RO EN
Košík je prázdný

C&W Echinox: Investitorii raman optimisti si au planuri de extindere in Romania

Incertitudinile macroeconomice, contractia consumului si costul finantarii, dar si evolutia inflatiei sunt principalii factori care vor impacta piata imobiliara, considera investitorii si dezvoltatorii imobiliari care au raspuns la cea de-a doua editie a Real Estate Investors Sentiment Barometer, realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox. 
In ciuda presiunilor care survin din surse diverse, investitorii raman pozitivi, majoritatea avand planuri de expansiune in Romania in urmatorii trei ani. 
 
Riscurile macroeconomice care vor avea impact asupra pietei imobiliare
Cushman & Wakefield Echinox a intervievat la finalul anului trecut managerii unora dintre cei mai importanti investitori si dezvoltatori imobiliari locali, regionali si globali cu un portofoliu cumulat in Romania de peste 10 miliarde de euro, reprezentand aproximativ jumatate din piata imobiliara locala.
Principala preocupare a jucatorilor din imobiliare o reprezinta nivelul ratelor dobanzilor, ce a fost indicat aproape in unanimitate (97% dintre respondenti) drept principalul risc macroeconomic care ar putea avea impact asupra pietei imobiliare din Romania, o piata care va fi influentata si de inflatie (84% din raspunsuri) si de situatia geopolitica (78%). 
In ciuda provocarilor existente, majoritatea investitorilor (65%) cauta sa isi extinda portofoliile, in vreme ce 32% isi propun sa isi mentina portofoliile actuale in urmatorii trei ani, iar 3% au indicat asteptari de reducere a activitatii lor pe plan local.
 
Intentiile privind portofoliile/investitiile actuale
Vlad Saftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox: ”A doua editie a sondajului in randul investitorilor si dezvoltatorilor din Romania a scos inca o data in evidenta increderea pe care acestia o au in piata locala, o piata care a continuat sa performeze si in 2023, din punct de vedere al activitatii de dezvoltare si de inchiriere de spatii imobiliare moderne. Anul 2023 a marcat noi recorduri, mai ales din punct de vedere al cererii, in linie cu asteptarile respondentilor la sondajul realizat la finalului anului 2022. Costurile de finantare si inflatia raman principalele ingrijorari, insa credem ca acestea se vor atenua pe parcursul anului curent, iar presiunea asupra sectorului imobiliar va fi mai redusa”. 
Bucurestiul ramane destinatia preferata pentru viitoarele investitii imobiliare, pietele secundare (orase cu o populatie de peste 250.000 de locuitori) fiind de asemenea preferate de un numar important de investitori si dezvoltatori. 
Astfel, 66% (fata de 63% in editia anterioara a barometrului) dintre respondenti au indicat Bucurestiul ca fiind principala destinatie pentru noi investitii, in timp ce 24% dintre acestia vizeaza in mod activ orasele tertiare (cu mai putin de 250.000 de locuitori). Peste jumatate dintre investitori vizeaza investitii in orasele secundare.
In ceea ce priveste segmentele de piata care vor atrage noi investitii in urmatoarele 12 luni, interesul pentru dezvoltarea de cladiri de birouri a continuat sa se reduca, in conditiile in care doar 3% dintre respondenti (fata de 5% in editia anterioara a sondajului) se asteapta la o activitate de dezvoltare mai intensa pe piata de birouri. Apetitul scazut pentru dezvoltarea de noi birouri poate fi pus pe seama blocajului urbanistic din Bucuresti si a modelului hibrid de lucru adoptat de o buna parte din companiile multinationale. In schimb, 13% dintre respondenti vad un potential investitional in proiectele rezidentiale destinate inchirierii si in data centers.
Majoritatea respondentilor (75%) prevad mai multe dezvoltari pe segmentul industrial si logistic, in timp ce 19% se asteapta la noi investitii in proiecte de retail.  Ambele segmente au inregistrat o crestere a interesului in 2023.
 
 
Segementele care vor atrage cele mai multe investitii in urmatoarele 12 luni
In ceea ce priveste evolutia chiriilor, cei mai multi dintre respondenti (75% vs 55% in 2022) se asteapta la o crestere pe segmentul industrial si 56% pe segmenul de birouri, in timp ce pe segmentul de retail, previziunile sunt in special de stagnare (49% dintre respondenti).
 
Previziunile privind evolutia chiriilor 
Inflatia (91%), costurile de finantare (78%) si costurile de constructie (66%) au fost indicate drept principalii factori care influenteaza nivelul chiriilor, alti factori fiind situatia geopolitica si lipsa ofertei de spatii noi, in special pentru segmentul de birouri.
La intrebarea privind evolutia cererii, cei mai multi investitori preconizeaza pe termen mediu un nivel stabil pentru toate tipurile de spatii. Cei mai importanti factori care pot influenta (in mod pozitiv sau negativ) evolutia cererii sunt instabilitatea macroeconomica, contractia consumului, costul de finantare si situatia geopolitica. 
 
Previziuni privind cererea de noi spatii moderne 
Editia din 2023 a Real Estate Investors Sentiment Barometer a analizat si initiativele investitorilor imobiliari in domeniul sustenabilitatii si ESG.
Rezultatele sondajului arata ca majoritatea investitorilor/dezvoltatorilor au facut pasi concreti in ceea ce priveste implementarea standardelor de sustenabilitate si ESG, respectiv certificarea verde a cladirilor/portofoliilor, adoptarea unor strategii ESG, urmarirea performantei din punct de vedere al impactului asupra mediului a cladirilor.  
Investitiile in actiuni de sustenabilitate si ESG au devenit un factor cheie pentru atragerea si pastrarea chiriasilor, avand in vedere ca majoritatea respondentilor au indicat cererile chiriasilor ca fiind principala lor motivatie de a investi in cladiri durabile si ecologice. Investitorii sunt, de asemenea, determinati de propriile valori (56%), in timp ce 47% cred ca investitiile in sustenabilitate/ESG sunt un diferentiator pe piata.
Pentru informatii suplimentare, click aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter