RO EN
Košík je prázdný

HOCHTIEF: Perspective optimiste pentru anul in curs

Managementul corporatiei Hochtief - unul dintre cei mai importanti antreprenori internationali de constructii, a carui activitate a fost integrata recent de concernul Grupo ACS – a dat publicitatii un comunicat prin intermediul caruia confirma perspectivele pozitive ale activitatii din 2012, in pofida faptului ca rezultatele financiare din 2011 au fost grav afectate de o pierdere neta consolidata in valoare de 160 milioane de euro. „In trimestrul al patrulea din 2011, impactul negativ al pierderilor consemnate de subsidiara Leighton – Australia (-89 milioane de euro), cheltuielile aferente compensatiilor salariale ale unor fosti membri ai comitetului de conducere (-35 milioane de euro) si alte efecte ale unor situatii neprevazute au constituit principalele premise ce au determinat modificarea rezultatelor financiare. In pofida acestui fapt, detinem o cota importanta de piata, iar portofoliul propriu de contracte si comenzi s-a plasat la 48 miliarde euro, ceea ce ne face sa fim optimisti din punct de vedere al activitatii pe termen scurt si mediu. Desi avem probleme in ceea ce priveste investitiile din cadrul filialei din Dubai si cele specifice operatorului BrisConnections, performanta operationala a diviziilor Hochtief nu a fost afectata: astfel, cele din Europa si ambele Americi au incheiat anul fiscal cu un profit mai mare ca in 2010, cea din Asia-Pacific a inceput sa se redreseze, in timp ce sectia de concesiuni a consemnat o ajustare valorica pentru soselele dezvoltate in regim de parteneriat public-privat in Grecia si Chile (pana la un total de 90 milioane de euro in trimestrul al patrulea din 2011”, a declarat dr. Frank Stieler, director general al Hochtief.
***
Potrivit analistilor mediului international de afaceri din domeniul constructiilor, Hochtief AG – Germania nu a putut impiedica preluarea ostila a operatiunilor proprii de catre antreprenorul spaniol Grupo ACS (care detine, in prezent, pachetul majoritar de actiuni, iar in acest sens – in contextul pierderilor de cel putin 89 milioane de euro cauzate de costurile extraordinare consemnate de subsidiara Leighton – mai multi membri ai comitetului de conducere au parasit compania, solicitand plati compensatorii. Cu toate acestea, se pare ca echipa manageriala va incerca in 2012 sa reinscrie compania pe calea rentabilitatii, desi s-a anuntat deja ca profitul operational vizat pentru anul in curs nu va depasi nivelul-record din 2010. Informatii suplimentare, la www.hochtief.de

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter