RO EN
Košík je prázdný

KeysFin: Primele 5 firme de contabilitate detin impreuna 37% din totalul afacerilor

Cifra de afaceri a companiilor care ofera servicii de contabilitate, audit si consultanta fiscala a ajuns la aproape 3,9 miliarde de lei in 2020, cu aproape 4% mai mult fata de 2019 si cu 143% peste nivelul din 2010. Pentru anul 2021 analistii KeysFin estimeaza continuarea tendintei de crestere a cifrei de afaceri inceputa in 2010 si depasirea pragului de 4 miliarde de lei.
„Cu un rezultat net de peste 1 miliard de lei si capitaluri proprii de peste 2 miliarde de lei in 2020 (pentru prima data in istorie), piata serviciilor de contabilitate, audit si consultanta fiscala este printre cele mai profitabile din Romania. Astfel, Rentabilitatea Capitalului (ROE) a crescut la 55,5%, iar Marja Rezultatului Net a ajuns la aproape 30% in anul pandemiei”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii de business information din Romania.
 
Rezultatul net a inregistrat maximul istoric in 2020
Dupa un declin marginal in 2020, numarul de companii care au avut ca principal domeniu de activitate codul CAEN 6920 a crescut cu aproape 30% fata de nivelul din 2010, la 11,8 mii in 2020. De asemenea, in anul 2020 numarul de angajati a scazut cu 5,5% fata de anul anterior, insa a ramas cu 14% peste nivelul din 2010, la 20,5 mii de angajati.
In anul 2020, rezultatul net a inregistrat maximul istoric de aproape 1,2 miliarde de lei, avand o crestere de 15,6% fata de anul anterior si de 565% comparativ cu anul 2010.
 
Top cifra de afaceri
British American Shared Services (EUROPE) SRL, entitatea care se ocupa de partea de contabilitate, audit si consultanta fiscala din cadrul grupului BAT (detinuta de British American Global Shared Services Limited) a avut cea mai mare cifra de afaceri in 2020 de 443,5 milioane de lei si a reprezentat 11% din totalul pietei.
Clasamentul este completat de cele 4 companii din Big Four: ERNST & YOUNG, cu o cifra de afaceri de 392 milioane de lei, KPMG cu 211 milioane de lei, PricewaterhouseCoopers cu 202 milioane de lei si Deloitte cu 173 de milioane de lei.
Primele 5 entitati au concentrat 37% din total in 2020.
Top profitabilitate
Din perspectiva profitabilitatii, PricewaterhouseCoopers a fost lider in 2020, cu peste 40 milioane de lei, urmat de British American Shared Services (EUROPE) SRL, Ernst & Young, KPMG, cu peste si Deloitte.
 
Pandemia a accelerat digitalizarea contabilitatii, auditului si a consultantei fiscale
De la verificarea unui esantion, la verificarea intregului portofoliu de facturi, de la inventarierea fizica a fluxului de stocuri, la monitorizarea acestora remote in timp real prin tehnologii video dedicate, contabilitatea si auditul virtual se traduc in primul rand printr-o calitate mai ridicata, obtinuta mai eficient decat in mod traditional.
„Indiferent in ce stadiu de implementare se afla companiile, directia este clara: se modifica felul in care acestea isi colecteaza, proceseaza si pastreaza datele. Se trece de la formatul fizic la cel digital, iar folosind capacitatile remote, a celor de extragere a datelor din cloud sau prin platforme de data-sharing, companiile le pot transmite in siguranta mai departe contabililor, auditorilor sau consultantilor fiscali. Interactiunea fizica poate reveni, insa pana atunci ii va tine locul comunicarea online – prin apeluri video, chat, email, etc.”, au mentionat analistii Keysfin.
„Piata de contabilitate, audit si consultanta trebuie sa faca eforturi pentru a ramane cu un pas inainte: sa investeasca in digitalizare si inovatie, in procesele de securizare a datelor si mai ales in aptitudinile celor care le vor folosi. Spre exemplu, in automatizare pentru realizarea operatiunilor de rutina, de verificare a respectarii regulilor de intocmire a situatiilor financiare sau in tehnologii de tip machine learning de identificare a tiparelor si de estimare a rezultatelor, pentru a putea astfel preveni frauda, eventualele erori umane si pentru a adauga valoare rezultatelor procesului in general”, a continuat Diana Florescu, analist economic KeysFin.
 
3.300 de companii auditate, potrivit registrului comertului
Potrivit datelor de la Registrul Comertului sunt aproximativ 3.300 de companii active care si-au declarat auditorul si si-au raportat rezultatele financiare pentru 2020 la Ministerul Finantelor. Intre acestea regasim aproape jumatate dintre companiile mari (315 companii), in jur de 14% dintre cele medii (1.150) si aproape 2% dintre cele mici (812 companii). De asemenea, cele mai multe sunt active in Industria prelucratoare (802), Comert (431) si Imobiliare (411).
Nota: Analiza cuprinde toate companiile care si-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finantelor si au avut ca domeniu principal de activitate codul CAEN 6920: Activitati de contabilitate si audit financiar; Consultanta in domeniul fiscal.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter