RO EN
Košík je prázdný

ZVD (ARACO): Consideratii privind rezilierea contractului FIDIC de catre Antreprenor

Rezilierea contractului de constructii de catre Antreprenor este reglementata in Conditiile de Contract FIDIC (rosu si galben) la Sub-clauza 16.2. In pofida sferei largi de aplicare si a maturitatii acestor conditii de contract, inclusiv la nivel national, sub-clauza 16.2. ridica in continuare o serie de probleme des intalnite in practica, in special in legatura cu:
● procedura concreta si pasii de urmat pentru rezilierea contractului de catre Antreprenor cu atentie sporita la: natura si implicatiile termenului de 14 zile prevazut pentru cazurile de la lit. a) - e); si la caracterul irevocabil al declaratiei de reziliere;
● particularitatile cazului de reziliere prevazut de lit. d), respectiv rezilierea pentru neindeplinirea substantiala a obligatiilor Beneficiarului;
● compatibilitatea cazului de reziliere prevazut la lit. g), respectiv rezilierea pentru incapacitatea de plata a Beneficiarului cu legislatia nationala.
 
Util pentru intelegerea rezilierii este sa avem in vedere ca, desi rezilierea unilaterala (cum este cazul de la sub-clauza 16.2 lit. d) si cea de drept/ pe baza pactului comisoriu (cum sunt toate celelalte cazuri prevazute de sub-clauza 16.2) intervine in mod abstract pe baza simplei declaratii unilaterale a Antreprenorului, practic - in cele mai multe cazuri - rezilierea ajunge sa fie verificata si, astfel, validata sau infirmata in instanta/arbitraj.
In materia achizitiilor publice in special, beneficiarii autoritati/ institutii publice/ contractante vor contesta in instanta/ arbitraj rezilierea declarata de Antreprenor, chiar si atunci cand demersul este lipsit de sanse.
Cat timp Beneficiarul este asigurat de o garantie de buna executie neconditionata, Antreprenorul va fi nevoit sa sesizeze instanta/arbitrajul cu o actiune prin care solicita constatarea intervenirii rezilierii. Numai asa va putea justifica, intr-o prima faza, suspendarea unei foarte probabile incercari de executare a garantiei si, apoi, restituirea garantiei sau/ dupa caz, invalidarea permanenta a acesteia.
Pe de alta parte, o reziliere nefondata/ neconfirmata de instanta rastoarna complet balanta, punand Beneficiarul in situatia de a rezilia contractul din culpa Antreprenorului, care va raspunde si pentru prejudiciul produs.
Asadar, in practica, rezilierea unilaterala de catre Antreprenor ajunge, in majoritatea cazurilor, sa se manifeste asemenea uneia judecatoresti.
Pana la data confirmarii de catre instanta/ arbitraj a respectarii conditiilor de fond si forma a rezilierii, raporturile juridice vor fi caracterizate de incertitudine.
Tocmai de aceea, analiza juridica prealabila a rezilierii si respectarea procedurii si a conditiilor de forma necesare pentru reziliere sunt esentiale.
 
Procedura de reziliere
Nu putine sunt cazurile in care, dupa transmiterea declaratiei de reziliere, Antreprenorul revine asupra deciziei de reziliere. Este posibil acest lucru? Depinde posibilitatea de a revoca decizia de reziliere de acordul Beneficiarului?
In alte cazuri, dupa transmiterea notificarii de reziliere mentionata la prima teza a penultimului paragraf al sub-clauzei 16.2, Beneficiarul poate executa obligatia pe a carei incalcare si-a intemeiat rezilierea Antreprenorul. Mai intervine sau nu rezilierea in acest caz?
Tocmai de aceea este important a se intelege:
● efectele practice ale irevocabilitatii declaratiei de reziliere;
● ce implicatii are termenul de 14 zile mentionat in prima teza a penultimului paragraf al sub-clauzei 16.2;
● care este declaratia de reziliere in acceptiunea sub-clauzei 16.2 si cand devine aceasta irevocabila?
Caracterul irevocabil al declaratiei de reziliere este prevazut de art. 1552 alin. (4) din Codul civil, conform caruia: "Declaratia de rezolutiune este irevocabila de la data comunicarii ei catre debitor sau, dupa caz, de la data expirarii termenului prevazut la alin. (1)".
In masura in care conditiile de fond ale rezilierii sunt indeplinite, iar procedura de reziliere a fost respectata, declaratia de reziliere produce efecte ireversibile, situatie in care Antreprenorul nu mai poate sa revina/ revoce declaratia de reziliere.
Pentru ca, spunem noi, prevederile art. 1552 alin. (4) din Codul civil sunt unele imperative (irevocabilitatea declaratiei de reziliere avand inclusiv scopul de a proteja tertii), nici macar acordul Beneficiarului pentru continuarea contractului nu poate lipsi de efecte rezilierea.
In raporturile dintre privati, problematica poate sa nu prezinte importanta semnificativa. In schimb, in materia contractelor de achizitii publice, irevocabilitatea declaratiei de reziliere are o importanta majora. Acordul partilor de a lipsi de efecte o declaratie de reziliere si de a continua contractul poate reprezenta o reatribuire nelegala a restului de executat, ceea ce echivaleaza cu un contract nul. Exista o situatie de exceptie pe care o vom trata cu alta ocazie.
 
Notificarea de punere in intarziere/ instiintarea de reziliere si declaratia de reziliere - cand se produce rezilierea
Raspunsurile se contureaza in jurul unei nuante de interpretare literala si sistematica a prevederilor sub-clauzei 16.2 si a catorva reguli generale de drept din materia rezilierii.
In primul rand, la analiza atenta a penultimului paragraf: "In oricare dintre aceste imprejurari sau circumstante, Antreprenorul poate rezilia Contractul, la 14 zile dupa transmiterea unei instiintari catre Beneficiar", se observa ca, la 14 zile dupa transmiterea Instiintarii de reziliere (denumita astfel de textul contractual) rezilierea inca reprezinta o optiune a Antreprenorului, deci nu o situatie deja intervenita si ireversibila.
Mai departe, cand vine vorba de optiuni, pentru a produce efecte juridice, acestea trebuie manifestate expres, iar nu tacit, altfel se creeaza incertitudine asupra raporturilor juridice, inclusiv fata de terti, dar si fata de Beneficiar.
Suplimentar, alte doua reguli devin aplicabile:
● pentru intervenirea rezilierii inclusiv a celei pe baza de pact comisoriu, debitorul/ Beneficiarul trebuie pus in intarziere;
● orice clauza se interpreteaza in sensul in care produce efecte, nu in sensul lipsirii sale de efecte.
 
Se sustine astfel concluzia potrivit careia:
(i) termenul de 14 zile (cata vreme este mentinut prin conditiile speciale) de la transmiterea asa-numitei Instiintari de reziliere este un termen suplimentar de executare, acordat Beneficiarului pentru executarea obligatiei nesocotite;
(ii) asa-numita Instiintare de reziliere este, de fapt, o notificare de punere in intarziere.
In fine, se cuvine mentionat ca, literatura internationala de specialitate¹ sustine ideea conform careia sub-clauza 16.2 CGC ar trebui interpretata
in sensul in care Antreprenorul trebuie sa ceara Beneficiarului executarea obligatiilor intr-un termen rezonabil, inainte de a transmite declaratia
finala de reziliere.
 
Acestea fiind spuse, procedura de reziliere presupune:
A. Pasul 1: Transmiterea unei notificari Beneficiarului prin care acesta din urma este pus in intarziere cu privire la executarea obligatiei nesocotite in termen de 14 zile. Daca Beneficiarul executa obligatia in termen, dreptul Antreprenorului de a rezilia dispare.
B. Pasul 2: Transmiterea unei declaratii finale de reziliere de catre Antreprenor la finalul perioadei de 14 zile. De la acest moment, rezilierea devine ireversibila (asumand ca sunt indeplinite conditiile de fond). In lipsa declaratiei de reziliere nu intervine rezilierea. Daca dupa expirarea perioadei de 14 zile, insa inainte ca Antreprenorul sa transmita declaratia de reziliere, Beneficiarul executa obligatia, rezilierea nu intervine.
 
Cazuri speciale de reziliere
A. Rezilierea reglementata de Sub-clauza 16.2 lit. g) – falimentul, insolventa Beneficiarului, sechestrul
Clauza de mai sus prezinta o problema de validitate in dreptul national raportat la art. 123 alin. (1) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa conform caruia: "Orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare, de decadere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilitatii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule".
De aceea, rezilierea contractului nu va putea interveni in cazul deschiderii procedurii insolventei impotriva Beneficiarului.
Totusi, exista situatii in care clauza poate supravietui partial si, astfel, poate produce efecte. De exemplu, incapacitatea faptica de plata a beneficiarului, blocarea/ poprirea tuturor conturilor pe o perioada indelungata, in special a conturilor cu afectatiune speciala, de regula orice motiv care dovedeste clar imposibilitatea Beneficiarului de a-si executa obligatia esentiala de a plati pretul lucrarilor in viitor poate atrage aplicarea lit. g).
 
B. Rezilierea contractului pentru neindeplinirea in mod substantial a obligatiilor beneficiarului
Conform sub-clauzei 16.2 lit. d) CGC, "Antreprenorul va fi indreptatit sa rezilieze Contractul daca Beneficiarul nu isi indeplineste in mod substantial obligatiile prevazute in Contract".
Spre deosebire de toate celelalte cazuri de reziliere care reprezinta veritabile pacte comisorii, cazul de reziliere de la lit. d) este unul de reziliere unilaterala in care obligatiile care indreptatesc la reziliere nu mai sunt individualizate.
Spre deosebire de celelalte cazuri de reziliere, in acest caz:
(i) punerea in intarziere este obligatorie fara comentarii;
(ii) instanta de judecata poate ajunge la concluzia ca obligatia nesocotita pe care este fundamentata rezilierea unilaterala nu este una substantiala si, astfel, rezilierea nu a operat.
Daca tinem cont ca, la lit. a-c si e-g, sub-clauza 16.2 individualizeaza deja detaliat obligatiile esentiale a caror incalcare indreptateste Antreprenorul la reziliere, devine o misiune dificila identificarea obligatiilor ce se pot incadra in cazul de la lit. d), fara a se incadra in celelalte cazuri expres individualizate. Riscul unei rezilieri intemeiate numai pe acest caz este foarte mare intrucat gradul de subiectivism in interpretare este la randul sau mare.
 
Consideram - asumandu-ne, la randul nostru, riscul unei marje de subiectivism - ca orice fapte ale Beneficiarului si ale Inginerului care - fara temei - impiedica Antreprenorul sa-si valorifice dreptul esential de a incasa pretul lucrarilor pot fi incadrate in notiunea de incalcari substantiale.
De exemplu:
● refuzul neintemeiat al Beneficiarului de a reglementa si/sau achita valoarea de ajustare a pretului (asumand desigur ca Antreprenorul este indreptatit la ajustare) sau valoarea unor lucrari suplimentare semnificative;
● esecul neintemeiat al Inginerului de a solutiona in termenele contractuale revendicarile Antreprenorului cu implicatii financiare (avand in vedere ca lit. b se refera numai la esecul Inginerului de a emite CIP-ul in termenul contractual);
● incalcarea de catre Beneficiar a oricaror altor obligatii prealabile decontarii/ platii pretului care se interpun in procedura contractuala de decontare;
● in fine, potrivit regulilor generale, chiar daca neexecutarea nu este esentiala, ea da dreptul la reziliere daca are caracter repetat.
Prezentul material nu are valoarea unei opinii juridice. Incurajam orice contraargumente, desi este foarte probabil sa le fi avut deja in vedere.
Materialul poate fi descarcat de aici!
 
*** Articol realizat de Stefania Boanca (foto), Asociat, si Dragos Zorin, Partener, la SCA Zorin Vasile Dascalescu si Asociatii.
Avocatii din cadrul SCA Zorin Vasile Dascalescu si Asociatii sunt specializati in litigii si arbitraje din aria constructiilor si achizitiilor publice, reprezentand, in ultimii 15 ani, unii dintre cei mai mari constructori care activeaza pe piata din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter