RO EN
Košík je prázdný

PwC: 22% dintre companii au fost vizate de inspectii fiscale in anul 2018

Aproape un sfert (22%) dintre companiile participante la Sondajul PwC Romania au mentionat ca au fost vizate de inspectii fiscale in anul 2018. Conform datelor publicate de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), numarul inspectiilor fiscale efectuate in primele 9 luni din 2018 au fost aproape la acelasi nivel cu cele efectuate in aceeasi perioada din 2017. Inspectiile derulate de departamentul antifrauda fiscala au fost cu 45% mai multe in comparatie cu acelasi interval al anului trecut. Din aceasta perspectiva, trebuie remarcat ca participantii la Sondajul PwC 2019 au mentionat o crestere a numarului de controale fiscale efectuate in 2018 (22% din totalul participantilor) fata de 2017 (8% din totalul acestora). In schimb, din esantionul de 139 de companii chestionate in cadrul Sondajului PwC, 18% nu au fost niciodata subiectul unei inspectii fiscale in timp ce 24% au fost controlate inainte de anul 2013.
Ca si in cazul editiei 2018 a Sondajului derulat de PwC cele mai multe dintre inspectii (40%) au avut o durata relativ scurta (1-3 luni), iar sumele stabilite suplimentar de plata in majoritatea cazurilor (43%) au fost de pana in 500.000 lei. In 18% din cazuri inspectiile au durat mai mult de un an de zile si au fost cazuri in care sumele stabilite suplimentar au depasit 2 milioane euro. Un element important de mentionat este faptul ca in 18% dintre cazuri nu au fost stabilite sume suplimentare de plata in urma controalelor fiscale.
Asemenea precedentei editii a Sondajului PwC referitoare la inspectiile fiscale, majoritatea companiilor participante au declarat ca atentia echipelor de inspectii fiscale a fost indreptata tot asupra impozitului pe profit si a taxei pe valoare adaugata (TVA). 45% dintre controale au avut ca principal punct de interes impozitul pe profit si anume deductibilitatea serviciilor, ajustari provenite din controlul preturilor de transfer, deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilii, deductibilitatea normei tehnologice de consum sau a bunurilor degradate calitativ. Mai mult de o treime (36%) au indicat taxa pe valoarea adaugata (TVA) drept principalul punct de atentie al inspectorilor fiscali, de la deducerea taxei pe valoare adaugata pentru diferite bunuri si servicii pana la elemente ce au tinut de aplicarea reducerilor in cadrul diferitelor promotii.
„Existenta unui sistem informatic care sa faca legatura intre contribuabil si autoritatile fiscale ar imbunatati substantial atat nivelul de colectare al taxelor cat si trasabilitatea documentelor si darilor datorate. Un sistem de proceduri si formulare care sa fie simplu, clar si care sa se pastreze de la un exercitiu financiar la altul ar contribui considerabil la conformarea contribuabililor dar si la usurinta in depunerea acestora la timp, corect si complet. Predictibilitatea si stabilitatea legislativa sunt 2 conditii deosebit de importante care pot asigura increderea in sistemul fiscal din Romania, precum si o dezvoltare sustenabila pe termen lung a companiilor”, a declarat Daniel Anghel, Liderul departamentului de consultanta fiscala si juridica, PwC Romania.
In situatiile in care actele de impunere au fost contestate de catre companii, potrivit Sondajului PwC a rezultat ca in 23% din cazuri s-a obtinut o anulare totala sau partiala a acestora. In 5% din cazuri s-a dispus reverificarea in totalitate a aspectelor contestate. Aceste solutionari favorabile contribuabililor (28%), desi un procent mai scazut fata de rezultatele sondajului de anul trecut (57%) demonstreaza o tendinta si mai accentuata de confirmare de catre organele de solutionare a contestatiilor a interpretarilor inspectorilor. La fel ca anul trecut, aproximativ jumatate dintre participantii la sondaj (49%) au apelat la asistenta din partea unor consultanti externi in timpul sau dupa incheierea inspectiei fiscale, iar cei care au obtinut refacerea in totalitate a situatiei fiscale in urma contestatiei fiscale au fost asistati de consultanti externi in proportie de 100%.
Dintre cei care au primit o solutie negativa sau partial favorabila la contestarea actelor de impunere, un procent majoritar de 56% a ales sa atace actele de impunere in justitie. Dintre cazurile in care s-a mers cu actiune in justitie, in aproximativ 15% dintre situatii instanta a anulat actele de impunere. In celelalte cazuri (85%), dosarul este inca pe rolul instantelor judecatoresti, litigiul fiind inca intr-o faza incipienta.
„Procentul destul de ridicat al companiilor care au ales sa conteste actele de impunere arata increderea contribuabililor in argumentele sustinute in faza administrativa, pe care doresc sa le supuna atentiei instantelor judecatoresti, pentru protectia drepturilor lor, incalcate prin solutiile adoptate de autoritatile fiscale. Interpretarea diferita a legislatiei in vigoare este de multe ori insa rezultatul unui cadru legislativ stufos si dificil de urmarit, adoptata de mult prea multe ori in ultima vreme cu incalcarea transparentei decizionale. O mai buna comunicare si o discutie constructiva asupra legislatiei ar contribui la predictibilitate si conformare voluntara si, in cele din urma, ar degreva instantele de procese care ar putea fi evitate”, a declarat Dan Dascalu, Partener, Liderul echipei de litigii comerciale si fiscale, D&B David si Baias.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter