RO EN
Košík je prázdný

ICCO GRUP: Strategie multidirectionala de dezvoltare a afacerilor

Avand o vasta experienta in domeniul constructiilor industriale si civile, grupul de firme ICCO - Brasov a incercat nu numai sa se implice in lucrari de antrepriza generala, ci si sa atraga investitii in regiune, in Parcul Industrial Brasov, aflat in proprietate. Mai mult, pentru mentinerea dinamicii activitatii in contextul de piata al ultimilor ani, strategia societatii a vizat atat participarea la licitatiile pentru lucrari publice, cat si concentrarea pe dezvoltarea sectoarelor mai putin afectate de criza economica, valorificand oportunitati din domeniul medical (in 2009 firma a inaugurat prima clinica privata de Cardiologie Interventionala si Ortopedie, care, ulterior, s-a extins cu noi specializari) sau energetic, in prezent avand circa 300 de clienti din randul consumatorilor industriali, carora le furnizeaza curent electric.
 
Interviu cu Mirela Radulescu, director de vanzari & marketing in cadrul ICCO Grup.
 
- In ce proiecte este implicata societatea in prezent?
- Actualmente, ne aflam in etapa de executie a finisajelor noului Spital Municipal din Bacau (cu o suprafata de 21.500 mp), valoarea investitiei depasind 151,8 milioane de lei, fara TVA. Tot pentru o unitate sanitara (Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie Dr. Ioan Aurel Sbarcea, din Brasov), efectuam lucrarile de reabilitare si consolidare a cladirii cu o arie de aproximativ 7.500 mp. Obiectivul de investitii, in valoare de 12,6 milioane de lei, apartine Ministerului Sanatatii. Totodata, suntem implicati in realizarea balizajului pentru constructia noii piste de pe Aeroportul International Cluj-Napoca, precum si a unor unitati de productie cum ar fi Kronospan (din Belarus), Siemens (Deva si Timisoara), Premium Aerotec (Brasov) si Autoliv (Sfantu Gheorghe).
 
- Care a fost evolutia afacerilor in contextul dificil din ultimii ani?
- Scaderea abrupta - desi fireasca avand in vedere conditiile pietei si dimensiunea grupului - din 2009 (cu 42% fata de intervalul precedent de referinta), a fost urmata de cresteri usoare si constante ale veniturilor anuale, pe fondul accesarii unor noi piete de dezvoltare, astfel incat in 2012 cifra de afaceri a insumat 111 milioane de euro (+14% fata de anul anterior). Pentru perioada urmatoare ne-am propus mentinerea afacerilor la nivelul actual, pentru fiecare segment de activitate actionandu-se in sensul identificarii oportunitatilor. Anul viitor, in cadrul punctului de lucru din Timisoara (ICCO EMT), vom implementa doua proiecte cu finantare nerambursabila, acestea vizand extinderea procesului de fabricatie si dezvoltarea sustenabila. Recent, ICCO a castigat un contract de constructie a unui spital in Irak, valoarea acestuia situandu-se la circa 52 milioane de euro.
 
- Cum s-au reflectat efectele recesiunii in mediul local de afaceri?
- Anul trecut, societatile de constructii din Brasov au incasat circa 500 milioane de euro, ceea ce reprezinta 7% din afacerile tuturor operatorilor economici locali, in conditiile in care numarul antreprenorilor activi a scazut cu 7,5%, pana la 2.755 de firme. In conditiile date, pentru 2014 specialistii in domeniul economic prevad o crestere iminenta, la care vor contribui atat proiectele de infrastructura finantate din surse nerambursabile, cat si finalizarea lucrarilor la aeroportul din Ghimbav.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter