RO EN
Košík je prázdný

Deloitte: Fuziunile si achizitiile imobiliare au depasit 1,7 miliarde euro in 2022

Sectorul imobiliar a fost cel mai activ de pe piata locala de fuziuni si achizitii (mergers and acquisitions - M&A) din 2022, cu aproape 60 din cele 157 de tranzactii cu valori de peste 5 milioane de euro inregistrate (36%) si cu o valoare de peste 1,7 miliarde de euro din totalul estimat al pietei de 6,5-7,5 miliarde (26%), conform unei analize efectuate de Deloitte Romania. Urmatoarele sectoare notabile din punctul de vedere al numarului de tranzactii sunt energia (11%), produsele de consum, tehnologia si sanatatea (cate 10%). Din punctul de vedere al valorii, insa, topul sectoarelor este usor diferit, pe locul al doilea situandu-se tot energia (22%), urmata de industrie (12%), automobile si comert cu amanuntul si distributie (cate 7%).
Dintre tipurile de investitori care au fost activi pe piata de fuziuni si achizitii in Romania in 2022, cei strategici au continuat sa domine, cu 83% din numarul total de tranzactii, in crestere semnificativa fata de anul 2021, cand ponderea lor a fost de 63%. Acestia au fost urmati anul trecut de firmele de private equity (15%) si de investitorii institutionali si privati, a caror pondere a scazut la 2% (fata de 20%, in 2021), cel mai mic nivel din 2018 incoace.
In ceea ce priveste tara de provenienta, investitorii romani au fost implicati in 2022 in 30% din numarul total al tranzactiilor, care au avut o valoare totala de 1,9 miliarde de euro. Dintre investitorii straini activi, cei care provin din SUA au investit cele mai mari sume (1,4 miliarde de euro – 37% din valoarea pietei), urmati de francezi (peste 500 de milioane de euro), belgieni (275 de milioane de euro), italieni si austrieci (peste 180 de milioane de euro fiecare). Si investitorii din Israel, Germania si Ungaria au fost activi pe piata locala din 2022, desi in tranzactii de valori mai mici.
„Anul 2022 a marcat cresterea valorii medii a tranzactiilor la 34 de milioane de euro, dupa o scadere la 27 de milioane, in 2021, ceea ce mentine Romania in categoria pietelor de dimensiune medie. Ne bucura sa vedem faptul ca tot mai multi investitori locali au planuri de crestere prin achizitii si ca unii investitori deja prezenti in Romania isi continua planurile de dezvoltare prin achizitii, acestia fiind implicati in aproape o treime din tranzactiile analizate. Ne asteptam ca si in 2023 sa avem tranzactii de valori semnificative, in special in zona de energie, poate chiar o crestere in zona investitiilor realizate de catre investitori locali, atat strategici, cat si institutionali sau fonduri de investitii locale care se formeaza in acest moment. Cred ca exista in continuare lichiditate in zona investitorilor financiari si ca acesta este un moment oportun pentru ca investitorii strategici sa isi consolideze prezenta in Romania pentru cresteri sustenabile viitoare”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanta Financiara, Deloitte Romania.
Piata de M&A din Romania a atins in 2022 niveluri record, cu o valoare totala estimata de aproximativ 6,5-7,5 miliarde de euro (incluzand tranzactiile cu valori nedivulgate), pentru cele 157 de tranzactii cu valori de peste 5 milioane de euro analizate de Deloitte Romania.
Deloitte Romania coordoneaza o practica M&A multidisciplinara, cu o abordare holistica, ce include linii de business precum Consultanta M&A, Servicii Suport Tranzactii, Consultanta Fiscala si Consultanta Juridica. Astfel, echipele de profesionisti Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzactii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter