RO EN
Košík je prázdný

Trend Consult: Increderea in managementul organizatiilor s-a imbunatatit in 2020

Criza sanitara schimba nu numai dinamica pietei si procesele interne ale organizatiilor, dar vine cu provocari noi si o complexitate nemaiintalnita a gestionarii emotiilor si a stresului. Peste 63% dintre liderii si managerii de top in diverse companii si industrii din Romania considera ca temerile oamenilor apar fara o sursa bine definita. O astfel de anxietate tinde sa se agraveze cu prelungirea incertitudinii si a lipsei de predictibilitate, iar incapacitatea de a determina o cauza exacta face ca raspunsul organizatiei sa fie si mai dificil decat in mod normal.
Aceasta este doar una dintre concluziile unui studiu de piata efectuat de Trend Consult desfasurat in perioada iulie-septembrie 2020, cu chestionarea a 96 de lideri si manageri de top din companii din diverse sectoare de activitate, cu cifre de afaceri de la 2 la peste 100 de milioane Ron si cu un numar de angajati cuprins intre 50 si 5000.
Studiul a fost menit sa aduca o mai buna intelegere a cum vad liderii din piata noastra situatia prin care trecem, la nivel organizational si de sector si ca sa identifice problemele si oportunitatile cu care organizatiile si liderii se confrunta in aceasta perioada.
Din analiza efectuata se desprind cateva directii clare pe care organizatiile ar trebui sa se concentreze in perioada urmatoare, cum ar fi:
Managementul stresului si focus pe oameni
Dincolo de problema anxietatilor fara o sursa bine definita, exista si temeri specifice din partea oamenilor, cum ar fi teama ca domeniul in care activeaza sa fie afectat de criza economica generata de criza sanitara sau teama ca munca remote pe termen lung va afecta moralul si colaborarea intre echipe si oameni.
Ce ne arata aceste date este ca este nevoie de lideri capabili sa reconfirme in mod clar, aplicat, viziunea si misiunea, capabili sa stea aproape de oameni, sa genereze transparenta, sa reduca din incertitudine si sa motiveze oamenii.
Cu alte cuvinte, desi criza in prima faza a afectat structurile, procesele si procedurile, iar focusul liderilor a fost in aceasta zona, pe termen mediu si lung prioritatea liderilor trebuie sa fie mentinerea unei culturi sanatoase in companie si generarea unui climat de siguranta si de incredere.
Concluzia aceasta este sustinuta si de raspunsul la intrebarea “ce abilitati ar trebui sa dezvolte liderii in organizatiile lor?” - unde 61% dintre respondenti au considerat ca prioritatea liderului trebuie sa fie mentinerea unui nivel ridicat al motivatiei angajatilor.
Criza creste autenticitatea comunicarii intre manageri si echipa
Cand ne uitam la colaborarea si increderea angajatilor, putem observa ca 44% dintre respondenti considera ca increderea in managementul organizatiei s-a imbunatatit in timpul crizei, iar 41% considera ca au asistat la cresterea comunicarii autentice intre manageri si echipa.
Cand abordam aspecte legate de spiritul de echipa, 39% considera ca si la acest capitol au existat imbunatatiri, insa 24% considera ca mai este de lucrat. Putem astfel concluziona ca au existat companii care au folosit criza ca pe o oportinitate de a intari cultura in organizatie si de a aduce oamenii mai aproape, reusind sa faca o tranzitie de la criza la oportunitate, aratand clar ca autenticitatea si transparenta ar trebui sa fie utilizate in mod consecvent de lideri pentru a depasi perioadele de criza si de a cladi organizatii mai sanatoase dupa criza.
Organizatiile cu culturi organizationale care incurajeaza initiativa vor avea de castigat
76% dintre liderii de top ai companiilor chestionate considera ca cel mai important obicei care trebuie schimbat sau imbunatatit este initiativa.
In contextul in care structura si felul in care muncim s-au schimbat drastic, iar micromanagementul si controlul strict al angajatilor a devenit aproape imposibil de realizat, initiativa oamenilor si proactivitatea pot face diferenta pe o piata in care competitia devine tot mai puternica.
Problema este ca tot initiativa este si obiceiul cel mai greu de schimbat - 66% dintre respondenti au pus acest obicei pe primul loc cand vine vorba de dificultatea schimbarilor, aratand o directie clara de dezvoltare pe viitor.
Aceasta idee este intarita si de o alta intrebare, cea care se refera investitia liderilor in perioada urmatoare Aici, 47% dintre lideri considera ca investitia in dezvoltarea si maximizarea potentialului oamenilor ar trebui sa fie prioritatea organizatiei.
Concluziile de mai sus sunt doar cateva dintre datele relevante ale acestui studiu.
Pentru o imagine completa, puteti accesa intregul material disponibil aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter