVA este un sustinator activ al comunitatii de afaceri din Romania. Astfel, ne bucura sa fim alaturi de One United Properties intr-una dintre cele mai importante tranzactii din acest an de pe piata de birouri din Romania. Acest demers arata increderea pe care o acordam planurilor indraznete de dezvoltare ale companiei One United Properties, pe masura ce isi creste an de an portofoliul de birouri si retail, mentinandu-si in acelasi timp pozitia de lider pe sectorul imobiliar rezidential”, a declarat Bilge Demirer, Director General Adjunct, Garanti BBVA.
Veniturile care urmeaza sa fie generate de One Victoriei Plaza nu au fost incluse in Bugetul de Venituri si Cheltuieli pentru 2022 aprobat in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, care a avut loc in aprilie 2022.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter