Achizitia de proprietati generatoare de venituri reprezinta o optiune din ce in ce mai apreciata de investitorii privati romani sau straini pentru a-si plasa banii, investitori care pana in urma cu cativa ani erau interesati cu precadere de sectorul rezidential, unde tinteau achizitia de proprietati ”trofeu”. Apetitul acestora este pentru pentru toate segmentele de piata - birouri, retail, industrial, hotelier, iar bugetele alocate pot porni de la 2-3 milioane de euro pentru o proprietate, dar pot depasi si 10-15 milioane de euro, in functie de produs, arata datele companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
Pentru mult timp, rezidentialele premium si de lux au reprezentat pentru acesti investitori aproape singurul tip de plasament pe piata imobiliara datorita randamentelor ridicate pe care le generau, insa pe fondul cresterii preturilor cu un ritm superior fata de cel de majorare a chiriilor, randamentele s-au diminuat. In acelasi timp, evolutia pietei a dus la aparitia unor clase de active mai atractive din punct de vedere investitional prin prisma castigurilor pe care le pot oferi.
Mihaela Pana, partner Residential Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Aceasta categorie de cumparatori de active imobiliare, pe care noi o numim private investors (investitori privati), acopera un segment de piata pe care fondurile si investitorii institutionali au o expunere redusa, pentru ca nu se incadreaza in strategiile lor de achizitii. Astfel, fie ca vorbim despre antreprenori care au lichiditati disponibile din alte business-uri, fie de familii care investesc de multi ani pe piata imobiliara, investitorii privati sunt extrem de activi si doar in ultimii trei ani au facut achizitii care pot fi estimate la 200 milioane de euro.”
Acesti investitori in general nu au nevoie de finantare, dispunand de lichiditati si investesc atat in produse care genereaza venituri imediat, cat si in proiecte care prin investitii pot deveni active aducatoare de venituri. Vorbim aici de spatii comerciale, diverse cladiri care pot fi modernizate, refurbisate si apoi inchiriate ca birouri, cladiri de birouri mai vechi, dar amplasate in zone ultracentrale si centrale si care prin investitii pot fi aduse la standarde moderne. Investitorii privati actioneaza fie in nume propriu, fie se asociaza in fonduri de investitii private pentru a achizitiona produse diverse si mai valoroase.
Piata locala ofera un numar mult mai mare de astfel de produse si care ar putea atrage acesti investitori, comparativ cu numarul activelor disponibile la vanzare pentru investitori si fonduri institutionale, si de aceea credem ca vom vedea in perioada urmatoare mai multe tranzactii, fapt care va contribui la lichidizarea pietei de investitii imobiliare in general.
Departamentul de Capital Markets al Cushman & Wakefield Echinox are in portofoliu atat proprietati care indeplinesc conditiile pentru a deveni o tinta atractiva pentru investitorii privati, dar este mandatat de un numar din ce in ce mai ridicat de astfel de investitori pentru a gasi cele mai bune oportunitati de plasare a capitalului.
Mihaela Pana, partner Residential Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Am observat in timp o schimbare a focusului investorilor privati, cererile acestora fiind tot mai diverse si avand ca strategie diversificarea portofoliilor imobiliare. Mai mult decat atat, doar in ultimii doi ani, compania noastra a oferit consultanta pentru tranzactii de aproape 50 de milioane de euro, cea mai mare dintre acestea avand ca obiect un portofoliu de spatii de retail in Bucuresti, in valoare de circa 20 de milioane de euro.”