RO EN
Košík je prázdný

BT: Perspective de normalizare a ritmului anual de crestere economica din regiune

In perioada recenta s-au consemnat evolutii mixte ale indicatorilor macroeconomici din Zona Euro, principalul partener economic al Romaniei, influentate de climatul macro-financiar international si de factorii regionali.
Se poate spune ca evolutiile macro-financiare recente din regiune exprima perspective de normalizare pentru ritmul anual de crestere economica, dupa dinamica anuala record din T2 (14,5%, aspect evidentiat in primul grafic din partea dreapta).
Economia Zonei Euro a fost influentata in trimestrul II de relansarea economiei mondiale, procesul de redeschidere (in contextul campaniei de vaccinare) si mix-ul relaxat (fara precedent) de politici economice in implementare dupa incidenta pandemiei coronavirus (cea mai severa criza sanitara la nivel mondial din ultimul secol) (inclusiv nivelul redus al costurilor reale de finantare, dinamica influentata si de accelerarea presiunilor inflationiste).
Astfel, PIB-ul regiunii s-a majorat cu 14,5% an/an in trimestrul II din 2021, evolutie determinata de redinamizarea cererii interne, sustinuta de procesul de redeschidere. Se evidentiaza majorarea investitiilor productive (motorul economiei) cu o dinamica anuala de 18,9% (ritm record, dupa cum se poate observa in al doilea grafic din partea dreapta), sustinuta de redeschiderea economiei si de nivelul redus al costurilor reale de finantare.
De asemenea, consumul privat (principala componenta a PIB) s-a majorat cu 12,1% an/an in perioada aprilie – iunie 2021, pe fondul redeschiderii economiei si mix-ului relaxat de politici economice in implementare pe parcursul ultimelor trimestre.
Spre exemplu, consumul guvernamental a crescut pentru al patrulea trimestru la rand in T2, cu o dinamica anuala in accelerare la 7,1% (de la 2,9% in T1). Totodata, la nivelul cererii externe nete se evidentiaza majorarea exporturilor Zonei Euro cu 26,9% an/an, evolutie sustinuta de relansarea economica mondiala. Importurile regiunii au crescut cu un ritm anual de doar 22,3% in trimestrul II.
In perioada recenta s-au acumulat semnale de decelerare pentru evolutia economiei (dupa cresterea record din T2), dinamica influentata de disiparea graduala a efectului baza, intensificarea presiunilor inflationiste si distorsiunile la nivelul lanturilor mondiale de productie (cu implicatii nefavorabile pentru industrie si constructii).
Astfel, increderea consumatorilor s-a deteriorat in luna octombrie, conform indicatorului calculat de Comisia Europeana, ceea ce exprima perspective de decelerare pentru dinamica anuala a consumului privat (principala componenta a PIB) pe termen scurt.
Totodata, ritmul de crestere economica din regiune a decelerat in luna octombrie, aspect reflectat de dinamica indicatorului PMI Compozit (acesta a inregistrat cel mai redus nivel din aprilie, dupa cum se poate observa in al doilea grafic pe pagina a doua).
De asemenea, climatul din sfera sectorului de constructii s-a deteriorat sever si abrupt in luna august, dupa cum indica datele publicate de Eurostat. La nivelul cererii externe nete, excedentul balantei comerciale cu bunuri s-a consolidat in primele opt luni ale anului curent.
De asemenea, presiunile inflationiste din regiune s-au intensificat in perioada recenta, in septembrie fiind inregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Aceasta evolutie a fost determinata, in principal, de socurile din sfera ofertei, inclusiv cresterea preturilor la energie si cotatiilor internationale la materii prime.
Conform celor mai recente previziuni macroeconomice agregate de Bloomberg economia Zonei Euro ar putea creste cu dinamici anuale de 5% in 2021, 4,3% in 2022, respectiv 2,1% in 2023, dupa ajustarea cu peste 6% an/an din anul pandemic 2020, aspect evidentiat in ultimul grafic din partea dreapta.
Aceasta perspectiva este sustinuta de premisele favorabile pentru investitiile productive (motorul economiei ar putea creste cu ritmuri anuale de 4,6% in 2021, 5% in 2022, respectiv 2,7% in 2023), cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB.
Premisele pozitive pentru evolutia investitiilor productive sunt sustinute de nivelul redus al costurilor reale de finantare, intrarea economiei mondiale in ciclul economic post-pandemie (cu impact pentru evolutia exporturilor regiunii pe termen mediu) si de implementarea programelor lansate de Uniunea Europeana dupa incidenta pandemiei coronavirus (Next Generation si cadrul financiar multianual 2021-2027).
In ceea ce priveste consumul privat (principala componenta a PIB) previziunile macroeconomice agregate de Bloomberg indica perspectiva cresterii cu dinamici anuale de 3,6% in 2021, 5,7% in 2022, respectiv 2,3% in 2023. Acest scenariu este sustinut de premisele de ameliorare a climatului din sfera pietei fortei de munca (scaderea ratei somajului si majorarea veniturilor), precum si de persistenta costurilor reale de finantare la un nivel redus (inclusiv in contextul semnalelor de politica monetara emise de Banca Centrala Europeana). Astfel, previziunile agregate de Bloomberg exprima perspectiva scaderii ratei medii anuale a somajului din Zona Euro de la 7,9% in 2021, la 7,7% in 2022, respectiv 7,5% in 2023.
Pentru consumul guvernamental cele mai recente prognoze macroeconomice agregate de Bloomberg indica perspective de crestere cu ritmuri anuale de 3,3% in 2021, 1,5% in 2022, respectiv 1,1% in 2023.
Nu in ultimul rand, Bloomberg previzioneaza cresterea exporturilor regiunii cu ritmuri anuale ridicate pe termen mediu, dupa ajustarea din anul pandemic 2020 – 9,3% in 2021, 6% in 2022, respectiv 3,4% in 2023
In ceea ce priveste importurile totale ale Zonei Euro Bloomberg prognozeaza majorare cu dinamici anuale de 6,9% in 2021, 5,5% in 2022, respectiv 3,5% in 2023.
La finalul acestui raport atragem atentia cu privire la factorii de risc la adresa evolutiei economiei regiunii din perspectiva termenului mediu: climatul macrofinanciar international, cu impact la nivelul perceptiei de risc investitional din regiune; dinamica crizei sanitare; mix-ul de politici economice in implementare, cu impact pentru evolutiile indicatorilor din piata imobiliara si piata financiara (consideram ca tendintele puternic ascendente din perioada recenta nu sunt sustenabile).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter