RO EN
Košík je prázdný

ONV LAW: A intrat in vigoare noua Lege privind combaterea spalarii banilor

Incepand cu data de 30 aprilie 2021 a intrat in vigoare Legea 101/2021 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea si completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, anunta ONV LAW.
Principala modificare este ca si persoanele juridice (firmele) cu asociati doar persoane fizice, care erau exceptate pana in prezent, trebuie sa declare beneficiarul real al activitatii economice la Registrul Comertului.
„De asemenea, o alta modificare este ca firmele cu asociati persoane juridice trebuie sa depuna anual declaratia privind beneficiarul real. Acesta este un pas birocratic in plus ce va crea multe neintelegeri la nivelul antreprenorilor referitor la momentul depunerii declaratiei”, declara Ana Petrescu, Avocat Asociat in cadrul ONV LAW si specialist in drept comercial. Inainte de aceste modificari declaratia trebuia depusa doar la inmatriculare si ori de cate ori intervenea o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real declarat, iar aceste obligatii raman de asemenea valabile.
Conform noilor modificari, s-a reinstituit obligatia depunerii declaratiei anuale. Aceasta se depune la Registrul Comertului in care este inmatriculata persoana juridica in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale, iar daca intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaratia se depune in termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.
Desi legea stabileste ca termenul pentru depunerea anuala a declaratiei privind beneficiarul real este de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare, antreprenorii care nu au depus inca aceasta declaratie si care erau infiintati la Registrul Comertului inainte de intrarea in vigoare a Legii 129/2019 sunt obligati sa depuna aceasta declaratie in termen de 90 de zile de la data incetarii starii de alerta.
Reprezentantul legal al societatii (administratorul), trebuie sa completeze si sa depuna o declaratie pe proprie raspundere care trebuie sa cuprinda datele de identificare ale beneficiarilor reali, precum si modalitatile in care se exercita controlul asupra persoanei juridice, conform criteriilor stabilite de lege.
Conform legii, beneficiarul real al unei societati este cel care detine direct sau indirect 25% + unu din numarul actiunilor/ partilor sociale sau care participa in capitalul unei firme intr-un procent de peste 25%, sau cel care controleaza direct sau prin alte mijloace activitatea respectivei societati.
Legea insa nu ofera definitii concrete privind modalitatile de control direct sau prin alte mijloace ale activitatii unei societati comerciale, iar pentru o completa transparentizare si identificare a beneficiarilor reali ai activitatii societatilor comerciale legislatia ar trebui imbunatatita, apreciaza specialistii ONV LAW.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter