RO EN
Košík je prázdný

CONSTRUCTII NAPOCA: Prima etapa a piste din Cluj va fi inaugurata in 2011

Consortiul de firme format din Constructii Napoca - in calitate de lider de asociere -, Icco-Systems (Brasov) si Geo Arc (Otopeni, judetul Ilfov) a demarat, recent, lucrarile de constructie a pistei de decolare/aterizare de pe aeroportul din Cluj-Napoca. Companiile au adjudecat contractul in valoare de 137,8 milioane de lei, in pofida celor trei contestatii depuse de ceilalti concurenti din cadrul licitatiei organizate de autoritatile locale. Printre societatile de constructii interesate de realizarea acestui obiectiv se regasesc Romstrade (Adunatii Copaceni, judetul Giurgiu) si alte doua consortii formate din Cooperativa Edile Appennino si Airport Management Consultancies (ambele din Bucuresti), respectiv Construcciones Sanchez (Spania), Dominguez Sando (Spania), Delta Antrepriza de Constructii Montaj '93 (Bucuresti) si Drum Concept (Bucuresti). Din cele sase oferte depuse pentru realizarea obiectivului, autoritatile locale au respins 4, din motive de neconformitate. Proiectul prevede realizarea a 2.100 de metri din pista de decolare / aterizere a aeroportului din Cluj-Napoca, din totalul de 3.500 de metri, in termen de 6 luni din momentul semnarii contractului. Astfel, la finele anului in curs, va fi inaugurata prima etapa a lucrarilor la acest obiectiv. Proiectul este impartit in doua faze de dezvoltare, cea de-a doua - care presupune extinderea caii de rulare cu inca 1.400 metri - urmand a fi demarata in cursul anului viitor, dupa finalizarea procedurilor de despagubire a proprietarilor ce detin terenuri in zona si dupa devierea cursului raului Somes. Obiectivul - a carui suprafata construita este de 10.955 mp - este finantat din fonduri ale CJ Cluj, credite bancare, fonduri externe nerambursabile, alocatii bugetare si alte surse legal constituite, cu destinatia de investitii. Comparativ cu anul fiscal precedent (cand a fost inregistrata o contractie de 14,7% a veniturilor), conducerea firmei Constructii Napoca si-a propus mentinerea activitatii in aceiasi parametri ca si in 2010, respectiv la 22 milioane de lei. Principalele proiecte pe care firma le are in etapa de derulare sunt constituite de centre de invatamant in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu (Cluj-Napoca), 9 imobile de locuinte in regim ANL in Huedin, Orastie si Ludus etc. Informatii suplimentare, la www.sccnapoca.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter