Compania ACA ZoorK Project, specializata in proiectarea, executia si mentenanta instalatiilor electrice, a inceput anul 2022 in forta, cu o crestere de 43% a cifrei de afaceri realizata in primele trei luni ale acestui an, raportat la perioada corespunzatoare din 2021. Pentru intregul an in curs, Flavian Zacretchi, directorul general al companiei, mizeaza pe o majorare de peste 80% fata de nivelul de 8 milioane de lei din 2021, avand in vedere strategia de dezvoltare pe termen lung adoptata la nivelul societatii. Aca ZoorK Project se afla inca intr-o perioada de dezvoltare si expansiune, care a fost gandita cu o proiectie pentru 7 ani, iar acum se afla la jumatatea drumului. In cadrul companiei, resursele sunt concentrate catre dezvoltarea resursei umane si obtinerea certificarilor si calificarilor care sa permita executia a cat mai multe tipuri de lucrari conexe instalatiilor electrice, dar nu numai. Planul pe care si l-a propus managementul companiei este ca la sfarsitul acestei perioade de 7 ani, ACA ZoorK Project sa ajunga la maturitatea necesara in vederea contractarii de lucrari si ca antreprenor general.
Interviu cu Flavian Zacretchi (34 de ani), director general la ACA ZoorK Project si manager cu o experienta profesionala de 10 ani pe piata de proiectare si executie de instalatii electrice.
- Cum a evoluat activitatea din domeniul executiei de instalatii electrice in 2021 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in perspectiva?
- Domeniul in care activam depinde 100% de modul in care piata constructiilor evolueaza, iar 2021 a fost un an caracterizat de prudenta si scepticism, mai ales in cadrul investitiilor din zona de retail si office. In 2021, in zona privata, atentia a fost indreptata catre dezvoltatorii si investitorii care au la baza strategii pe termen lung, in schimb, investitiile de stat au inceput sa se materializeze, ceea ce a mai compensat din efectele produse de pandemie in acest sector. Spre sfarsitul anului 2021, priveam cu optimism spre 2022 fiindca se anunta o revenire fulminanta a domeniului constructiilor, dar conflictul din Ucraina ne-a fortat inca o data sa reevaluam directiile de dezvoltare si investitiile viitoare. Scumpirile pe care le-am resimtit cu totii influenteaza incontestabil evolutia investitiilor si, din pacate, unele dintre acestea au fost evident speculative, de aceea ne asteptam sa vedem, in curand, o corectie in acest sens.
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada?
- In perioada aceasta, lucram la cateva magazine Lidl, la o unitate de detentie, o fabrica de panificatie si doua unitati scolare; in pregatire avem o parte dintre lucrarile aferente Terminalului 4 de la Aeroportul Iasi, o unitate de productie pentru HARTING Romania, iar in negociere mai sunt unele proiecte care ar urma sa inceapa spre sfarsitul acestui an. In momentul actual, portofoliul proiectelor contractate depaseste 25 de milioane de lei si ne asigura o acoperire pentru urmatoarele 18 luni, ceea ce ne confera posibilitatea de a continua o dezvoltare sanatoasa si sustenabila.
- Care sunt cei mai mari furnizori de echipamente cu care lucrati si cele mai noi tehnologii pe care le utilizati pe santiere?
- Inca de la inceput, ne-am dorit sa obtinem performanta in activitatea pe care o desfasuram, iar tehnologia de lucru are o mare importanta, de aceea ne-am concentrat eforturile si am alocat mereu resurse pentru a fi dotati cu echipamente performante, care sa usureze procesul de lucru. Incercam sa utilizam echipamente eficiente energetic, chiar si in materie de scule de mana, pentru care alegem uzual variantele cu acumulatori pentru o mai buna mobilitate, Makita si Hilti fiind preferati in materie de scule electrice. De asemenea, foarte important pentru noi este si echipamentul de protectie a personalului, asadar suntem orientati spre calitate si confort din acest punct de vedere, iar produsele Diadora reusesc sa se ridice mereu la nivelul asteptarilor. In materie de echipamente puse in opera in cadrul lucrarilor, ne mentinem politica prin care ne-am impus sa lucram cu tehnologii superioare, desi se intampla sa pierdem uneori proiecte tocmai pentru ca refuzam sa facem rabat la calitate, asumandu-ne cu tarie acest fapt.
- Care sunt dificultatile si provocarile pe care le intampinati in lucru? Cum rezolvati problema fortei de munca?
- Asa cum ati intuit, daca pentru alte sectoare sau companii, dificultatile sunt date de lipsa lucrarilor sau de perspectivele limitate, pentru noi, cea mai mare provocare este reprezentata de identificarea si atragerea fortei de munca. Dezvoltarea accelerata pe care o avem pune o presiune suplimentara pe intregul colectiv, iar departamentul de resurse umane se confrunta cu o misiune grea, fiindca trebuie sa depuna eforturi considerabile in identificarea si atragerea specialistilor in companie, intr-un ritm accelerat. Mizam pe faptul ca reformele financiare din tara nu vor elimina actualele facilitati din domeniul constructiilor, iar noi vom putea sustine salarii care sa determine o parte din cei plecati din tara sa revina pentru a activa in Romania. Datorita evolutiei proiectelor, ne-am vazut nevoiti sa importam forta de munca, pentru a compensa pe termen scurt lipsa specialistilor romani, iar acum suntem in proces de a aduce 20 de muncitori asiatici. Daca am avea posibilitatea sa angajam romani, suntem dispusi sa angajam minimum 30 de electricieni si instalatori in cel mai scurt timp.
- Cum au evoluat preturile de executie ale lucrarilor de instalatii electrice in ultimele 12 luni si cum estimati ca vor fluctua acestea in perioada urmatoare?
- Din pacate, scumpirile excesive ne-au afectat pe noi, instalatorii, mai mult decat pe beneficiari. Preturile in executie, in ultimele 12 luni, au avut o crestere de aproximativ 10%, in conditiile in care toate componentele care ne influenteaza activitatea au avut cresteri procentuale mai mari, dar in relatia cu beneficiarii, costurile nu au putut suferi modificari corespunzatoare. In contextul politic si economic actual, este greu sa mai facem previziuni cu privire la preturi atat pe termen scurt, cat si mediu, mai ales in situatia in care unii dintre furnizori speculeaza atat de mult si aplica cresteri nefondate. Romania urmeaza sa aiba parte, in continuare, de o dezvoltare crescuta, ceea ce implica o cerere mai mare decat oferta, in conditiile actuale, in care unii producatori externi sufera din cauza pandemiei si a razboiului. Cu toate acestea, suntem optimisti si ne asteptam sa observam o zona de platou in evolutia preturilor, experienta dobandita pana acum aratandu-ne faptul ca stabilitatea pe termen lung aduce beneficii mai mari in comparatie cu varfuri nefondate in vanzari si preturi.