RO EN
Košík je prázdný

IMMOFINANZ reconfigureaza cinci cladiri de birouri pana in martie 2018

Dezvoltatorul imobiliar Immofinanz aduce in Romania brandul international myhive, urmand a reconfigura cinci cladiri de birouri, cu o suprafata cumulata de circa 100.000 mp inchiriabili, pana in primul trimestru al anului 2018. Prima cladire transformata conform noului concept a fost Iride 20, din cadrul Iride Business Park, ce a fost reconfigurata in urma unei investitii de 620.000 de euro, lucrarile fiind finalizate in luna octombrie 2016.
Immofinanz a demarat, de asemenea, operatiunile de modernizare a complexului de birouri S-Park, de pe str. Tipografilor din Bucuresti. Reamenajarea interioara a fost definitivata recent, in urma unei investitii de 1,25 milioane de euro, in perioada urmatoare urmand a se moderniza si exteriorul, prin amenajarea de noi spatii, investitia totala in reconfigurarea S-Park fiind de circa 1,8 milioane de euro.
Pana la finele lunii martie 2018, dezvoltatorul austriac va implementa conceptul myhive si la cladirea Metroffice, finalizata in 2016, precum si la ansamblurile de birouri Victoria Park si Iride 19.
"myhive este brandul international de birouri al Immofinanz, avand un design inspirat din industria hoteliera. Noile game de servicii si facilitati permit chiriasilor sa se concentreze pe aspectele de business si sa atraga talente. Atat atmosfera prietenoasa, cat si infrastructura incurajeaza comunicarea intre chiriasi si ii ajuta pe administratorii proprietatilor sa puna bazele unor comunitati de succes", a declarat Christian Traunfellner, Head of Asset Management Office in cadrul Immofinanz.
In prima etapa de implementare a proiectului de reconfigurare, conceptul myhive a fost aplicat in 20 de cladiri de birouri din Austria, Germania, Cehia, Polonia, Romania si Ungaria.
Conform Immofinanz, conceptul myhive are la baza cinci caracteristici, care descriu principalele sale beneficii: atmosfera prietenoasa si dinamica, personal atent, infrastructura si servicii excelente, locatie ideala pentru socializare, accesibilitate si mobilitate moderna.
"Romania numara, alaturi de Polonia, cel mai mare numar de cladiri myhive in aceasta prima etapa. Este important ca viitoarele cladiri myhive sa dispuna de o amplasare buna, infrastructura eficienta si un grad ridicat de flexibilitate", a precizat Sorin Visoianu, Country Manager Operations Romania al Immofinanz.
***
In Romania, grupul austriac se afla printre cei mai importanti proprietari de spatii de birouri, cu un portofoliu ce include opt proprietati finalizate, cu o suprafata inchiriabila totala de aproximativ 190.000 mp, si noul complex Metroffice din Pipera, al carui prima cladire acopera o suprafata de 20.000 mp.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter