RO EN
Košík je prázdný

CEEQA: Skanska, JLL si proiectul Floreasca Park, recunoscute la nivel international

Grupul suedez Skanska, ce dezvolta in Romania cladirea de birouri Green Court Bucharest in valoare de 46 milioane de euro, a reprezentat marele castigator al editiei a 11-a a competitiei europene "Premiile calitatii in domeniul imobiliar din Europa Centrala si de Est" (Central and Eastern Real Estate Quality Awards - CEEQA), eveniment organizat de compania CEE Insight, in parteneriat cu publicatia britanica Financial Times. Gala s-a desfasurat pe data de 8 aprilie 2014, la Varsovia (Polonia), cu participarea a peste 600 de profesionisti in property development si real estate, din peste 40 de tari din regiune. Premiile CEEQA se organizeaza in fiecare an pentru a recunoaste excelenta in investitiile imobiliare comerciale din 18 tari si pentru a prezenta realizarile acestui sector intregii comunitati internationale de afaceri. Distinctiile au fost decernate in 26 de categorii, iar listele de nominalizati au fost anuntate in cadrul targului imobiliar MIPIM de la Cannes, de la mijlocul lunii martie 2014. Toate aspectele legate de jurizarea premiilor sunt supervizate si auditate de firma de consultanta Deloitte.
Holdingul din Suedia a fost laureat, astfel, cu sase distinctii, respectiv trei pentru grup (compania anului 2014, antreprenorul de constructii al anului, dezvoltatorul anului), doua pentru divizia Skanska Commercial Development Europe - SCDE (Green Leadership Award si RealGreen Developer of the Year), in timp ce presedintele SCDE, Niklas Lindberg, a fost desemnat cel mai bun profesionist din domeniu, in 2014.
 
Floreasca Office Park si Promenada Mall readuc constructorii romani in atentia Europei
In cadrul aceluiasi eveniment, centrul comercial Promenada Mall, din cadrul Floreasca Park, a fost laureat cu premiul pentru cladirea anului 2014. Inaugurat la finele anului trecut si edificat de Strabag Romania, mall-ul a fost realizat in urma unei investitii de 130 milioane de euro. Totodata, cladirea de birouri Floreasca Park, construita de compania romaneasca Bog'Art si dezvoltata de Portland Trust, a fost desemnata cladirea office a anului 2014. Robert Neale, proprietarul si directorul general al Portland Trust, a ridicat premiul "Best Office Building of The Year" in cadrul ceremoniei de premiere a celui mai prestigios eveniment din industrie. "Cladirea de birouri Floreasca Park a fost realizata in timpul planificat si incadrandu-se in bugetul alocat, fiind, in prezent, in proces de obtinere a calificarii BREEAM Excellent. Punctele obtinute, in principal, datorita sistemului geotermal de pompe de caldura, au fost o fractiune sub nivelul necesar clasificarii ca «Outstanding». Sistemul geotermal este primul de acest gen dezvoltat pentru o cladire de birouri din Bucuresti si va oferi economii financiare semnificative pentru chiriasi, prin reducerea consumului de energie pentru incalzire si racire cu pana la 40%", a declarat Robert Neale. La realizarea proiectului au contribuit ingineri WSP, arhitectii de la Chapman Taylor, echipa Bog'Art si managerii de cost si de proiect de la Sentient. Valoarea investitiei a fost de circa 100 milioane de euro.
 
Nominalizare importanta pentru ansamblul rezidential One Floreasca Lake
Proiectul rezidential One Floreasca Lake, dezvoltat de compania One United Properties in zona de nord a Capitalei, a fost nominalizat in cadrul CEEQA la categoria "Hotel, Leisure & Residential Development of the Year", pe lista fiind incluse, in total, zece proiecte din Ungaria, Cehia, Polonia, Ucraina, Bulgaria si Romania. "Acesta nominalizare reprezinta atat o recunoastere oficiala a celor aproape opt ani de experienta a fondatorilor One United Properties, cat si a calitatii proiectului One Floreasca Lake", a declarat Mike Costache, Partener in cadrul One United Properties. Amplasat pe malul lacului Floreasca, obiectivul are o suprafata de 15.000 mp construiti si include 66 de apartamente, dispuse in trei blocuri cu patru etaje. Primele doua imobile, cu 42 de apartamente, au fost vandute pana la finalizarea acestora in 2013, iar cel de-al treilea bloc, cu 24 de apartamente, urmeaza sa fie livrat la jumatatea anului viitor. In prezent, One United Properties mai are in dezvoltare proiectul rezidential Madrigalului Residence, amplasat in apropierea lacului Baneasa. Cele 14 apartamente ale proiectului vor fi definitivate in toamna acestui an și totalizeaza 4.000 mp construiti.
 
JLL, Cushman & Wakefield si Colliers si-au impartit premiile pentru agentiile anului 2014
Companiile JLL (fosta Jones Lang LaSalle), Cushman & Wakefield (C&W) si Colliers au fost desemnate agentiile anului 2014, JLL pe segmentele de Office si Capital Markets, C&W in domeniul de Retail & Leisure, iar Colliers pentru zona industriala. Totodata, grupul Prologis a fost recunoscut ca dezvoltatorul industrial al anului 2014. Ben Bannatyne, managing director pentru Europa Centrala si de Est al Prologis, a declarat, la ceremonia de decernare a premiilor, ca "este o adevarata onoare sa atingem acest nivel de vizibilitate, care reprezinta o dovada a tuturor eforturilor depuse de echipa noastra intr-un context economic nu tocmai ideal". Prin implicarea activa in cinci tari din regiune (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia si Romania) si cu un portofoliu care totalizeaza peste 3,6 milioane mp, Prologis este principalul operator de spatii de distributie in Europa Centrala si de Est. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter