RO EN
Košík je prázdný

ASTALDI: Lucrarile la noile magistrale de metrou din Bucuresti sunt in grafic

Compania de constructii Astaldi a realizat circa 41% din lucrarile de executie derulate pe Magistrala 4 (M4) a metroului din Bucuresti, in timp ce stadiul la prima etapa din executia M5 este de 59%, potrivit celui mai recent raport financiar al companiei italiene. Cea de-a doua faza de constructie in cadrul M5 nu a fost, inca, inceputa. Lucrarile la primul tunel pe interstatia Straulesti - Laminorului din cadrul M4 (sectiunea Parc Bazilescu - Straulesti), cu o lungime de 607 metri, au fost finalizate, estimandu-se ca in prima parte a anului 2016 structura tunelelor va fi definitivata integral. M4 va fi extinsa cu doua statii, Laminorului si Straulesti, unde se va construi si un depou, valoarea totala a lucrarilor fiind de 850 milioane de lei (fara TVA). Potrivit datelor Astaldi, extinderea M4 va fi definitivata in 2017. Lucrarile la M4 sunt realizate de grupul din Italia, in parteneriat cu societatile bucurestene de constructii Somet SA, TIAB SA si UTI Construction & Facility Management SA.
In ceea ce priveste lucrarile la M5, acestea au fost realizate, potrivit Astaldi, in proportie de 59%, in prezent utilajele aflandu-se la statia Academia Militara, unde au fost demarate sapaturile pentru constructia tronsonului Academia Militara - Eroilor 2. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit in 2016. Valoarea totala a contractului de executie a liniei 5 de metrou (Drumul Taberei - Pantelimon) este de 1,53 miliarde euro (fara TVA). In 2016, compania italiana estimeaza demararea lucrarilor la cea de-a doua etapa a proiectului, aceasta urmand a fi definitivata in 2017.
***
La nivel de grup, Astaldi a raportat o cifra totala de afaceri de 1,39 miliarde euro in primele sase luni din 2015, in crestere cu 15,8% fata de aceeasi perioada a anului anterior, in timp ce profitul net al grupului s-a majorat cu 81,7%, la 62,4 milioane de euro. Potrivit datelor antreprenorului, lucrarile din Romania, alaturi de cele din Rusia, Canada, Turcia, Polonia, Chile si SUA au reprezentat principalele activitati care au generat cresterea business-ului. Valoarea totala a portofoliului de contracte si lucrari se situa, la finele lunii iunie 2015, la 27 miliarde euro, din care comenzi in valoare de 16,5 miliarde euro se afla in executie.
In Romania, Astaldi a raportat pentru 2014 o crestere de 22% a cifrei de afaceri, pana la 388,18 milioane de lei (87 milioane de euro), in timp ce profitul net al societatii s-a redus cu 31,3%, la 67,8 milioane de lei (15,2 milioane de euro). Anul trecut, Astaldi a lucrat in Romania, in medie, cu 700 de angajati.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter