RO EN
Košík je prázdný

ARACO: Pastrarea facilitatilor din constructii este esentiala pentru sector

Pastrarea facilitatilor in constructii la nivelul actual, care a fost deja redus, astfel incat Romania sa nu se confrunte cu un exod al fortei de munca catre vest, unde si celelalte tari au o nevoie acuta de personal, este deosebit de importanta pentru piata de constructii si succesul investitiilor majore programate pentru anii urmatori. Guvernul Marcel Ciolacu a anuntat ca in sectorul de constructii va fi stabilit un calendar pentru plata asigurarilor de sanatate, impreuna cu principalii actori din domeniu, subliniind ca acesta este jalon in PNRR, dar si criteriu pentru aderarea Romaniei la OCDE, dar nu a precizat de cand se va intampla acest lucru. Problematica eliminarii facilitatilor din constructii reprezinta un punct de interes si pe agenda Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), organizatie activa de 33 de ani si care a pastrat, de-a lungul timpului, cooperarea industriei cu guvernele Romaniei intr-un mod constructiv si profesionist. Printre obiectivele organizatiei se afla, in continuare, stabilirea unui cadru de dialog cu autoritatile statului, pentru o dezvoltare cat mai dinamica a sectorului de constructii.
Interviu cu Valentin Stoica, vicepresedinte ARACO si specialist cu o experienta profesionala de 24 de ani in industria de constructii.
 
- Cum vedeti evolutia investitiilor in infrastructura in 2023 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta pe termen scurt si mediu, avand in vedere noul context geopolitic si scumpirile din ultima perioada, dar si perspectivele de finantare fara precedent?
- Suntem, fara indoiala, intr-o etapa de dezvoltare a infrastructurii fara precedent in istoria recenta a Romaniei si avem convingerea ca aceasta dinamica va continua pe termen scurt si mediu. In ceea ce priveste scumpirile, consideram ca Romania a gestionat cu success aceasta provocare, chiar daca sunt inca unele autoritati care intarzie sa aplice ajustarile de preturi prevazute in contracte si legislatie. 
Contextul geopolitic ne-a creat multe emotii pe toate planurile si inca genereaza unele dezechilibre pe piata (de exemplu, materialele de constructii care acum vin din alte zone fie din cauza unor preturi mai mici in tarile care au costuri reduse ale resurselor, fie pentru ca razboiul din Ucraina a limitat accesul pe unele piete), dar dupa cum istoria ne-a aratat de-a lungul timpului, chiar si asemenea situatii tragice pot prezenta si oportunitati economice.
In contextul geopolitic actual, speram noi cat mai curand, Romania va fi in pozitia de a participa la reconstructia tarii vecine, in mod special prin industria constructiilor. In acest sens, cred ca este bine sa fim pregatiti si este incurajator sa aflam ca si guvernul Romaniei are pe agenda sprijinirea producatorilor de materiale. Speram sa aiba in vedere si nevoile firmelor de constructii, fiindca fara indoiala si noi vom avea nevoie de tot sprijinul in perioada care va urma.
 
 
- Ce impact credeti ca vor avea marile programe de finantare asupra proiectelor de infrastructura si care considerati ca ar fi impedimentele care ar putea infrana absorbtia fondurilor si dezvoltarea proiectelor?
- Marile programe de finantare aduc, in sfarsit, dezvoltarea de care Romania are atata nevoie de atat de mult timp. Provocarile sunt pe masura si voi enumera in cele ce urmeaza cateva dintre acestea:
• lipsa fortei de munca calificata si necalificata;
• pastrarea facilitatilor in constructii, macar la nivelul actual care a fost deja redus, asa incat sa nu ne confruntam cu un exod al fortei de munca catre vest, unde si celelalte tari au PNRR si o nevoie acuta de forta de munca;
• capacitatea institutionala de absorbtie si gestionare a cheltuirii acestor fonduri;
• echilibrarea relatiei cu inginerul/ supervizorul. Foarte multe probleme pot fi rezolvate in relatia de lucru zilnica, daca inginerul va actiona echilibrat si independent si nu sub presiunea beneficiarului (in multe proiecte mari de infrastructura rolul supervizorului este indeplinit de DRDP-uri, un lucru nepotrivit si ineficient din foarte multe puncte de vedere);
• pragul Garantiilor de buna executie si durata perioadei de garantie supun firmele unor blocari de resurse financiare mari si pe termen lung etc.
 
 
- Cum apreciati cadrul legislativ romanesc din domeniul constructiilor de infrastructura, in acest moment, si ce considerati ca ar trebui schimbat pentru o buna derulare a activitatii in acest domeniu?
- In prezent, cadrul legislativ este relativ echilibrat. Avem Contractul National (HG nr. 1/2018), avem o facilitate fiscala minima, dar extrem de utila, cred ca de data aceasta ar trebui sa vorbim mai degraba despre ceea ce nu trebuie sa schimbam. In baza multor experiente anterioare, am invatat sa ne temem ca, de fiecare data cand avem o schimbare politica, ne asteptam la schimbari si reinventari, inclusiv ale unor lucruri care au inceput sa functioneze.
M-as referi, totusi, in zona legislativa la confuzia creata de Certificatele Constatatoare Intermediare, care, dupa cum stim, au fost confundate cu Certificatele Negative (emise in cazul unor rezilieri) si care nu vedem sa aduca niciun beneficiu sectorului sau constructiilor in general, macar pentru faptul ca nu pot sa substituie legea contractului si alte prevederi legislative superioare ca rang.
 
 
- Ce obiective aveti stabilite, la nivel de asociatie, in 2023 si in perspectiva (2024-2025)?
- ARACO este o organizatie care a implinit 33 de ani si care a pastrat, de-a lungul timpului, cooperarea industriei cu guvernele Romaniei intr-un mod constructiv, civilizat si profesionist. Dorinta de senzatii tari, cu care ne-am obisnuit in spatiul public, ne-a pus uneori intr-o umbra de imagine fiindca nu am tipat la fel de tare ca alte voci. Ramanem insa de departe cea mai mare si cea mai serioasa asociatie profesionala si in viitorul apropiat ne propunem sa ramanem prezenti, constructivi si un partener de discutie pentru oricine doreste binele acestei industrii si implicit dezvoltarea Romaniei.
 
- Care sunt principalele provocari pe care le intampinati in activitate, in prezent?
- Provocarea noastra permanenta este stabilirea unui cadru de dialog cu autoritatile statului, un dialog real, in care sa ne ascultam, sa ne intelegem reciproc provocarile si sa colaboram pentru a le depasi in interesul Romaniei. In fiecare inceput de mandat al unui guvern avem bucuria dialogului, dar in putine ocazii acesta a continuat si s-a transformat intr-un parteneriat real. Avem insa sentimentul ca este un inceput bun si sunt toate premisele sa continue in aceiasi termeni si in viitor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter