RO EN
Košík je prázdný

C&W Echinox: 500.000 mp de spatii de birouri vor fi livrate in urmatoarele 16 luni

Piata birourilor din Bucuresti si din marile orase regionale - Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Brasov - continua sa se dezvolte, investitorii locali si straini avand in constructie sau in curs de livrare proiecte cu o suprafata de aproximativ 500.000 mp ce vor fi date in folosinta in urmatoarele 16 luni, potrivit rapoartelor Bucharest Office Market si Office Regional Cities, realizate de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield (C&W) Echinox.
Cea mai activa piata ramane Bucurestiul, cu proiecte de circa 340.000 mp programate spre livrare pana la finalul anului 2021, urmata de Timisoara (80.000 mp), Cluj-Napoca (36.000 mp) si Brasov (25.000 mp).
Cei mai activi dezvoltatori din perspectiva suprafetelor ce urmeaza a fi livrate in urmatoarea perioada sunt One United Properties (94.000 mp), Iulius Group (60.000 mp), Portland Trust (45.000 mp) si Forte Partners (41.000 mp).
La finalul primului semestru, stocul modern de birouri din Bucuresti se situa la circa 2,9 milioane mp suprafata inchiriabila, fara a lua in calcul imobilele ocupate direct de catre proprietari, in timp ce stocul din orasele regionale se apropia de pragul de un milion de metri patrati, cele mai mari piete fiind Cluj-Napoca (347.000 mp), Timisoara (245.000 mp) si Iasi (226.000 mp).
Criza medicala provocata de pandemia Covid-19 a influentat semnificativ gradul de utilizare a spatiilor de birouri, companiile adoptand diverse metode pentru a-si proteja angajatii, dar a avut un impact mai redus asupra gradului de ocupare a spatiilor, in conditiile in care majoritatea companiilor analizeaza inca cea mai buna solutie pe termen mediu si lung in privinta desfasurarii activitatii. Astfel, rata de neocupare variaza de la 10,3% in Bucuresti, cu valori de 4,7% in Floreasca - Barbu Vacarescu si de 7,4% in CBD, la 5,6% in Cluj-Napoca sau 5,7% in Brasov.
"Nevoia de constructii moderne, de calitate, cu o pozitionare atractiva, nu va disparea odata cu pandemia Covid-19, fie ca vorbim de spatii de birouri, rezidentiale sau comerciale. Atat dezvoltatorii, cat si bancile si investitorii, inteleg ca vorbim doar de o regandire a modului in care spatiile de birouri vor fi folosite, nu de o lipsa a nevoii de astfel de spatii, motiv pentru care activitatea a continuat intr-un ritm sustinut pe toate santierele mari, atat in Bucuresti, cat si in tara. Un semn al increderii in potentialul pietei locale de birouri este dat si de faptul ca dezvoltatori precum Speedwell sau Iulius Group au inceput constructia unor noi proiecte chiar in aceasta perioada, in Bucuresti si Timisoara, respectiv in Iasi, in timp ce bancile continua sa finanteze acest sector, iar piata tranzactiilor a ramas activa", a declarat 
Chiriile de referinta au ramas stabile, la un nivel de 19 euro/ mp/ luna in Bucuresti, respectiv 15 euro/ mp/ luna in Cluj-Napoca sau Timisoara, dupa o lunga perioada in care concurenta dintre dezvoltatori a mentinut chiriile din piata locala la un nivel competitiv fata de orasele similare din Europa Centrala si de Est.
 
Cele mai importante proiecte de birouri ce urmeaza a fi livrate in orasele regionale (S2 2020 - 2021)
 
 
Cele mai importante proiecte de birouri ce urmeaza a fi livrate în Bucuresti (S2 2020 – 2021)

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter