RO EN
Košík je prázdný

GENERAL CONSTRUCT: Neincasarea facturilor destabilizeaza rezultatele financiare

Actualmente, societatea General Construct (Suceava) este implicata in patru obiective de investitii pe plan autohton, acestea vizand reabilitarea Cetatii de Scaun a Sucevei, edificarea Depozitului Ecologic Moara, constructia Centralei pe baza de biomasa din Suceava, precum si modernizarea Spitalului din municipiul Falticeni. “In ceea ce priveste activitatea din 2013 a firmei, din perspectiva volumului de lucrari aceasta a fost multumitoare, insa din punct de vedere al veniturilor, cifrele indica o scadere fata de anul anterior, din cauza neincasarii totale a productiei facturate (care se situeaza la doar 85%) si a lucrarilor executate (circa 75%). Marea problema din acest interval a fost reprezentata de falimentul majoritatii subantreprenorilor cu care lucram, ceea ce ne-a fortat sa efectuam angajari pe durata determinata sau perioade scurte, pentru a finaliza in termen lucrarile asumate. Tot acest rulaj de personal a fost inoportun atat prin faptul ca a afectat calitatea lucrarilor si termenele de executie, cat si relatia cu beneficiarii, prin prisma tuturor schimbarilor efectuate pe parcursul derularii contractului. Tot in 2013 am sesizat o extindere a perioadei de incasare a facturilor, in timp ce in sectorul licitatiilor publice am constatat aparitia tot mai multor cazuri de ofertare cu preturi nejustificat de mici fata de costul estimat al proiectului, ceea ce face ca piata sa para mult mai imprevizibila si haotica. Pentru anul 2014 ne asteptam si speram la o deblocare a investitiilor sistate in prezent, precum si clarificarea definitiva a codului fiscal, in paralel cu promovarea unor standarde de cost in domeniu. Avand in vedere faptul ca in ultima perioada ne-am concentrat pe diversificarea specializarilor noastre, actualmente avem capacitatea de a aborda orice tip de lucrare, indiferent de provenienta finantarii sau forma de proprietate a beneficiarului. Din perspectiva incasarilor, pentru 2013 ne asteptam la o cifra de afaceri de 89 milioane de lei, in crestere fata de cea din 2012, care a insumat 83 milioane de lei”, a declarat Doru Gheata, director tehnic al General Construct. Societatea isi desfasoara activitatea din constructii atat pe plan autohton, cat si la nivel international, prin intermediul subsidiarei din Düsseldorf (Germania). Informatii suplimentare, la www.generalconstruct.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter