RO EN
Košík je prázdný

FCC: Majorare de 4,8% a veniturilor, cu aport semnificativ al diviziei de constructii

Grupul spaniol de constructii FCC, implicat in modernizarea liniilor de cale ferata din vestul Romaniei si in extinderea metroului din Bucuresti prin divizia FCC Construccion, a raportat o crestere de 4,8% a veniturilor nete din 2019, pana la 6,27 miliarde euro. Profitul net al companiei a cunoscut, insa, o majorare substantiala (+21,5%), la 340 milioane de euro, in timp ce profitul operational brut anual a depasit un miliard de euro, dupa un avans de peste 19% fata de nivelul din 2018.
"Cresterea veniturilor anuale se reflecta la nivelul tuturor diviziilor, cele mai dinamice fiind segmentele de utilitati (+6,4%) si ciment (+10,8%). In zona de constructii, veniturile s-au majorat cu 3,9%, in timp ce divizia de mediu a inregistrat o evolutie de 3,3%", se arata in raportul anual al companiei.
FCC a raportat cresteri la nivelul indicatorilor de profitabilitate operationala (EBITDA) pentru toate activitatile: mediu (+11,6%, la 492,5 milioane de euro), utilitati (+13,8%, la 281,7 milioane de euro), constructii (+54,1%, la 100,2 milioane de euro) si ciment (+21,8%, la 86,4 milioane de euro).
In decembrie 2019, grupul iberic detinea un portofoliu de contracte/ comenzi cu o valoare totala de peste 31 miliarde euro, fiind cu 33% peste nivelul inregistrat la finele anului anterior. Remarcabila este cresterea de aproape 87% a valorii portofoliului de contracte de constructii castigate in Spania, dar si contributia noilor proiecte adjudecate de divizia de mediu in SUA.
FCC Construccion, divizia de constructii a companiei, inregistra, la finele anului trecut, un portofoliu de contracte de 5,62 miliarde euro (+24,5%). "In ultimul trimestru din 2019, compania a castigat un contract pe doi ani pentru constructia si mentenanta subsecventa a unei sectiuni a soselei de centura a orasului Amsterdam (Olanda) - A9, in regim de autostrada, dar si a aeroportului local, valoarea acestuia fiind de 845 milioane de euro. In Spania, printre altele, in portofoliul de lucrari au intrat, in 2019, proiectul de modernizare a stadionului Santiago Bernabéu, din Madrid, contract in valoare de 475 milioane de euro, dar si inchiderea drumului centurii insulei Tenerife, proiect de 203 milioane de euro", se mai arata in document.
 
Activitate intensiva in Romania
In Romania, FCC Construccion participa, prin asocieri, la proiecte de peste doua miliarde de euro. Cele mai mari sunt proiectele de cai ferate din vestul tarii, parte din programul de reabilitare si modernizare a coridorului pan-european IV de cai ferate, care traverseaza Romania. Cele trei proiecte vizeaza reabilitarea sectiunii 2, intre km 614 si Gurasada, incluzand subsectoarele 2a (km 614 - Cap Y Barzava) si 2b (Cap Y Barzava - Cap Y Ilteu), precum si sectiunea 3 (Gurasada - Simeria), cu o valoare cumulata de 1,6 miliarde euro. De asemenea, FCC mai participa la modernizarea si extinderea statiei de epurare de la Glina etapa a doua (370 milioane de euro), dar si la constructia Magistralei 5 a metroului din Bucuresti (aflat intr-o etapa finala de executie).
La finele anului 2019, FCC Construccion Romania a castigat contractul de modernizare a pistei Aeroportului Bacau, cu o valoare de 30 de milioane de euro, si s-a inscris in licitatia de executie a liniei de metrou M6 (1 Mai - Tokyo), din Bucuresti, proiect evaluat la peste 270 de milioane de euro.
Potrivit datelor publice, FCC Construccion Romania a incheiat anul 2018 cu o cifra neta de afaceri de 71 milioane de euro, avand peste 200 de angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter