RO EN
Košík je prázdný

ONV LAW: Investitiile straine in Romania au ajuns la 50 miliarde euro in 2022

In anul 2022, totalul investitiilor straine in companii romanesti se ridica la peste 50 de miliarde de euro, in top 3 surse de provenienta a investitiilor situandu-se Olanda (9,3 mld. euro), Germania (5,4 mld. euro) si Austria (5,3 mld. euro), conform datelor Oficiului National al Registrului Comertului analizate de Casa de Avocatura ONV LAW.
Cele mai mari investitii straine au fost absorbite de companiile locale active in domeniul comertului cu ridicata si amanuntul si domeniul reparatiilor auto si moto (25,05%), de cele din segmentul activitatilor profesionale, administrative, stiintifice si tehnice (20,81%) si de cele din segmentul de transport, depozitare si comunicatii (19,6%).
“Anul trecut, Romania a fost o tinta atractiva de investitii in contextul relocarii mai multor business-uri sau reorientarii geografice a unor companii multinationale, pe fondul conflictului din Ucraina.
Separat de acest aspect, mai multe planuri de investitii straine sau achizitii si fuziuni s-au concretizat anul trecut, ca urmare a unor procese demarate inca din anii precedenti. Intre domeniile foarte active in piata pe acest segment am remarcat in special sectoarele de infrastructura, transport si mobilitate, cel farmaceutic, de productie industriala, constructiile, dar si segmentul serviciilor financiare, al comunicatiilor, automotive sau de energie,” declara Radu Nemes, Managing Partner, ONV LAW.
Majoritatea investitiilor cu capital strain au avut loc in polurile regionale puternic dezvoltate economic: zona Capitalei, judetul Ilfov sau judetele din vestul tarii, datorita apropierii de spatiul Schengen, conform datelor analizate. ONV LAW a asistat in 2022 peste 20 de tranzactii de fuziuni si achizitii pe piata locala, reprezentand in general cumparatorii internationali. Acestia, mari grupuri multinationale cu prezenta geografica extinsa, au preluat companii locale cu volum de business anual cumulat de peste 40 de milioane de euro.
ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piata locala. Fondata in anul 2000, aceasta asigura Presedintia pentru Europa a retelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce reuneste 95 de societati independente si peste 1.500 de avocati din toata lumea. De asemenea, casa de avocatura este membra a retelei juridice globale Interlaw, ce reuneste peste 1.800 de avocati din peste 150 de orase din lume. ONV LAW acorda consultanta juridica clientilor privati si institutionali in domenii precum achizitii publice si concesiuni, market entry, dreptul aviatiei si infrastructura aeroportuara, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurentei, dreptul mediului, precum si dreptul digital.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter