RO EN
Košík je prázdný

COMNORD SA construieste birouri in centrul Capitalei

Societatea Comnord SA - Bucuresti a demarat, recent, lucrarile specifice edificarii unui imobil mixt de tip S+P+5E, cu o suprafata construita de peste 1.300 mp. Obiectivul de investitii va ingloba atat spatii de birouri, cat si o zona destinata comertului, ce va fi amenajata la nivelul subteran, la parter si la mezanin. Proiectul, amplasat pe Bulevardul Nicolae Balcescu nr.17A, pe un teren cu o arie de 330 mp - aflat in proprietatea firmei de dezvoltare Wellkept Imobiliare (detinuta de Tatika Investments Ltd) -, va fi realizat in intervalul februarie 2013 - noiembrie 2015. Deoarece noul imobil va avea un perete comun cu o cladire-monument, inaltimea maxima admisa va fi de circa 27 de metri, similara constructiei existente in proximitate. Planurile tehnice ale acestui obiectiv au fost elaborate de arhitectul Sorin Gabrea (prin compania Western Outdoor - Bucuresti), care a prevazut inclusiv crearea unei cai de acces catre Calea Victoriei, precum si catre strada C. Popisteanu nr. 3, unde va fi edificata Sala Omnia ce face parte din Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”. "Imobilul «Balcescu 17A» este a doua cladire de birouri de clasa A edificata in ultimii 20 de ani pe intreaga artera rutiera, urmatoarea cladire la acest standard fiind prevazuta pentru anul 2015, in masura in care va fi autorizata constructia. In ansamblu, cladirea are caracteristici arhitecturale si functionale ce se potrivesc perfect cu modelele de afaceri ale intreprinderilor mici si mijlocii sau ale practicienilor individuali. Cu un model de proiectare si un concept subsecvent normativelor BOMA, Balcescu 17A reprezinta un indicator clar si complet de reflectare a standardului de calitate si eficienta pentru viitorii chiriasi. Cladirea este una dintre cele mai moderne de acest fel din Bucuresti  atat prin conditiile oferite, cat si prin pozitionarea deosebita. Dotarile acesteia confera spatiul ideal pentru desfasurarea activitatilor cu profil financiar-bancar, consultanta, administrare etc.", a declarat Sorin Gabrea, arhitect in cadrul firmei de proiectare Western Outdoor.
Comnord SA intentioneaza sa imprumute 4,5 milioane de euro
Societatea Comnord SA, a incheiat, in 2012, un contract de executie a lucrarilor de fundatie a unui imobil rezidential, amplasat tot in Capitala, pe care va trebui sa le definitiveze pana la finele lunii martie a.c. Totodata, din cauza unor lucrari suplimentare neprevazute si a majorarii valorii proiectului, firma a prelungit contractul pentru constructia obiectivului Silver Mountain (din Poiana Brasov), pe care l-a preluat in calitate de antreprenor general de la Concefa SA, dupa initierea procedurilor de insolventa a acesteia din urma. Recent, conducerea companiei a anuntat o posibila deschidere a unei linii de finantare in valoare de 4,5 milioane de euro, confirmarea urmand a fi facuta dupa Adunarea Extraordinara a Actionarilor, cea va avea loc in data de 6 martie 2013. Creditul va fi contractat impreuna cu firma Procema SA, de la institutia bancara Unicredit Tiriac Bank SA. Informatii suplimentare, la www.comnord.ro sau www.wellkept.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter