RO EN
Košík je prázdný

ARACO: Piata de constructii in 2012 nu va depasi valoarea din anul precedent

Conform estimarilor Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), piata de constructii nu va depasi nici in 2012 valoarea atinsa in anul 2011, respectiv de 9,3 miliarde euro. „Ne aflam in cel de-al treilea an de contractie consecutiva a pietei specifice, de la valoarea de 15,3 miliarde euro in 2008 pana la 9,3 miliarde euro, inregistrate anul trecut. Perspectivele acesteia pentru anul in curs sunt, in continuare, ingrijoratoare pentru ca, in pofida faptului ca exista perspective de crestere, factorii de risc la care suntem supusi (respectiv modul in care vor fi utilizate fondurile structurale, rata de absorbtie scazuta a acestora etc.) ar trebui sa fie combatuti, astfel incat sa putem evita o noua posibila scadere. Revigorarea sectorului de constructii are potentialul de a face parte dintre solutiile de iesire din recesiune, iar masurile necesare pentru atingerea acestei tinte ar trebui luate inainte ca piata specifica sa devina o parte a problemelor economice ale Romaniei. Impredictibilitatea finantarii proiectelor, intarzierile majore la plata creantelor, modul de organizare si desfasurare a licitatiilor, evolutia preturilor la resursele energetice, precum si decapitalizarea progresiva a societatilor de constructii - multe dintre ele confruntandu-se cu spectrul insolventei sau al falimentului - sunt motive care ne pun in ipostaza de a solicita autoritatilor centrale promovarea unor masuri, in special de natura economica, prin care sa dinamizam bransa si locurile de munca aferente acesteia”, a declarat Laurentiu Plosceanu, presedinte al ARACO.
Propunerile asociatiei pentru redresarea sectorului specific
Printre masurile propuse de ARACO pentru autoritatile de stat, in vederea dinamizarii constructiilor autohtone, se regasesc solicitari de ordin legislativ, precum si economico-social. Cele mai importante dintre acestea vizeaza plata creantelor din intervalul 2009-2011 (estimate la circa 650 milioane de euro), accesul la informatii privitoare la perioadele cand vor fi efectuate aceste plati, promovarea si sustinerea unor proiecte de investitii - concomitent cu prioritizarea acestora -, sprijinirea programelor de dezvoltare pe termen lung (cum ar fi “Conceptul Strategic Bucuresti 2035”), contractarea unor lucrari noi daca exista finantare asigurata, comunicarea publica a programelor de investitii din 2012, derulate prin ministerele de resort etc. Totodata, in calitate de membru al Federatiei Europene din Industria Constructiilor (FIEC), asociatia sustine: ideea de crestere economica pe termen lung, generarea de locuri de munca in domeniu, urgentarea implementarii directivei referitoare la eficienta energetica si sprijinirea investitiilor in „energia verde”. „Toate elementele prezentate anterior genereaza premise ce nu permit estimari de iesire din recesiune a sectorului de constructii nici in 2012. In cea mai favorabila abordare, valoarea pietei specifice va oscila intre 9,3 miliarde euro si 9,5 miliarde euro anul acesta. Autoritatile centrale, prin exponentii lor, trebuie sa inteleaga ca iesirea din recesiune in 2012 a segmentului de constructii este o optiune esentiala prin efectele de antrenare economica si sociala. Consideram ca autoritatile fiscale trebuie sa depaseasca atitudinea de perceptor si sa o adopte pe cea de partener al mediului de afaceri autohton”, a incheiat Laurentiu Plosceanu. Informatii suplimentare, la www.araco.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter