RO EN
Košík je prázdný

DELOITTE: Investitorii se asteapta ca nivelul tranzactiilor sa ramana constant

Piata de private equity din Europa Centrala se stabilizeaza dupa o perioada de tranzactionare intensa in anul 2017, marcata de atrageri de fonduri si de iesiri importante de pe anumite piete, potrivit sondajului Deloitte Central Europe Private Equity (PE) Confidence. Studiul, realizat bianual inca din anul 2003, reflecta evolutia pietei de private equity, iar cea mai recenta editie a fost efectuata la finalul anului 2018.
Indicele de incredere si-a accelerat declinul pana la o valoare de 105, inversand astfel trendul de crestere din ultimele 18 luni, intre toamna lui 2016 si primavara lui 2018. Nivelul de incredere, asa cum este prezentat in sondajul Deloitte CE Private Equity Confidence Survey, reflecta in principal asteptarile economice si alte variabile precum perspectiva asupra activitatii pietei si raportul dintre tranzactii si managementul portofoliului.
Majoritatea profesionistilor de pe piata de private equity din Europa Centrala (75%) se asteapta ca activitatea din aceasta regiune sa ramana neschimbata, in timp ce 11% prevad o crestere a activitatii, in scadere de la o treime, care erau de aceeasi parere in vara lui 2018, sugerand un comportament mai prudent din partea investitorilor, pus pe seama incertitudinii economice si politice. Aproape trei sferturi din cei care realizeaza tranzactii pe piata din Europa Centrala (73%) se asteapta ca actualul context economic sa se mentina, in timp ce marea majoritate (93%) are incredere ca va putea atrage finantarea necesara tranzactiilor si considera ca nivelul de lichiditate va ramane neschimbat.
Profesionistii in domeniul tranzactiilor din regiune se asteapta la mai multe tranzactii de cumparare decat de vanzare in lunile urmatoare. Iesirile de pe anumite piete au fost, de asemenea, considerabile in 2018, incluzand si tranzactiile realizate in Romania, precum vanzarea de catre Abris a serviciului de curierat Urgent Cargus catre Mid Europa Partners.
„In Romania, activitatea firmelor de private equity este similara cu cea la nivelul regiunii Europei Centrale. Ma astept ca un numar mare de tranzactii sa fie in continuare efectuate de fondurile de capital privat, fie in calitate de cumparatori, fie de vanzatori. Firme mari de private equity intentioneaza sa intre pe piata din Romania, deoarece privesc tara noastra ca pe o alternativa buna pentru investitii in regiune. Astfel de investitii vor fi influentate in mod cert de conditiile economice si de climatul legislativ local”, a spus Radu Dumitrescu, Partener servicii Suport in Tranzactii, Deloitte Romania.
In Europa Centrala, unde s-au inregistrat cresteri puternice ale PIB-ului, este de asteptat ca profesionistii in domeniul tranzactiilor sa se axeze in continuare pe oportunitati noi de investitii. Majoritatea investitorilor se asteapta ca nivelul mediu al tranzactiilor sa ramana constant.
„In general, firmele de private equity sunt interesate de tranzactii de valoare medie si mare, in urma carora achizitioneaza lideri de piata locali sau regionali. Desi piata de M&A din Romania continua sa fie dominata de jucatorii strategici, achizitiile efectuate de fondurile de capital privat au atins niveluri record in 2016 si 2017. Acestea au scazut usor anul trecut, dar suntem in continuare optimisti legat de perspectivele pentru 2019”, a declarat Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance, Deloitte Romania.
Luand in calcul tranzactiile cu valori comunicate anuntate in 2018, investitorii strategici au fost implicati in 56% din tranzactii, in timp ce fondurile de capital privat au reprezentat 39% din volumul comunicat, conform unei analize asupra pietei locale de M&A realizate de Deloitte Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter