In articolul anterior am ridicat un semnal de alarma foarte important-investitiile noi realizate pe parcursul anului 2017 au fost de doar 8,1 mld. Lei, de aproape zece ori mai putin decat anul anterior, si cel mai scazut nivel inregistrat in ultimul deceniu. Astfel, dupa efectul amortizarii (invechirea activelor), companiile active in Romania nu au facut decat sa-si conserve nivelul activelor corporale in ultimul deceniu. Incertitudinea fiscala, instabilitatea politica si contextul impredictibil privind salarizarea muncii au alimentat mult conservatorism in randul companiilor pe parcursul anului 2017, care au preferat sa adopte o strategie de tipul „stai si vezi”. Ceilalti (restul tarilor, in special cele emergente si in curs de dezvoltare) nu stau, reusind sa atraga investitii importante (vezi investitia din vara anului curent initiata de grupul auto BMW in valoare de 1 miliard de € intr-o noua fabrica din Ungaria, care reuseste sa genereze peste 1.000 de locuri de munca la numai 80 km de Oradea).Pe langa problema investitiilor minime, este important sa privim si structura de finantare a companiilor active in Romania, respectiv de unde iau firmele banii? In acest articol mi-am concentrat atentia asupra acestei intrebari, analizand evolutia structurii de capital aferente companiilor active in Romania in ultimul deceniu. Am incercat sa raspund la aceasta intrebare in trei etape:
1. Care este evolutia structurii de capital?
2. Care este evolutia structurii datoriilor?
3. Care sunt implicatiile acestor evolutii?
Pentru a raspunde la aceste intrebari, am eliminat efectul de supravietuire precum si cel de regenerare:
Pe de o parte, intreruperea activitatii unor companii importante poate cauza scaderea capitalurilor inregistrate la nivel sectorial, desi firmele ramase raporteaza capitaluri in crestere (efectul de supravietuire).
Pe de alta parte, inmatricularea unor companii mari (multinationale) care inregistreaza capitaluri semnificative din primul an poate determina cresterea capitalurilor inregistrate la nivel sectorial, desi restul firmelor active rapoarteaza venituri in scadere (efectul de regenerare).
1. Evolutia structurii de capital
…a tuturor companiilor active in Romania in ultimul deceniu reflecta o crestere a gradului de indatorare in paralel cu diminuarea finantarii din surse interne (capital social si profituri reinvestite). Astfel, desi nivelul datoriilor raportate de toate companiile active in Romania a crescut in ultimul deceniu cu aproape 60% (de la 605 mld. Lei in anul 2007 la 962 mld. Lei in anul 2017), capitalurile proprii au ramas aceleasi (aproape de 320 mld. Lei in anul 2007 si 2017). Astfel, gradul de indatorare al companiilor active in Romania a crescut de la 65% (anul 2007) la 75% (anul 2017).
2. Structura datoriilor indica o cresterea a gradului de interdependenta dintre companii si amplificarea riscului de contagiune
Mediul de afaceri a transferat in ultimii ani o parte semnificativa a creditului bancar catre cel comercial (credit furnizor), acest lucru fiind de natura sa intensifice relatiile intre companiile private deoarece comportamentul a fost unul generalizat. Astfel, conform cifrelor prezentate in tabelul si graficul urmator, nivelul creditului acordat de catre intreg sectorul bancar companiilor private a fost de 77 mld. Lei in anul 2007, crescand cu doar 27 de mld. Lei pana in anul 2017, la 104 mld. Lei. Spre deosebire de acesta, creditul comercial, reprezentat de suma tuturor soldurilor furnizorilor pentru toate companiile active, s-a dublat in perioada analizata. Pe fondul acestor modificari structurale din economie, efectul de contagiune si propagare a unor socuri negative de la o companie catre alta fiind mult mai mare in prezent, comparativ cu perioada dinaintea crizei financiare anterioare. Practic, intrarea unei companii in insolventa genereaza, in momentul de fata, un soc negativ dublu catre furnizori (reprezentand intensitatea extinderii termenelor de plata intre companii in ultimii zece ani), compartiv cu cel inregistrat in anul 2007. Fenomenul este observat in practica atunci cand un client iti spune ca nu isi poate plati factura deoarece el, la randul lui, nu isi incaseaza creantele de la clientii sai (clientul clientului tau are o problema). Banuiesc ca regasesti foarte des acest motiv invocat din partea clientilor tai, deoarece neincasarea facturilor de la clienti a devenit principala cauza pentru intarzierea la plata a furnizorilor.
Dar ce se intampla cu bancile si de ce joaca acestea un rol atat de redus in finantarea companiilor? Intr-un articol anterior, Creditarea companiilor—incotro?, am explicat principalele trei cauze care determina plafonarea intermedierii financiare in tara noastra, respectiv:
- Bancabilitatea redusa a companiilor active in Romania, in sensul ca situatia financiara a acestora nu le califica pentru accesarea unui credit. Practic, doar 15% din companiile active sunt bancabile;
- Preferinta companiilor pentru finantarea alternativa, mai ieftina si mai usor de obtinut, cu orientarea companiilor mici catre creditul furnizor si a marilor firme catre finantarea de la companii afiliate (parte din acelasi grup);
- Cadrul fiscal impredictibil, care a descurajat mediul de afaceri sa-si asume proiecte importante de investitii pe termen lung. Astfel, companiile prefera sa stea pe bani si sa se finanteze prin trezoreria interna alimentata de extinderea termenelor de plata catre furnizori. Preferinta pentru lichiditate generata din nevoia de fond de rulment negativa (practic soldul furnizorilor depaseste soldul cumulat al creantelor si al stocurilor) este vizibila si in graficele urmatoare. Astfel, soldul depozitelor bancare constituite de catre toate companiile active in Romania in ultimul deceniu este egal cu cel al creditelor contractate de la institutiile de credit. Astfel, raportul dintre credite si depozite a scazut de la 2 (nivelul maxim atins in anul 2012) la 1 (nivel la care s-a situat pe parcursul intregului an 2017).
3. Care sunt implicatiile acestor evolutii?
- in primul rand, cresterea gradului de indatorare si diminuarea capitalizarii face ca firmele active in Romania sa fie mai vulnerabile la fluctuatia costului de finantare si accesul la resursele externe. Intr-un articol anterior am aratat faptul ca o treime din companiile active in Romania sunt expuse riscului de insolventa in contextul majorarii dobanzii medii pentru creditele contractate la 7% (fata de media de 4,5% inregistrata in anul anterior);
- in al doilea rand, extinderea termenelor de plata catre furnizori alimenteaza cresterea gradului de interdependenta dintre companii si amplificarea riscului de contagiune. Practic, intrarea unei companii in insolventa genereaza, in momentul de fata, un soc negativ dublu catre furnizori (reprezentand intensitatea extinderii termenelor de plata intre companii in ultimii zece ani), compartiv cu cel inregistrat in anul 2007. Intr-un articol anterior am explicat consecintele spiralei de contagiune a creditului comercial;
- in al treilea rand, companiile active in Romania isi pierd independenta financiara din cauza capitalului de lucru negativ. Mai exact, soldul datoriilor pe termen scurt a depasit nivelul activelor circulante in fiecare din ultimii trei ani, aspect care nu era valabil acum zece ani. Practic, resursele financiare obtinute dupa vanzarea tuturor stocurilor, incasarea tuturor creantelor si trezoreria disponibila nu sunt suficiente pentru a acoperi nivelul datoriilor pe termen scurt. Aceasta inseamna ca firmele active in Romania si-au pierdut independenta financiara deoarece sunt dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt, aspect (necesar) pe care nu il pot controla.
Deci, cu ce „armata” concuram in razboiul comercial foarte competitiv al afacerilor moderne? Cu firme fragile la fluctuatia costului de finantare, vulnerabile la riscul de contagiune pe canal comercial si dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt pentru ca si-au pierdut independenta financiara?! Voi ce sanse credeti ca avem? Pentru articolul complet, click aici!
