RO EN
Košík je prázdný

HORVATH: Ritmul de absorbtie a fondurilor europene ar trebui sa creasca cu 300%

Fara o crestere semnificativa a ritmului de absorbtie a fondurilor europene, de minimum trei ori fata de ritmul actual, si fara luarea in considerare a finantarii pentru integrarea tehnologiilor verzi, inclusiv pe baza de hidrogen, economia Romaniei nu va beneficia de sansa unei redresari sustenabile, precum si de energie la preturi competitive in urmatoarele decenii, avertizeaza Horvath & Partners. Reprezentantii companiei de consultanta in management considera ca actorii privati trebuie implicati in elaborarea strategiilor de utilizare a fondurilor europene, inclusiv de valorificare a potentialului energiilor verzi. Obiectivul ar trebui sa fie marirea capacitatii de absorbtie pentru ca Romania sa poata utiliza, in proportie de 100%, fondurile europene care i-au fost alocate, prin bugetul multianual de 80 miliarde de euro, din care 33,4 miliarde sunt destinate Planului National de Redresare si Recuperare.
Rolul central al energiei verzi a fost subliniat din nou in 2020, prin acordul Green Deal, axat pe dezvoltarea unei economii competitive si sustenabile, in noul context economic afectat de pandemie. Principalele tinte ale acestuia, pana in 2030, vizeaza cresterea eficientei energetice cu 32,5%, majorarea ponderii resurselor regenerabile de energie cu 32% si scaderea emisiilor de gaze cu efect de sera, cu cel putin 55%.
In ultimii ani, Romania a inregistrat unul dintre cele mai mari preturi ale energiei electrice din Uniunea Europeana pe piata en-gros, avand in 2018 cel mai ridicat al patrulea pret, dupa Cipru, Grecia si Spania, conform statisticilor Eurostat. Aceeasi tendinta s-a pastrat si in 2019, majorarea fiind de aproximativ 20%, dupa o crestere de 16% in 2018, in conditiile unei cereri constante. Reprezentatii Horvath & Partners considera ca, daca lipsa de competitivitate a preturilor energiei electrice se pastreaza pe termen lung, aceasta risca sa afecteze competitivitatea tuturor industriilor.
„Cred ca Romania trebuie sa declare prioritate zero absorbtiei integrale a fondurilor europene avute la dispozitie, precum si utilizarea acestora in domeniile care creeaza competitivitate pe termen lung. Intre prioritati se afla digitalizarea si energia regenerabila, inclusiv tehnologiile emergente adiacente, in principal hidrogenul, care ar trebui sa determine preturi competitive ale energiei electrice in circa un deceniu si sa poata asigura atat securitatea energetica, cat si un impuls major pentru economia locala. Tocmai de aceea, este vital ca, in cel mai scurt timp, tara noastra sa puna la punct o Strategie Nationala eficace de utilizare a fondurilor europene si pasii prin care se va asigura absorbtia integrala a acestora. Nu este doar sarcina autoritatilor sa intocmeasca un astfel de program, ci trebuie angrenate si companiile, inclusiv cele private, intregul mediu de afaceri care este direct interesat de clarificarea si gasirea celor mai adecvate raspunsuri la provocarile actuale. Horvath & Partners are in plan sustinerea si implicarea intr-un astfel de demers, atat prin prisma activitatii de consultanta de management, cat si a experientei de peste patru decenii in derularea a numeroase proiecte locale si regionale, inclusiv in ceea ce inseamna tehnologia hidrogenului”, a explicat Kurt Weber, Director General al Horvath & Partners Romania.
Potrivit reprezentantului Horvath & Partners, este nevoie de o implicare a companiilor din toate sectoarele de activitate, cu precadere din domenii ca infrastructura energetica. Aceste sectoare au avut de suferit in trecut din cauza lipsei cronice de investitii, mai ales in zona de generare. „O industrie energetica depasita tehnologic per ansamblul ei, loveste puternic competitivitatea tuturor industriilor care au o pondere semnificativa a energiei electrice in costul de fabricare a produselor. Fara energie curata, care sa acopere necesitatile si care sa fie oferita la preturi competitive, lantul de valoare al oricarei economii nu poate determina un avantaj competitiv sustenabil”, a mai punctat Kurt Weber.
 
Hidrogenul verde, o sansa pe care Romania nu ar trebui sa o rateze
„Chiar daca tehnologiile pe baza de hidrogen verde nu sunt inca la maturitate, iar in prezent hidrogenul produs din combustibili fosili are un cost de 2-3 ori mai mic, ele reprezinta viitorul in energie. Strategia la nivel mondial, pe care o urmeaza atat Uniunea Europeana cat si tari ca SUA, Japonia, Coreea de Sud sau China, este ca, in circa zece ani, hidrogenul verde sa poata fi produs pe scara larga si la preturi competitive. Romania trebuie sa se implice in tehnologiile care produc si utilizeaza hidrogen obtinut fara emisii sau prin captarea acestora, pentru a putea avea o pozitie in cursa tehnologiilor viitorului, pe baza de energie curata. Suntem in postura in care am putea avea avantajul competitiv de a fi una dintre putinele tari cu rezerve semnificative de gaz natural. Acesta, in combinatie cu tehnologii de captare a carbonului, ar putea fi una dintre cele mai competitive tehnologii de producere a hidrogenului albastru, adica hidrogen fara emisii de gaz de sera”, a adaugat reprezentantul Horvath & Partners.
Companiile romanesti au limitari in a face transferul tehnologic in multe domenii, iar una dintre temele mari ale Green Deal este productia de hidrogen fara emisii si beneficiile pe care le-ar aduce. Noua Strategie a Hidrogenului in UE a fost lansata in iulie 2020 si isi propune ca pana in 2030 sa majoreze capacitatea de productie a hidrogenului verde de la 6GW, cat este in prezent, la 80GW. In afara de contributia masiva la decarbonizarea proceselor industriale si a sectoarelor economice poluante, aceasta strategie poate rezolva stocarea de energie care este esentiala pentru dezvoltarea resurselor regenerabile. Investitiile totale necesare pentru acest proces sunt de ordinul a 220 - 340 miliarde de euro, pana in 2030.
Inca de la jumatatea lui 2020, Horvath & Partners a lansat o initiativa de ampla consultare a mediului de afaceri, inclusiv a celui din Romania, prin care a discutat cu un numar semnificativ de top manageri din companii din toate domeniile de activitate. Majoritatea considera ca prioritatile momentului sunt digitalizarea si decarbonatarea, alaturi de realinierea strategiilor si adaptarea la noi modele de business, care sa raspunda provocarilor actuale.
„Exista companii, printre care se numara si Horvath & Partners, care pot oferi experienta acumulata deja si cunostinte specifice, pentru a sprijini elaborarea unei Strategii Nationale a Hidrogenului, pana la sustinerea proiectelor marilor companii sau accesul cu aceste proiecte la finantarile UE pentru dezvoltare tehnologica. Indiferent ca vom fi si noi in linia intai sau nu, trebuie sa tinem cont ca majoritatea membrilor UE au deja strategii avansate si isi propun sa aloce miliarde de euro in sustinerea acestora. Astfel, Germania a anuntat alocarea de fonduri in valoare de 9 miliarde de euro, iar Franta, de 2 miliarde de euro, pentru dezvoltarea tehnologiilor de productie a hidrogenului Danemarca si Olanda joaca in alta liga, cu proiecte care se deruleaza deja la scara industriala. Este in mod cert momentul ca Romania sa depuna eforturi substantiale pentru a ajunge in elita tehnologica a UE, prin adoptarea unei Strategii si a unui Plan al Hidrogenului verde, care sa permita companiilor locale sa concureze cu sanse egale in aceasta cursa tehnologica, in a carei coada nu ne permitem sa ramanem. In prezent, aceasta tema se afla printre primele din agenda Horvath & Partners in 2021 si ne dorim sa avem alaturi de noi cat mai multe companii de consultanta specializata cu experienta dovedita si care pot sprijini real elaborarea unor strategii complexe, dar si a proiectelor care sa fie finantabile din Fonduri UE”, a conchis Weber.
Horvath & Partners este membra in joint-venture-ul Evety, care ofera consultanta companiilor care vor sa-si decarbonateze procesele si sa implementeze tehnologii pe baza de hidrogen verde. Alaturi de OGE, fosta E.ON Gastransport si cel mai mare operator de conducte de gaz din Germania, si TÜV SÜD, furnizor global de testare, certificare, inspectii si training, Horvath & Partners a acumulat experienta semnificativa in proiecte care presupun dezvoltarea de idei inovatoare bazate pe hidrogen.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter