RO EN
Košík je prázdný

DELOITTE: 10% crestere pentru cele mai mari 100 de companii de constructii

In pofida problemelor care marcheaza economia mondiala, ce prezinta semnele unei usoare decelerari, industria constructiilor continua sa creasca intr-un ritm moderat si reflecta o perspectiva pozitiva. In 2018, vanzarile agregate ale celor mai importante 100 de companii globale de constructii (cuprinse in noul raport al Deloitte, intitulat Global Powers of Construction - GPoC) au crescut cu 10%, aproape 45 de corporatii inregistrand majorari ce au depasit 10%.
„Raportul GPoC se ocupa de primele 100 de companii de constructii la nivel global, cu un clasament bazat pe vanzari si de primele 30 de companii de profil, ordonate in functie de capitalizarea pe piata. Acest raport analizeaza in profunzime situatia macroeconomica actuala, care afecteaza piata constructiilor si prognozeaza dezvoltarea sau restrangerea acesteia in cele mai importante state ale lumii. De asemenea, se analizeaza principalii indicatori financiari ai marilor operatori din sectorul constructiilor: pozitia si performanta pe piata in ceea ce priveste veniturile, capitalizarea, internationalizarea, diversificarea, rentabilitatea, indatorarea si alte aspecte financiare”, a declarat Javier Parada, Global Leader Engineering and Construction Deloitte, coordonatorul cercetarii.
In linii mari, potrivit GPoC, se estimeaza ca veniturile industriei constructiilor la nivel global vor ajunge la 15.000 miliarde USD pana in 2025, cu o rata de expansiune de 3,6% pe an intre 2018 si 2022. Insa, anul trecut, vanzarile agregate ale celor mai importante 100 de companii GPoC s-au ridicat la 1.390 miliarde dolari, reprezentand o crestere de 10% pe an. Capitalizarea pe piata a scazut insa, in total, cu 12%.
In alta ordine de idei, corporatiile din China, Japonia, Statele Unite ale Americii si Franta au dominat lista primelor 100 de companii de constructii. Performanta financiara a topului GPoC (care include primele 30 de companii din cele 100) a fost, insa, fluctuanta in 2018, deoarece vanzarile agregate au crescut cu 12%, profitabilitatea operationala s-a stabilizat la 6,1%, iar capitalizarea totala pe piata a scazut cu 10%. Veniturile internationale din proiecte de constructii, dar si cele din alte activitati (din afara sferei constructiilor) ale celor 30 de operatori importanti din clasamentul GPoC au reprezentat 21%, respectiv, 22% din total.
In fine, dar nu in ultimul rand, conform raportului, perspectivele sunt pozitive, pe termen scurt si mediu. Numai la capitolul de investitii in infrastructura, pe plan global, se estimeaza ca vor fi necesare 69.400 miliarde USD in perioada 2017-2035, ceea ce reprezinta mai mult de 4% din PIB mondial in perioada respectiva. Pentru a vizualiza raportul Global Powers of Construction – GpoC, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter